CSU de Vest, doar 26 de puncte cedate, în numai 45 de minute, dar și o așteptare fără precedent

Voleibaliștii de la CSU de Vest Timișoara au încheiat returul sezonului regular în maniera în care au parcurs actuala ediție a Diviziei A2 Vest, galop de sănătate, care este însă brusc înfrânat de sistemul de desfășurare al întrecerii și calendarul competițional.

10383494_720661484656991_5687287121812536112_n

 

Galben-albaștrii cu Sorin Schiesz antrenor dar și căpitan, în teren, iar profesorul Sorin Grădinaru pe bancă, au învins astăzi cu același categoric 3:0 pentru a zecea oară din 12 apariții în actuala stagiune, într-un duel fără istoric pe teren propriu cu a șaptea și ultima clasată în seria vestică, ACS Volei Club Zalău, concitadină și atât cu mai faimoasa prim-divizionară la fileul băieților.

Timișorenii au câștigat pe seturi la 6, 9 și 11, având nevoie de doar 45 de minute pentru a obține și a douăsprezecea victorie din tot atâtea meciuri programate în sezonul tur-retur, la finele căruia s-au clasat primii în Divizia A2 Vest, cu setaverajul 36:3 și 35 de puncte din 36 posibile.

Dat fiind caracterul facil al jocului disputat la ora 12 în Sala Universității în cadrul celei de-a XIV-a etape a campionatului, liderii au menajat câțiva componenți, neconvocați de această dată sau menținuți pe banca de rezerve, apelând în schimb încă din setul I la o serie de modificări în sextet.

Astfel, în formula de start Bădiceanu, Schiesz – cpt., Damian, Reitmayer, Vîrlan și Ungureanu, cu Toma libero, prima clasată i-a rulat constant și pe Mircea Roșu, Moica, Marius Roșu și Stănoiu, în vreme ce Dincă, principal protagonist al deplasării câștigătoare cu 3:2 sâmbăta trecută la Baia Mare, a rămas pe bancă iar Bălulescu, Unguraș și veteranul Albert Balint, spectatori.

CSU de Vest și-a respectat cartea de vizită de o manieră categorică pe parcursul sezonului regular, confirmând așteptările și dispunând tur-retur cu același 3:0 de 5 din cele 6 adversare, însă va avea și foarte mult de așteptat până la turneul play-off 1-4 al Diviziei A2 Vest, programat la finele primei decade din aprilie, în intervalul 8-10 și așadar peste mai bine de două luni.

Pauza în cazul timișorenilor este dată de numărul impar de formații din seria vestică și de inexistența unui oponent în faza I eliminatorie, în absența unei a opta și ultime clasate grupări cu care galben-albaștrii să joace tur-retur. Asemenea întâlniri aveau în anii trecuți doar un caracter formal, bănățenii câștigând clar manșele și calificându-se în play-off-ul seriei, însă de astă dată n-au parte nici de această ”încălzire”. În schimb, se caută perfectarea unor dueluri de verificare cu AS Volei Club Caransebeș, prim-divizionară în al doilea său sezon în A1, ca pregătire atât a turneului patrulater din A2 Vest cât mai ales al barajului de promovare în elită, ce va avea loc în luna mai, reunind primele câte două clasate din întrecerile 1-4 ale fiecărei serii, din Est cu cei din Bacău și Steaua printre protagoniștii anunțați. Iar acel turneu n-ar fi exclus să fie găzduit, ca o noutate, de gruparea de pe malurile canalului Bega.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Volei: