CSU de Vest încheie returul cu al șaselea 3:0. În etapa I din play-off, cu ProVolei Arad

Voleibaliștii secund-divizionari ai Timișoarei au pus punct aparițiilor în returul din sezonul regular prin a obține al șaselea succes la zero din 12 reprezentații în actuala campanie, 3:0 astăzi de la ora 12 cu vizitatorii de la ACS Volei Club Zalău, ocupanți ai locului 5 care au înregistrat astfel a șaptea înfrângere.

Victorioși cu 3:0 în actuala întrecere de 3 ori în deplasare, inclusiv la Zalău, timișorenii de la CSU de Vest au învins astăzi și pentru a treia oară pe teren propriu în 2016-2017 cu 3:0, pe seturi la 13, 13 și 15, într-un joc din etapa a 14-a și ultima din retur ce a durat numai 65 de minute. În tur, în Sălaj, ”universitarii” se impuneau pe seturi în jocul din 26 noiembrie 2016 la 24, 14 și 18.

Fără Robert Vîrlan, un tânăr fost căpitan de echipă exclus din lot pe termen nedeterminat, ocupanții locului secund în Divizia A2 Vest s-au impus prin a rula întregul efectiv convocat pentru cea de-a șasea și ultima apariție acasă din sezonul regular, și anume Bădiceanu (Reitmayer), Schiesz (Bălulescu), Damian, Dincă (Unguraș), Darlaczi (Călin), Ungureanu (Moica) și Toma ca libero.

Timișorenii au încheiat astfel returul cu bilanțul 12 9-1-1-1 33:11 la seturi și 30 de puncte, cu două în urma ”pepinierei” CSȘ2 CNE Baia Mare, câștigătoare a fazei tur-retur a întrecerii ce este calificată din oficiu în turneul patrulater din etapa a II-a în play-off-ul seriei vestice, în care le așteaptă pe învingătoarele disputelor după sistemul două victorii din 3 jocuri între ocupantele pozițiilor 2 și 7, 3 și 6 respectiv 4 și 5.

CSU de Vest, în calitate de ocupantă a locului 2, va găzdui primul meci al etapei I sâmbăta viitoare de la ora 12, cu CS ProVolei Arad, a șaptea și ultima în serie, cu doar 3 puncte, după ce a pierdut astăzi cu 3:1 la Brașov, în duelul codașelor, cei de sub Tâmpa urcând o poziție, pe 6, cu patru puncte.

Cel de-al doilea meci este programat la Arad în 3 martie și este de așteptat ca timișorenii să tranșeze încă de pe Mureș calificarea în turneul patrulater, din care, mai apoi, două formații vor obține biletele pentru barajul de promovare din mai, cu 4 cluburi la start pentru două locuri puse la bătaie în elita A1. CS ProVolei a fost întrecut de timișoreni cu 3:0 atât în tur cât și în retur.

Rezultatele și clasamentul la zi, pe coloana dreaptă a secțiunii Volei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Volei: