CSM Lugoj învinge din nou cu 3:0, și în deplasare, la Iași

Voleibalistele prim-divizionare din Lugoj au avut nevoie în această după-amiază de numai 65 de minute de joc efectiv pentru a-și adjudeca fără set pierdut primul succes în deplasare în noua ediție a elitei A1, la a patra încercare, după cele pierdute la zero la Blaj și Timișoara respectiv cu 3:2 la CS Dinamo. Imunizate parcă la problemele financiare cu care se confruntă gruparea CSM, sportivele de pe malurile Timișului au răspuns perfect chiar și departe de casă, la Penicilina.

ACS Penicilina Iași – CSM Lugoj a constat într-un duel între grupări parcă mai mereu în ultima vreme vecine ierarhice în Divizia A1, dar la fileu diferența a fost cât se poate de evidentă în favoarea bănățencelor, care nu s-au deplasat degeaba în capitala Moldovei, semnând în schimb al doilea triumf consecutiv cu 3:0.

Început la ora 17, meciul din etapa a șasea a fost scurtat de iureșul vizitatoarelor în puțin peste o oră de joc, gruparea din Banat impunându-se pe seturi cu 25:13, 25:14 și 25:18, în 20, 22 respectiv 23 de minute de joc efectiv, și copiind astfel victoria izbutită la Penicilina în 10 martie 2015, tot cu 0:3, într-un sezon în care lugojencele încheiau pe 8 iar ieșencele pe 11, loc de retrogradare.

Ulterior, formația din Moldova a tranșat la limită următorul duel direct acasă în sezonul regular, 3:2 pe 7 noiembrie 2015, încheind campania pe 8, cu un loc în urma bănățencelor, care se impuneau acasă în disputele finale pentru poziția a șaptea, pierzând la Iași jocul 2, cu 3:1, după ce egalau la seturi printr-un 26:28.

Acel 3:2 pentru Penicilina s-a repetat la Iași și în ediția trecută, și după aceeași evoluție a scorului pe seturi, de la 1:0 la 1:2, pe 25 februarie 2017, CSM continuând în grupa valorică 1-6 iar moldavele sfârșind pe 7.

De la eșecuri cu 3:2, lugojencele serios bântuite în această toamnă de dificultăți financiare au trecut pe plus cu un victorios 0:3 în Moldova, adăugând recentului 3:0 de succes pe teren propriu cu nou-promovatele din Cluj.

CSM și-a lăsat astfel în urmă vecina de clasament, urcând la 7 puncte față de cele 3 ale Penicilinei, care, fără victorie din etapa a două, de fapt și unica, 3:1 acasă cu Medicina, a abordat partida din etapa a șasea de pe poziția a opta, în umbra bănățencelor.

Triumfătoare într-o garnitură cu Shvanska, Cveticanin, Albăstroiu, Bălae, Canea – căpitan, Popa, Rotaru, Pintea, Dascălu, Jakic, Roman și Stojanovic, lugojencele așteaptă acum vizita lui CSM București, care sâmbătă de la ora 19,30 evoluează acasă cu UVT Agroland Timișoara, iar până la mijlocul lui decembrie timișencele vor mai juca la Târgoviște, acasă cu Medicina și cu campioanele din Blaj, plus în manșa I a sferturilor Cupei României, tot în Banat, cu CSM Târgoviște.

Rezultatele zilei și clasamentul actualizat, plus programul viitor, pe coloana datelor tehnice. Tot azi, în etapa a șasea, CS Dinamo – CS U NTT Data Cluj 3:1, iar în meciul televizat de la 17,45 la Târgoviște încă în derulare, CS Știința Bacău conducea cu 0:2 la seturi și 6:11 în setul 3.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Volei: