CSU de Vest, calificare cu punctaj maxim la barajul de promovare. Din nou contra Stelei, ca şi în 2014 la Caransebeş

Cu calificarea în buzunar încă de aseară, voleibaliştii Timişoarei au îndeplinit astăzi o formalitate în numai 48 de minute, şi anume de a merge mai departe cu punctaj maxim, atacând acum barajul de promovare în Divizia A1, din 6-8 mai, în care CSU de Vest va da piept cu Ştiinţa Bacău şi Steaua, din zona estică, plus CSM Câmpia Turzii, a doua în play-off-ul vestic.

”Mânjii” Timișoarei, triumf în 40 de minute contra lui CS ProVolei Arad: pentru a 5-a oară 3:0 în jocurile directe din ultimii 2 ani

 

Fără înfrângere în sezonul regular tur-retur, constând pentru timişoreni în 10 victorii la zero, una cu 3:1 şi una cu 3:2, plus alte 3 succese de vineri şi până astăzi, în patrulaterul play-off al Diviziei A2 Vest, gruparea de volei masculin de pe malurile Begăi, din acest sezon sub flamura Universităţii de Vest, a obţinut o nouă calificare la barajul de promovare în elita A1, precum în 2011, 2013, 2014 şi 2015. Aşadar pentru a cincea oară în actualul deceniu.

În primele două dăţi, de fiecare dată la Galaţi, fosta CS Universitatea încheia a doua şi obţinea dreptul de promovare în elită, exercitat în ediţia 2011/2 dar nu şi în 2013/4, când limitările financiare au împins-o să decline reuşita adjudecată în teren.

În următoarele două dăţi, elevii lui Sorin Grădinaru au încheiat pe locul 4, ultimul, în 2014 la Caransebeş, respectiv pe 3, după ploieşteni şi clujeni, anul trecut, cu menţiunea că la barajul de promovare din Banat cei de pe Bega au dat piept în a doua zi de concurs cu CSA Steaua, de care erau întrecuţi cu 3:0, pe seturi la 14, 35 şi 19. Da, 35…

Steliştii promovau pe-atunci la braţ cu CS VC Banatul Caransebeş dar bucureştenii au retrogradat la loc anul trecut în A2-Est, având acum o nouă tentativă.

“Important este să tragem învăţămintele din acest turneu play-off al seriei noastre şi să ne pregătim cu mare atenţie pentru barajul de promovare, mai ales că timpul e foarte scurt până atunci şi nu ştim exact ce meciuri de pregătire am putea lega, mai ales că o săptămână înainte vor fi şi Sărbătorile Paştelui”, a explicat profesorul Grădinaru, care, bazându-se astăzi pe aceiaşi componenţi dispunând vineri şi sâmbătă cu 3:1 de CSŞ2 Baia Mare şi gazda CSM Câmpia Turzii, a semnat încă un success pentru CSU de Vest, cel mai facil în turneul clujean, 3:0 cu CSU Braşov, pe seturi la 8, 9 şi 16.

Timişorenii se vor reîntâlni la barajul de peste 4 săptămâni cu CSM Câmpia Turzii, de care au dispus de 3 ori în acest sezon, în două rânduri cu 3:0 iar ieri cu 3:1, tot două dintre victorii fiind obţinute în deplasare, şi n-ar fi complet exclus ca bănăţenii să mai aibă o dată de trecut de ardeleni tocmai în fief-ul acestora, dat fiind intenţiile amfitrionilor turneului din week-end de a organiza şi barajul de promovare.

O eventualitate odată ce, astăzi, în jocul decisiv pentru locul 2, CSM Câmpia Turzii a trecut cu 3:2 de CSŞ2 Baia Mare, după 2:0 şi 2:2 la seturi.

Nici clubul timişorean nu exclude varianta depunerii candidaturii pentru găzduirea patrulaterului de promovare, o decizie în acest sens urmând a fi luată în noua săptămână.

Din seria estică, CS Ştiinţa Bacău s-a calificat prima, cu victorii pe linie şi setaverajul 9:1 în play-off, astăzi tranşând derby-ul neînvinselor, 3:1 cu CSA Steaua, de la o:1, pe seturi 24:26, 25:18, 25:18, 27:25. Bucureştenii, de pe 2, cu 6 puncte şi setaveraj 7:3.

Clasament turneu play-off Seria – Divizia A2 Vest, Câmpia Turzii 8-10 aprilie 2016: 1. CSU de Vest Timişoara 3 3 0 9:2 9 puncte, 2. CSM Câmpia Turzii 3 2 1 7:5 5p, 3. CSS2 Baia Mare 3 1 2 6:7 4p, 4. CSU Braşov 0 (1:9).

* În play-out-ul elitei masculine, VCM Tomis a retrogradat prin retragerea pe parcursul sezonului iar VCM Piatra Neamţ a trecut în zona locurilor 9-12 cu 2-1 la jocuri de Dinamo.

În zona 5-8, Banatul Caransebeş a cedat cu 1-2 la meciuri, de la 1-0, în faţa lui CSM Bucureşti, şi va juca pentru locul 7 în ierarhia finală cu Unirea Dej.

 

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Volei: