CSM Lugoj pierde setul inaugural de la 24:20, mai clar următoarele

CSM Lugoj a ratat la mustață adjudecarea setului inaugural al meciului jucat acasă în această după-amiază cu campioana națională CSM București, reprezentantă la zi a Diviziei A1 în faza principală a grupelor din CEV Champions League, voleibalistele bănățence pierzându-l în prelungiri, cu 26:28, iar apoi mai clar pe celelalte două, la 13 respectiv 21.

Timișencele au abordat avântat partida de la ora 17 cu ocupantele locului 2 după trei etape din returul sezonului regular, mizând pe susținerea unui ritm care să pună în dificultate conglomeratul multinațional al bucureștencelor, ceea ce le-a adus la un pas de furnizarea surprizei în setul I, de puțin însă risipită, prin 6 mingi de set, dintre care primele 4 consecutive. CSM Lugoj se redesprindea spre final prin a-și adjudeca fără greș serviciul, punct cu punct până la 24:20, însă tocmai serviciul pentru mingea de set nu l-a mai valorificat, după care a mai irosit alte 3 mingi de set, fiind egalată, 24:24. Gazdele și-au mai asigurat apoi încă două mingi de set, inclusiv din serviciul prea lung al campioanei, pierdute însă și acestea la 25:24 și 26:25. Avea să se încheie 26:28…

Odată ocazia irosită, CSM Lugoj n-a mai făcut față în setul doi, categoric adjudecat de campioana țării cu 13:25, după care vizitatoarele au căutat să încheie conturile cât mai repede, conducând pe tabela de marcaj încă după primul schimb de mingi din setul trei, cu o revenire a gazdelor la 18:19, fără însă a răsturna scorul… 21:25.

O oră și un sfert le-a luat voleibalistelor din București pentru a se impune în sala ”Ioan Kunst Ghermănescu”, 0:3, pe seturi 26:28, 13:25, 21:25.

Pentru elevele lui Uglesa Segrt se anunță deplasări la Galați și Blaj, pentru campioane, dueluri abordabile în capitală.

Rezultatele etapei a XIII-a în Divizia A1 de volei feminin și clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 5

 


Alte articole legate de acest subiect: