CSS Bega, final în trombă sub ochii sponsorului de echipament

CSS Bega a încheiat ca la carte returul Diviziei Cadeţi, dispunînd duminică după-amiază cu 3:0 (25:14, 25:17, 25:13), în 59 de minute, de Colegiul Naţional Nicolae Titulescu Craiova, într-un joc restanţă din penultima etapă, urmărit de directorul general al firmei de echipament sportiv MEWI, care i-a sponsorizat pe voleibaliştii juniori cu trusouri de joc, treninguri de prezentare.

Iar pentru cadeţi, calificaţi de pe locul 2 în Grupa D, cu două eşecuri, în urma neînvinsei CSS Şcoala 1 Oţelu Roşu, urmează emoţiile zilei de marţi, cînd îşi vor afla adversarii de la turneul semifinal naţional, de la finele acestei luni. „Sper să-l tragem cu organizarea la Timişoara”, nădăjduieşte antrenorul Dan Mihai Jitaru, care zilele trecute şi-a aflat adversarii şi în celălalt turneu semifinal în care e calificat cu aceiaşi băieţi ai săi, la categoria superioară, Divizia Juniori. Astfel, la Buzău, în Seria II din 6 a cîte 4 echipe, CSS Bega Timişoara va juca în 15-17 martie cu CSS1 Constanţa, CN Mircea cel Bătrîn Teo Râmnicu Vâlcea şi CSS Buzău, gazdă. Timişorenii, mai mici ca vîrstă, vor folosi turneul buzoian ca pregătire înaintea celui care contează pentru ei, la cadeţi.

„Am dorit cu această ocazie să-i arătăm un joc frumos, spectaculos, ceea ce ne-a ieşit în mare parte, cu ceva ceaţă la mal în setul 2, în care au condus oaspeţii, cu 3-4 puncte, dar în care ne-am reinstalat totuşi la timonă şi am cîştigat cu diferenţă destul de mare”, după cum ne-a spus Dan Mihai Jitaru, antrenor al cadeţilor.

„Seturile III şi I sunt cele care au satisfăcut în privinţa jocului. 3:0 era un rezultat normal, acelaşi rezultat obţinîndu-l şi în tur, la Craiova, însă cum nici un meci nu seamănă cu altul, am şi avut de dovedit că de-atunci s-a înregistrat într-adevăr o creştere clară la toate capitolele. Obiectivul nostru numărul I astăzi a fost spectacolul sportiv pentru sală şi sponsorul nostru, ceea ce, zic eu, s-a realizat”, a spus profesorul Jitaru.

 

Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − 4 =

 


Alte articole legate de acest subiect: