CSM, încă un cadou pentru preşedinte, ca în faza II din 2011?

Dacă anul trecut, înainte şi după Paşti, jucau pentru locurile 5-6 în Divizia A1 şi implicit pentru a-şi împărţi eurocupele în care urmau a evolua, Challenge Cup respectiv Liga Balcanică, în schimb după-amiază de la ora 17 CSU Medicina Târgu Mureş şi CSM Lugoj vor lupta într-un joc decisiv, pornind de la 1-1 la meciuri, tocmai pentru a ajunge ulterior, în faza III din play-off, să dea asaltul final la locul 5.

Experienţa sezonului trecut, primul al revenirii Lugojului în elita voleiului feminin, şi în care a reuşit să se califice atît pentru Cupa Balcanică cît şi în semifinalele Cupei României, ca nou-promovată, a oferit şi o frumoasă surpriză tocmai în acest moment al competiţiei, şi anume faza II din play-off-ul locurilor 1-8, în care timişencele au întors soarta disputelor cu Pro Volei Botoşani tot în prima decadă din aprilie şi exact în aceleaşi circumstanţe cărora trebuie să le facă faţă miercuri în Ardeal, la Târgu Mureş, în deschiderea unui mai mediatizat derby baschetbalistic, BC Mureş – BC Timişoara.

Şi anume, elevele lui Bogdan Paul le egalau atunci la meciuri pe moldave, 1-1 la Lugoj, în 6 aprilie, exact de ziua de naştere a preşedintelui secţiei de volei la CSM, Dan Brudiu, 3:0 (:19, :20, :23), după ceea ce era catalogat „dezastrul” din 2 aprilie, de la Botoşani, un 3:0 pentru Pro Volei, şi le învingeau din nou peste doar alte 4 zile, într-o a doua descindere într-o săptămînă în nord-estul extrem al ţării, 3:1 pe 10 aprilie şi 2-1 la jocuri în contul bănăţencelor.

Scenariul din 2012 este identic, pînă înaintea ultimul joc decisiv, din această după-amiază. Mai experimentata şi valoroasa CSU Medicina s-a impus iniţial cu 3:0, acasă, şi calculele hîrtiei păreau a fi confirmate, dar CSM Lugoj a întors senzaţional sîmbătă seară, de la 0:2 în sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, la un 3:2 care le-a menţinut în cursa pentru 5-6. Desigur, după cum a remarcat Dan Brudiu, preşedintele secţiei de volei, comparaţiile merg într-adevăr pînă la un punct, de această dată, tot după 4 zile, fiind de văzut „cît de bine îşi vor putea reveni fetele după intensul efort depus sîmbătă seară. Oboseala acumulată în acea revenire contează la o echipă care se bazează în linii mari pe aceleaşi jucătoare”.

În plus, desigur, „medicinistele” sunt parte a unei cu totul altei grupări decît cea a Botoşaniului, dispărută între timp, fără a retrograda, de pe harta Diviziei A1. După cum a admis cu realism Brudiu, staff-ul lugojean conştientizează evidenţa că gruparea din Târgu Mureş a plecat cu prima şansă în duelul „cel mai bun din 3 jocuri” şi încă o deţine, mai ales în ideea avantajului terenului propriu în meciul decisiv, conferit de poziţia superioară în clasament, la finele returului, dar şi ţinînd cont de superiorul potenţial valoric, ca lot, şi economic, ca putere financiară a clubului ardelean, însă, voleiul fiind totuşi un… sport, mingea rămîne în cele din urmă… rotundă, nu-i aşa?

Cine şi-ar fi imaginat în 10 aprilie anul trecut că Lugojul îşi va aconta biletele pentru 5-6 în cea de-a doua deplasare în doar 9 zile, decisivă, la Botoşani? Prea puţini… Aşa încît, depinzînd la rîndul lor de forma de moment a unor jucătoare cheie, mureşencele ştiu că vor fi nevoite să transpire pentru a-şi confirma statutul de favorite. Un nou cadou al fetelor pentru Dan Brudiu, cu două zile înaintea aniversării zilei de naştere?

Ecuaţia e simplă: dacă pierd, confirmîndu-se calculele hîrtiei, lugojencele vor mai juca în această lună pe 18, 25 şi 29 în duelul final pentru locurile 7-8 cu învinsa celeilalte dispute din 5-8 ce pleacă tot de la 1-1 în decisivul de joi de la Piatra Neamţ, VC Unic LPS – SCM U Craiova. Şi tot doar cu al doilea joc pe teren propriu, la Lugoj.

Cert este că ierarhia la finele returului a sunat cam aşa, cu Medicina pe locul 5, cu 14 victorii din 22 de meciuri, cu nemţencele pe 6, cu oltencele pe 7 şi cu CSM Lugoj pe 8, ceea ce ar însemna că Tătaru & Co. ar putea putea doar sălta la o adică, depăşindu-şi condiţia celor 6 luni de sezon tur-retur.

În altă ordine de idei, lupta pentru locurile 5-6 din 2011 s-a decis înainte de limită, şi anume cu 3:0 pentru Medicina la Târgu Mureş, pe 16 aprilie, şi cu 3:1 pentru ardelence la Lugoj, în ultima zi a lunii, cînd CSM doar riposta prin a egala la seturi, 26:24. Cît despre sezonul actual, mureşencele s-au impus tur-retur, cedînd de fapt Lugojului doar înaintea întăririi peste iarnă, şi anume în prima parte a sezonului precedent, cînd bănăţencele uluiau cu o nouă performanţă „externă”, victorie în tur.

Singura dispută deja tranşată în faza II din play-off s-a înregistrat aseară, cînd Tomis Constanţa s-a calificat în finala campionatului naţional cîştigînd şi al doilea joc cu Dinamo, în Bucureşti, aşadar înainte de limită, celălalt verdict fiind aşteptat joi la Bacău, în duelul Ştiinţa – CSM Ecorec, ce pleacă de la 1-1 la meciuri, fiecare impunîndu-se în deplasare…

Acest articol a fost publicat în Timişene, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = cincizeci patru

 


Ultimele articole din categoria Timişene: