CSS Bega Timişoara, în premieră în careul aşilor la „Speranţe”

CSS Bega Timişoara a trecut peste eşecul din cea de-a doua zi a turneului final al Campionatului Naţional la Divizia Speranţe, în care elevilor lui Dan Jitaru le-a scăpat printre degete succesul cu CSS Triumf Botoşani, câştigând vineri cu 3-0 în jocul decisiv în dauna lui CSS Tulcea, cu fraţii Roşu, Kaburek, Bădiceanu, Ene, Urecheatu în sextetul de bază. Timişorenii luptă sâmbătă pentru un loc în finala pe ţară, programată duminică.

Timişorenii, care au deplasat numai nouă juniori de clasele a VII-a şi a VIII-a la turneul final disputat la Câmpulung Muscel, în Argeş, Călin, Darlaczi şi Opreanu întregind lotul Begăi, s-au calificat de pe locul doi în grupă, în urma botoşenenilor, urmând a întâlni sâmbătă la amiază prima clasată în cealaltă serie, CSS Bacău, pentru un loc în finala cu trofeul pe masă.

„Este prima performanţă de acest gen la categoria Diviziei Speranţe”, a răsuflat uşurat profesorul Dan Jitaru, reuşită confirmată de Ioan Ersigan, şef de catedră la secţia de volei a Clubului Sportiv Şcolar Bega: „Divizia Speranţe a fost creată în anii ´90, e de dată mai recentă, şi într-adevăr nu s-a atins în ultimii 6-7 ani o asemenea performanţă la această categorie de vârstă”.

„Speranţele” Bacăului au dispus vineri cu 3-2 de constănţeni, scor cu care s-a impus şi calificat din cealaltă grupă şi Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea, în dauna lui CSS LAPI Dej. Grupa timişorenilor a fost adjudecată de CSS Triumf Botoşani, care, ca şi CSS Bega şi tulcenii, a dispus cu 3-0 de gazda turneului final, CSS Dinicu Golescu Câmpulung Muscel.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × = 16

 


Ultimele articole din categoria Juniori: