CSU de Vest, 3:0 la pas, Știința Bacău – Steaua 2:3. Timișorenii au nevoie pentru promovare de 3:1 cu bucureștenii

CSU de Vest a pierdut astăzi numai 38 de puncte în cel de-al doilea joc disputat în barajul de promovare de la Bacău, trecând foarte clar de CSM Câmpia Turzii, de care dispunea de încă 3 ori în precedentele întâlniri din acest sezon, iar mai apoi voleibaliștii Timișoarei au rămas să asiste și la meciul cheie dintre gazda patrulaterului, CS Știința, și Steaua, bucureștenii impunându-se cu 2:3.

CSU de Vest a trecut conform așteptărilor dar extrem de clar pentru un duel de promovare cu 25:13, 25:12, 25:13 de CSM Câmpia Turzii, depășită cu 3:0 în 54 de minute, iar apoi și-a urmărit la lucru adversara din partida decisivă de mâine de la ora 10,30, Steaua, care a învins și pentru a doua oară în patrulaterul băcăuan, de astă dată în dauna gazdei CS Știința.

În consecință, calculele sunt cât se poate de simple. Dacă va învinge duminică dimineață în runda finală cu 3:0 sau 3:1, CSU de Vest Timișoara va obține biletele pentru elita Divizia A1 de volei masculin, însă chiar și o victorie cu 3:2 nu i-ar asigura în principiu accederea în primul eșalon, de care s-ar bucura bucureștenii.

Steaua, învingătoare ieri tot cu 3:0 în fața celor din Câmpia Turzii, a câștigat astăzi în partida de la ora 17 primul set, după care le-a pierdut pe următoarele două, răsturnând însă apoi scorul, 2:3 la seturi, în decisiv revenind de la 10:8 pentru Știința Bacău la 11:15.

Steaua este lider al turneului de promovare în A1, cu 5 puncte și setaveraj 6:2, urmată de Știința Bacău, cu 4 puncte și setaveraj 5:4, iar pe locul 3, care nu asigură calificarea, de CSU de Vest, cu 3 puncte și setaveraj 4:3. Clujenii sunt ieșiți deja din calcule, fără set și punct câștigat.

Dacă se va respecta calculul hârtiei, CS Știința Bacău va obține 3 puncte în partida de la ora 12,30 cu cei din Câmpia Turzii, ceea ce le-ar asigura gazdelor unul din locurile de promovare, celălalt urmând a fi decis, așa cum se prefigura dinaintea competiției, de duelul CSU de Vest – Steaua.

CSU de Vest a început astăzi cu Bădiceanu, Schiesz, Damian, Dincă, Vîrlan, Ungureanu  și Toma – libero iar pe parcursul seturilor 2 și 3 au mai intrat și ceilalți convocați, Darlaczi, Moica, Reitmayer, Bălulescu și Marius Roșu.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Volei: