Cu vizionări! Cadeţii CSS Bega bat şi la Juniori, la Oradea, Deva

O formaţie timişoreană alcătuită în mare majoritate din tineri evoluînd sub categoria de vîrstă a întrecerii a învins duminică în deplasare în ultima etapă, a 10-a, a Diviziei Juniori de volei masculin, acumulînd a patra victorie din 9 meciuri şi calificîndu-se de pe locul 4, ultimul ce permite accesul, în faza semifinală naţională. Tot afară s-au impus şi fetele, care s-au calificat asigurîndu-şi deja locul I în serie.

Astfel, tinerele de la CSS Bega Timişoara au cîştigat cu 3:1 (25:16, 25:15, 20:25, 25:13) sub cetatea Devei, cu CSS, şi şi-au adjudecat seria înainte de termen, cu 8 victorii din 9: „Suntem pe locul 1 al seriei Diviziei juniori, pentru că Lugojul a pierdut cu 3:0 la Râmnicu Vîlcea”, a explicat profesorul Ioan Ersigan, care a apelat la Deva la 9 junioare, cu specificaţia că în locul lui Adriana Fantaziu, indisponibilă datorită bolii, a jucat Alexandra Suciu ca ridicător, cu Anca Pienescu, şi ea puţin bolnăvioară, evoluînd totuşi dar pe un alt post.

Pentru fete urmează joi un ultim meci în Divizia Juniori, acasă, de la ora 11, cu CNNT Craiova, o restanţă, iar duminică de la ora 14 ultima evoluţie şi în Divizia Cadeţi, în deplasare la Ştei. Iar CSS Bega e calificată mai departe, ca şi băieţii de altfel, pe ambele fronturi…  

CSS Bega Timişoara, pregătită de profesorul Dan Mihai Jitaru şi reunind mai ales cadeţi care în 2011 absolveau cu coroniţa cu lauri Divizia Speranţe, al treilea nivel de vîrstă al piramidei juvenile la fileu, a întors pe Criş de la 1:0 pentru orădeni şi a învins în setul decisiv, 2:3 (25:20, 24:26, 23:25, 25:20, 9:15), în fieful locului 3, LPS Bihorul.

„A fost un meci foarte interesant, pe care în mod normal ar fi trebuit să-l cîştigăm 3:1. Primul set l-au cîştigat bihorenii fără drept de apel, mai atenţi. Setul următor l-am pornit foarte bine încă de la început, cu 8:4 la primul time-out tehnic, şi am ajuns la 16:4. Ne-am relaxat însă şi au mai recuperat orădenii, până la 24:17. Cînd a existat un blocaj psihic, inclusiv din partea mea, pe margine… S-a ajuns la 24 egal… Dar ne-am revenit, am cîştigat pe serviciul lor şi cu Itu Alin la servici am reuşit 26:24. Setul 3, în favoarea noastră, iar setul 4, cu cîntec… m-am consumat din nou foarte mult. Prima parte a fost a bihorenilor, jumătatea setului a noastră, şi am avut 20:14, dar aceeaşi blestemată cădere, să văd cum o rezolv. N-am reuşit cu nici un fel de intervenţie să înlătur blocajul băieţilor, şi am pierdut la 20. La 2:2 am început mai timorat, am fost conduşi în setul decisiv, dar am revenit, am egalat şi ne-am desprins încet…”, a explicat profesorul Jitaru, care pentru deplasarea la Oradea n-a lăsat nimic la voia întîmplării: „Am făcut vizionări video cu băieţii, studiind adversarul… procentajul lor în atac, ponderea paselor pentru fiecare jucător, diagonale… luaţi om cu om şi înmânat fişe jucătorilor. Aşa se pregătesc jocurile de Divizia A şi aşa e bine să ne creştem juniorii!”  

Răsplată pentru băieţi, duminică, la jocul cu CNNT Craiova, ultimul din retur în Divizia cadeţi, pe teren propriu, după ce echipa o va termina joi şi cu Divizia juniori, tot acasă, contra Blajului, vine sponsorul de echipament, Cristian Dănescu, director al firmei Mevi.

Durerea deplasării pe Criş a ţinut de cazul de rubeolă manifestat de Daniel Luncă, „lovit” de boală în seara dinaintea meciului şi izolat în consecinţă. Au cîştigat pentru CSS Bega: Bădiceanu, Roşu Marius – pe ridicător fals, Itu, Vîrlan – centri, Borchescu, Ene – secunzi, cu Mircea Roşu şi Duţă intrând pe parcurs iar Kaburek – libero.

Tinerii timişoreni vor pune punct returului în Divizia Juniori cu ocazia unui joc amînat din penultima rundă, pe care-l vor găzdui joi în sala „Profesor Mircea Albu”, cu CSS Blaj, locul 2 în Seria E, cu 7 victorii din 8 partide şi un eşec la zero în faţa liderului neînvins, CSS Şcoala 1 Oţelu Roşu.

Parcursul cadeţilor la nivelul superior, Divizia Juniori, este cu atît mai meritoriu cu cît principalul lor obiectiv în actualul sezon ţine de o cît mai bună participare la categoria lor de vîrstă, unde se află tot în faţa ultimului hop al returului, acasă cu Colegiul Naţional Nicolae Titulescu Craiova. Aşadar progresul pe două planuri decurge bine…

 

Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + = sapte

 


Ultimele articole din categoria Juniori: