CSM Lugoj, 3-1 cu sârboaicele! Brudiu: „Finala e cu Nilufer”

CSM Lugoj a păşit cu dreptul vineri după-amiază în Cupa Balcanică, dispunând cu 3:1 (19:25, 25:20, 26:24, 25:20) de Kolumbara Lazarevac, în primul dintre cele 3 jocuri la rând ale patrulaterului de la Bursa, în Turcia. „A fost un meci foarte greu, de mare, mare luptă, disputat din plin, foarte echilibrat, în primele 3 seturi acest echilibru fiind foarte mare până pe final. A fost un adevărat război al nervilor în acele clipe, pe care l-am trecut foarte bine”, a declarat Dan Brudiu, conducător al delegaţiei lugojene, pentru www.sporttim.ro.

„Seturile au fost câştigate cu câteva rezolvări de excepţie iar prin acest succes suntem acum favoriţi la obţinerea locului 2, adevărata finală a turneului având loc mâine, de la ora 18,30, cu gazda Nilufer Belediyespor Bursa. Fetele noastre au jucat extraordinar şi sperăm să oferim o mare bucurie simpatizanţilor de acasă. Gazdele alcătuiesc însă o echipă foarte tare, cu jucătoare mai odihnite, ce s-au impus imediat după jocul nostru în faţa lui Teuta Dures, şi care ne-au şi văzut la lucru, într-un meci al nostru cu sârboiacele în care practic am utilizat toate resursele, fiind conştienţi de importanţa sa pentru asigurarea locului 2. Suntem însă optimişti, iar tot lotul este valid pentru sâmbătă”, a mai spus Dan Brudiu.

CSM Lugoj va juca împotriva gazdelor turcoaice sâmbătă de la ora 18,30. Paul Bogdan le-a aliniat la start pe Lungu, Canea, Alexandru, Balintoni, Paşca, Lupescu, cu Smultea libero, mai jucând Busuioc, Şonda, Marian. CSM va încheia turneul duminică, împotriva albanezelor din Dures.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 6 = doi

 


Ultimele articole din categoria Volei: