CSU UV Timișoara învinge în premieră acasă în Divizia A1

Peste 5 luni au așteptat voleibaliștii universitari timișoreni întâiul triumf pe teren propriu în primul eșalon, mai exact din 14 octombrie, când sufereau primul dintre cele 8 eșecuri acasă cu 0:3, celelalte trei fiind înregistrate cu 1:3, dar galben-albaștrii au spart în cele din urmă gheața într-o după-amiază cu ninsoare, la cea de-a 12-a tentativă în sala de sport a UVT, cu ocazia apariției de debut pe malurile Begăi în grupa a II-a valorică. Iar dacă tot a prins ocazia să se impună în fața penultimei clasate, ”lanterna roșie” a spulberat nou-promovata băimăreană în nici o oră de joc efectiv, mai drastic decât în orice înfrângere de până acum a bănățenilor.

CSU UV Timișoara a învins în premieră acasă în elita A1

Așadar, măcar pentru o zi, într-o oră de grație, fosta secund divizionară a putut îngropa tot amarul parcursului cu înfrângeri în calitate de codașă din cursul actualei campanii în elita voleibalistă masculină, CSU UV Timișoara apropiindu-se astfel la un singur punct de învinșii maramureșeni, cu 6 etape rămase de disputat în faza play-out a locurilor 7-12, returul direct fiind programat deja luni 26 martie de la ora 20, la Baia Mare, la capătul unui tur de forță al bănățenilor în nord-vest, și în urma căruia elevii și colegii lui Sorin Schiesz ar putea ceda ștafeta ”lanternei roșii” nou-promovatei CSȘ2 CNE UKRO.

Mult au așteptat așadar timișorenii până la acest prim succes, după ce adjudecarea întâiului set în Divizia A1 se consemna tot într-un meci acasă cu nou-promovata băimăreană CSȘ2 CNE UKRO, pe 21 octombrie 2017, când gazdele egalau în cadrul etapei a patra la unu la unu printr-un 25:15, fără a mai avea suflul răsturnării scorul. Se înregistra un 1:3, după o înfrângere acasă și două în deplasare cu același 0:3.

Mai trecea ceva timp și timișorenii mai smulgeau un set acasă, 1:3 CS ”U” Cluj la început de retur și al lunii decembrie, după care simțeau în sfârșit și gustul victoriei, în revanșa din retur la Baia Mare, din 20 ianuarie, în urmă cu două luni și o zi, când CSU UV tranșa seturile 1 și 3 la 25, maramureșenii egalând în prealabil cu 25:18. O revanșă în oglindă, triumf în premieră în A1 pentru bănățeni, care se mai alegeau ulterior în retur cu un set în cont, 1:3 acasă cu CSA Steaua.

Dacă insistenții timișoreni nu s-au dat bătuți, străduindu-se să revină cumva, în schimb nou-promovata CSȘ 2 CNE UKRO Baia Mare a pierdut la zero absolut toate meciurile jucate în ultimele două luni, trei acasă și 4 în deplasare, după acel 1:3 acasă cu bănățenii.

Perioada cea mai fastă a maramureșenilor a fost în toamnă, prin victoria pe Bega și cele în etape consecutive la sfârșit de octombrie și început de noiembrie, 2:3 la București cu Dinamo și 3:2 acasă cu concitadina Știința Explorări, însă urmarea i-a lăsat cu un singur set în cont.

În consecință, după alte 3 înfrângeri la zero și în debutul acestui play-out al locurilor 7-12, băimărenii s-au aliniat astăzi în calitate de figuranți în formulă restrânsă la fileul unor bănățeni deciși să lase eșecurile deoparte, galopul ”universitarilor” de pe Bega fiind logic și firesc, în 57 de minute de joc efectiv. La o oră după startul întâlnirii din runda a 4-a în play-out, CSU UV Timișoara își trecea în cont un sec 3:0, pe seturi la 16, 15 și 12, chiar mai categoric decât orice eșec similar pe care îl sufereau în sezonul regular.

A fost întâia apariție acasă a galben-albaștrilor după pelerinajul la Cluj, unde smulgeau un set, București și Baia Mare, dar contra celor de la CS Știința Explorări, însă și ultima din tur pe teren propriu.

Căci sâmbătă de la ora 16 timișorenii vor încheia turul în play-out, la Dej, în compania Unirii, cu care vor juca în Ardeal și a doua zi, duminică de la 12, returul care ar fi fost programat în mod normal la încheierea grupei a II-a valorice, pe Bega. Astfel, dat fiind că meciul programat pe 28 aprilie a fost devansat cu mai bine de o lună iar și cel din 21 aprilie, la CSȘ2 CNE UKRO, a fost reprogramat la începutul săptămânii viitoare, elevii profesorului Sorin Grădinaru vor pune punct participării în 7-12 deja pe 18 aprilie, acasă cu Știința Explorări. În prealabil, tot în retur și tot doar pe teren propriu, pe 31 martie cu CS Dinamo iar în 14 aprilie cu CS ”U” Cluj.

Astăzi s-a mai impus în penultima rundă a turului din play-out și CS Dinamo, foarte clar, acasă cu CS ”U” Cluj, cu 3:1, ardelenii smulgând doar setul 3, cu 23:25. Mult mai echilibrat însă duelul de la această oră de la Baia Mare, 19:25 și 25:20 după primele două seturi ale încleștării dintre CS Știința Explorări și CS Unirea Dej, pe 9 respectiv 7 în play-out, clujenii urcând două poziții de la încheierea returului.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 6 = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Volei: