CSM Lugoj, fără set cîştigat în 3 jocuri din ianuarie

Galeria lugojeană, din Curva Nord

„Am făcut un meci slab, s-a jucat modest, şi am întîlnit un adversar mult peste valoarea noastră, mai ales că a adus încă patru jucătoare noi. Ne aflăm într-un moment greu, trebuie să conştientizăm unde ne aflăm şi care este nivelul nostru valoric, avînd în vedere şi faptul că avem patru jucătoare accidentate, care de-abia încep cu adevărat să se refacă. Mi-aş fi dorit şi eu să fi avut un buget cu 100.000 de euro mai mare, cu care să fac trei-patru achiziţii. Tot ce am realizat pînă acum a fost cu foarte multă muncă, şi cu susţinerea clubului, şi cred că, trecînd peste momentele dificile pe care le avem, o să ne îndeplinim obiectivul, adică locul opt”, a spus Bogdan Paul, antrenor principal la CSM Lugoj, după eşecul de sîmbătă seară, 0-3 cu Tomis Constanţa, al treilea la zero în doar 11 zile.

A fost CSM – CSV 2004 Tomis 0-3 (10-25, 12-25, 10-25), gazdele jucînd cu Diana Balintoni, căpitan, Laura Lungu, Andreea Smultea, libero, Ionela Canea, Gabriela Constantin şi Daniela Lupescu. Au mai evoluat, revenind după accidentări, Irina Alexandru şi Sorina Marian, respectiv Mădălina Şonda.

Fruntaşa Tomis, antrenată de selecţionerul naţional Darko Zakoc, a jucat cu Daniela Bobii, Jazna Mejsteriavic, Emilia Nikolova, Maria Vujacic, libero, Daniela Neagu, căpitan, şi Elena Butnaru. Au mai evoluat Juliana Caetano, Faria Peszao şi Adriana Vâlcu.

Bogdan Paul pare însă destul de liniştit şi stăpîn pe situaţie, ceea ce nu poate decît să confere lotului încredere, cu gîndul la următorul meci de acasă, cel cu Universitatea Cluj. În fine, o victorie? De remarcat şi prezenţa numeroasă a publicului în fosta sală „Viitorul”, precum şi a nelipsitei galerii a voleibalistelor, plasată la „Curva nord”.

Cît despre joc, vorba aceea, „nema şansa naşha reprezentativa”, în timp ce la Timişoara baschetul masculin era surclasat de Asesoft în transmisie televizată,  voleibalistele fiind carne de tun în faţa mult mai titratelor lor adversare de la fruntaşa Tomis Constanţa. Galop de sănătate pentru „marinare”, care au spulberat totul în ianuarie, 3-0, 3-0, 3-0.

Meciul a fost dominat de la un capăt la altul de echipa constănţeană, aceasta permiţîndu-şi chiar să joace o jumătate de set cu rezervele. Echipa lugojeană nu a opus nici o rezistenţă, în timp ce constănţencele s-au bătut pentru fiecare minge. Oricum, vicecampioana nu s-a chinuit foarte mult să obţină o victorie categorică, 3-0 la seturi.

Gheorghe Vişan, preşedintele F.R. Volei, a fost observator delegat al meciului.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 6 =

 


Ultimele articole din categoria Volei: