CSM Lugoj preia de două ori conducerea la seturi cu CSM București și încheie 2016 cu fruntea sus, fie și depășită la potou: 2:3 cu deținătoarea Challenge Cup

CSM Lugoj a fost la un pas de a dispune la ultima reprezentație din 2016 de nimeni alta decât deținătoarea la zi a trofeului european Challenge Cup, CSM București, pe care a condus-o de două ori la seturi în duelul de la ora 18,30 din runda a doua a returului Diviziei A1 de volei feminin. Dornice să lase o ultimă cât mai bună impresie în fața propriilor susținători, prim-divizionarele timișence și-au surprins vizitatoarele aliniate în Sala ”Ion Kunst Ghermănescu” la 3 seri după eșecul de la Pireu la debutul în noua campanie continentală, gruparea bănățeană fiind nu departe de a tranșa disputa prin adjudecarea tuturor celor 3 puncte în clasament.

_dsc8391

CSM Lugoj chiar dădea lovitura în tur în dauna unei formații bucureștene de care este devansată în clasamentul elitei, elevele lui Valerijan Luka trecând acasă în intermediara din 2 noiembrie cu 3:2 de Dinamo, pe care au egalat-o de două ori la seturi, câștigându-l apoi și pe cel decisiv, iar confruntarea din această seară de pe malurile Timișului s-a prelungit din nou în 5 seturi, în compania celeilalte prim-divizionare din capitală: 2:3 (25:21, 23:25, 25:20, 23:25, 10:15).

Care a transpirat într-un total de 212 puncte disputate în două ore și 20 de minute respectiv 127 de joc efectiv pentru a-și asigura la limită un succes aducându-i doar două puncte în ierarhie, unul rămânând binemeritat în Banat. Învingătoare duminică ale campioanelor din Blaj cu 3:2 după 2:0 în revanșa de la începerea returului, dar și depășite miercuri în Grecia de Olimpiakos cu 3:0, vizitatoarele Lugojului s-au văzut puse în situația de a fi nevoite să revină cu greu din urmă pentru a evita un prim eșec și la întâia deplasare din jumătatea secundă a sezonului regular, așa cum pățeau și la prima ieșire a campionatului,  3:2 în octombrie pentru CS Volei Alba la Blaj, unde, ca și astăzi, bucureștencele egalau în seturile 2 și 4.

E de fapt impropriu spus bucureștence, căci dubla deținătoare la zi a ”bronzului” național în A1 dar și deținătoarea la zi a trofeului european numărul 3 este mai degrabă o veritabilă ”multinațională” sub bagheta italianului Nicola Negro, cu voleibaliste atât din Croația, Serbia, Slovacia sau Ungaria dar chiar și din Italia, Olanda sau Canada, mai bine de jumătate din efectivul aspirantei la onoruri din capitală.

Care, deși s-a impus pe parcursul turului în unele deplasări, cu 3:0 la Craiova și la Medicina Târgu Mureș, dar și cu 3:1 în duelul local la Dinamo, a manifestat și sincope, ca de exemplu un 3-0 la Iași pentru Penicilina, un eșec mai recent datând din 27 noiembrie, când ceda cu 3:1 la Târgoviște.

Nu mult a lipsit ca deznodământul să se repete și în această seară în Banat, unde CSM Lugoj a condus cu 1:0 la seturi dar apoi și cu 2:1, în cel de-al patrulea, ce-ar fi putut deveni și ultimul, având 22:21 dar cedând ultimele două puncte, de la 23:23. Doi – doi la seturi, ca o mare oportunitate irosită.

Foarte încrezătoare după seria de 5 victorii acasă în campionat, completată de dată recentă și cu un prim succes în deplasare într-un cuplaj de două ieșiri, CSM Lugoj a izbutit să tranșeze meritat un prim set pe care în general l-a controlat de puțin, după nu mai puțin de 10 scoruri de egalitate și 6 răsturnări pe tabela de marcaj, la capătul a 27 de minute în succesiunea 2:1, 2:4, 3:5, 5:5, 6:7, 9:7, 9:10, 12:11, 12:13, 16:13, 19:15, 19:17, 22:18, 22:19, 23:19, 23:20, 23:21, 25:21.

Încurajate cu atât mai mult că ar putea da lovitura acasă nu doar în dauna ocupantei locului 5, cum a fost cazul cu Dinamo, ci și a trupei de pe poziția a patra, lugojencele au condus în marea majoritate a setului secund, după două răsturnări de scor la începutul său. Însă, deși au avut 23:22, gazdele au pierdut ultimele 3 puncte și setul, după 27 de minute: 1-0, 1-4, 7-4, 9-7, 13-7, 17-12, 17-15, 18-17, 19-17, 20-18, 21-21, 22-21, 22-22, 23-22, 23-24, 23-25…

Ocupantele locului 6 au preluat din nou conducerea la seturi, 2:1, printr-un notabil 25:20 conturat în alte 27 de minute, pregătind scena unui set patru ce a căpătat aspecte dramatice prin numeroasele răsturnări de situație cu sufletul la gură.

S-a oscilat când în favoarea lugojencelor, dând impresia în revirimentul de la 15:17 la 20:17 că ar păstra toate punctele ierarhice pe Timiș, când în favoarea bucureștencelor, care au repetat isprava din setul secund, și după același scenariu, la capătul a 29 de minute tot mai intense. Inițial a condus CSM București, apoi s-a ajuns la 5:5, pendulându-se pe rând de la 5:8 la 10:8, de la 10:10 la 10:12 și 13:12, și tot așa, 15-12, 15-17, 20-17, 21-21, 22-21, 22-23, 23-23, 23-24, 23-25.

Oaspetele n-au mai ezitat la startul setului decisiv, când au luat un avans semnificativ, pe care l-au păstrat fie și la limită în urma unei alte reveniri a lugojencelor, CSM București ieșind totuși învingătoare, de puțin și cu jos pălăria gazdelor cu șansa a doua: 0-3, 1-4, 1-5, 1-7, 3-7, 3-8, 3-9, 4-9, 4-10, 5-10, 5-11, 6-11, 10-11, 10-15… Iar CSMB nu le-a cruțat astăzi pe străinele din efectiv, apărând atât maghiarele Milovits și Dekany ori sârboaicele Medic și Lukovic, cât și Alajbeg, Carocci, Koolhaas sau Charuk.

Chiar și fără a stopa o serie de 4 victorii în campionat a bucureștencelor, CSM Lugoj a încheiat încurajator anul 2016, pe locul 6 în ierarhie, așadar în prima sa jumătate, cu 6 victorii în 13 etape, următoarea fiind în deplasare la Piatra Neamț, în jurul datei de 21 ianuarie 2017.

Până atunci, și alte vești bune pentru bănățence, în sensul că deși principale componente precum Krasteva, Bălae, Rotaru, De Geest, Rus, Ciocian sau Warren au fost mai adesea implicate, titularizările de dată recentă ale mai tinerelor Na­talia Preda, ca și coordonatoare, sau Daiana Ro­man – centru le-au atras convocări în selecționata națională juvenilă.

Rezultatele etapei a XIII-a, ce ia sfârșit luni la Bacău, precum și clasamentul la zi, pe coloana dreaptă.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Volei: