CSȘ Lugoj, în cursă în faza semifinală și finală la toate cele 4 categorii de vârstă juvenile. Numai CSM București mai deține careul complet

Clubul Sportiv Școlar Lugoj va participa săptămâna viitoare la turneul final al Campionatului Național de volei feminin din cadrul categoriei Divizia Juniori, rezervat celei mai mari grupe de vârstă, în compania altor 5 formații dintre care 4 revin după numai un an în lupta pentru titlu, în frunte cu campioana CS Dinamo. Bănățencele s-au calificat prin a câștiga la zero toate cele 13 jocuri din preliminariile zonale și faza semifinală, iar și colegele lor mai mici, din Divizia Cadeți, au urcat deja în finale, pe când cele din Divizia Speranțe și Divizia Minivolei sunt implicate în turul al doilea din fazele semifinale. În cursă pe toate fronturile, aspect bifat în acest moment al sezonului din ediția 2018-2019 la nivel național la fileul fetelor și de CSM București, grupare calificată deja in corpore în toate cele 4 faze finale. 

CSM Lugoj, a cincea clasată în cursul fazei play-off din grupa I valorică a elitei Divizia A1 de volei feminin, are o eficientă pepinieră completă în curtea Clubului Sportiv Școlar concitadin, calificat in corpore cu cele 4 garnituri în fazele superioare ale campaniei în curs din structura juvenilă a Federației Române de Volei. În plus, voleibaliste de la CSȘ Lugoj vor exersa săptămâna aceasta într-un cadru oficial tot la Târgu Mureș în perspectiva turneului final din 10-14 aprilie al Diviziei Juniori, prin a juca vineri, sâmbătă și duminică în turneul play-off al senioarelor Diviziei A2 Vest, patrulater al unei ”jumătăți” a ligii secunde la finele căruia primele două clasate vor promova în elita ”A1”, mari favorite la obținerea biletelor fiind gazda CSM Târgu Mureș și FC Argeș Pitești, dar și cu participarea lui CSU Oradea, cea care la turneul de promovare de anul trecut ocupa locul secund dar nu-și apăra în actuala campanie poziția adjudecată în elită.

Apoi, săptămâna viitoare, începând de miercuri, la Târgu Mureș se va desfășura primul turneu final feminin din actualul sezon la nivel juvenil, la cea mai mare categorie de vârstă, CSȘ Lugoj revenind în acest cadru aspirant la trofeu alături de CS Dinamo, deținătoare la zi a titlului Diviziei Juniori, CSM București, CTF Mihai I București și gazda CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, cvintet prezent și între cele 8 finaliste ale întrecerii găzduite în 2018 de Clubul Sportiv Municipal din capitală. Atunci, roșu-albele au tranșat finala în dauna lui UVT Agroland Timișoara, pe podium mai urcând CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, urmată de gazda CSM, CSȘ Lugoj pe locul 5, CTF Mihai I pe poziția a șasea, iar echipe din Constanța și Pitești pe ultimele două trepte.

Acum, în turneul final s-a calificat în schimb și CSȘ Bacău, astfel încât pepiniere a 4 prim-divizionare de senioare din țară, așadar jumătate din totalul cluburilor din elita ”A1”, se vor alinia în Ardeal la finalele Diviziei Juniori. Bănățencele au ajuns în trombă pe această scenă, strict cu victorii cu 3:0, atât în campionatul zonal cu 10 formații, cât și în faza semifinală, în dauna lui CSM Timișoara, CSȘ Târgu Mureș și LPS Bihorul Oradea.

CSȘ Lugoj este și în continuare în cursă pe toate cele 4 fronturi la fileul fetelor, ceea ce mai este valabil și pentru CSM București, club care, ca pași în plus, și-a asigurat deja prezența din primul foc în toate cazurile și în finalele Diviziei Cadeți, Diviziei Speranțe respectiv Diviziei Minivolei.

La cadete, atât CSM București cât și CSȘ Lugoj au intrat în finale cu victorii pe linie cu 3:0 în faza a II-a semifinală, bănățencele, la Baia Mare, unde au trecut de LPS Piatra Neamț, ACS Penicilina Iași și gazda Power Volei.

Divizia Speranțe, al treilea nivel de vârstă al structurii juvenile, deține în program recalificări ale fazei semifinale, sub forma a două turnee patrulater, unul dintre acestea urmând a fi găzduit tot săptămâna viitoare de Clubul Sportiv Școlar de pe malurile Timișului, pe 12-13 aprilie, și cu participarea CNS Cetate Deva, CSȘ Avram Iancu Ștei și CSȘ Blaj. Numai echipa clasată pe primul loc va accede la turneul final cu 8 formații, între care se numără deja și CSȘ Bega Timișoara, câștigătoare la setaveraj a seriei semifinale de la Ștei, luna trecută. 

În fine, la cea mai mică grupă de vârstă, Divizia Minivolei, formațiile timișene CSȘ Lugoj și CSȘ Bega Timișoara s-au clasat pe locul 2 în seriile patrulater din faza semifinală, fetele de pe Timiș la Brașov, în urma gazdei ACS Juvenil Nicolae Titulescu, calificată direct la finale, iar galben-albastrele din capitala Banatului, la Craiova, în urma lui CS Dinamo București, intrată direct în finale, astfel încât ambele echipe din județul Timiș vor continua în recalificările fazei a II-a semifinale.

Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− cinci = 3

 


Ultimele articole din categoria Juniori: