Cu realism, după experienţa „mieilor la tăiat” din 2011-´12, autorii morali ai promovării în elita Divizia A1 spun pas participării: Universitatea Timişoara se înscrie tot în A2 Vest

Data limită de 15 iunie a extensiei păsuirii cu două săptămîni din partea Federaţiei Române de Volei , adică sîmbăta de astăzi, a fost respectată de nou-promovata CS Universitatea Timişoara întru a informa forul federal în privinţa participării în viitoarea ediţie a campionatului primei ligi masculine, Divizia A1, în care a acces în urma barajului de acum 3 săptămîni, de la Galaţi, clubul de pe Bega declinînd ieri dreptul cîştigat pe teren şi înscriindu-se în schimb în eşalonul în care a activat şi după retrogradarea la loc din 2012, Divizia A2 Vest.

FRV extindea după 31 mai perioada de înscriere în campionatul primei divizii, permiţînd astfel nou-promovatei CS Universitatea să ofere un răspuns în cunoştinţă de cauză în privinţa alinierii la start în elita masculină, iar timişorenii au confirmat în ultima zi lucrătoare faptul că nu vor evolua în Divizia A1, ediţia 2012-2013, argumentînd prin înştiinţarea în cîteva aliniate imposibilitatea de a face faţă cerinţelor eşalonului întîi, dată de inconsistenţa lotului galben-albaştrilor.

Cu doar 13 componenţi la începutul campaniei, dintre care Craia arunca prosopul în luna februarie, pe seama îmbunătăţirii circumstanţelor ţinînd de cariera sa profesională, şi cu numai 11 voleibalişti aliniaţi la barajul de promovare din Moldova, în cadrul căruia Vlad Stănoiu, tînăr aflat la finele primului său sezon la timişoreni, a suferit o accidentare foarte gravă, fiind practic scos din cărţile viitoarei ediţii, profesorul Sorin Grădinaru, antrenor al restrînsei formaţii timişorene, n-a mai riscat ca echipa sa să rişte experimentul „mieilor la tăiat”, din urmă cu două sezoane, optînd în schimb pentru înscrierea galben-albaştrilor la nivelul de la care tocmai accedea.

Lotul, aşa cum îl ştim din ultimele luni, e pe cale de destrămare, inclusiv cu oarecare retrageri, ceea ce nu înseamnă că U n-o va lua de la capăt în octombrie, în A2 Vest, într-un sprinţar pas studenţesc. Căci de sprijinirea performanţei sportive la fileul bănăţean nu prea poate fi vorba…

Voleibaliştii Universităţii, în frunte cu antrenorul lor, au atins în plan sportiv ceea ce depindea de ei pentru ca Timişoara să revină la loc pe prima scenă a voleiului masculin românesc, dar cum postura logistic-financiară a acestei noi ABBA la fileul autohton al băieţilor, prea bună pentru liga a doua dar mai deloc sprijinită pentru a face faţă în elită, nu s-a îmbunătăţit cu nimic faţă de nefasta experienţă de asemenea factură din 2011-2012, cei în cunoştinţă de cauză au fandat elegant repetarea unei potenţiale noi umilinţe.

Se poate spune cu certitudine că Timişoara nu-şi merita echipa de sufletişti precum şi pe antrenorul ei, pe fondul dezinteresului vădit peste ani pentru voleiul local, iar această opţiune este într-un fel ca un vot de blam al celor păţiţi în urmă cu două sezoane faţă de modul în care erau uitaţi. Rănile se vindecă greu sau poate nici nu s-au vindecat încă, iar o repetare a surghiunului fără rost în elită ar fi echivalat cu un fel de masochism, după cele păţite din toamna lui 2011 pînă în primăvara lui 2012.

Timişoara n-ar fi avut resursele pentru atragerea pe Bega a practic unui întreg nou sextet, şi cu cîţiva înlocuitori, condiţie sine-qua-non pentru evitarea efectului „mielului la tăiat”, iar dacă investiţii adecvate nu sunt, nici n-are rost participarea.

Ca o opinie a redacţiei noastre, să se spele pe cap cu „alocaţiile” ignoranţii de ale căror decizii din condei depindea finanţarea cum se cuvine a acestei garnituri atît în urmă cu două sezoane cît şi la ora actuală.

Timişoara a bătut aşadar pasul pe loc, rămînînd cu o secund-divizionară masculină şi părînd a rămîne şi pe mai departe fără vreuna feminină, ca efect clar al dezinteresului faţă de volei şi al nefinanţării acestui frumos sport. De fapt, nu doar că lotul n-ar fi beneficiat de consistente întăriri pe fondul rămînerii în urmă a Timişoarei faţă de celelalte cluburi prim-divizionare, dar şi sala „Constantin Jude” ar fi fost un pic prea mică pentru numărul de gazde din prima ligă, iar marcajul suprafeţei de volei ar fi constituit o bătaie de cap în plus.

Să facă în schimb o „miuţă” la fileu toţi costumaţii pe ignoranţa cărora voleiul timişorean s-a cufundat în ultimii aproape 15 ani în abisul din care, iată, este extrem de dificil de a mai ieşi.

Dar iată-i pe autorii promovării nematerializate: Eric Reitmayer, Dragoş Unguraş, Cristian Bălulescu, Mihai Ioan Grama, Alin Florin Flonta, Daniel Dincă, Bogdan Toma, căpitanul Sorin Schiesz, Cătălin Alexandru Ungureanu, Vlad Stănoiu şi nu în ultimul rînd veteranul Albert Balint.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Cu realism, după experienţa „mieilor la tăiat” din 2011-´12, autorii morali ai promovării în elita Divizia A1 spun pas participării: Universitatea Timişoara se înscrie tot în A2 Vest

  1. vali spune:

    Frumos si totodata trist acest articol , pacat de munca antrenorului si a jucatoriilor !!! Un dram de atentie si sustinere financiara merita si acest frumos colectiv …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 3

 


Ultimele articole din categoria Volei: