Cupa Timișoara 2018, găzduită săptămâna viitoare de UVT Agroland. Participă Volei-Alba Blaj, Linamar Békéscsaba și CSM Lugoj

Startul noii ediții a Diviziei A1 de volei feminin se apropie pe zi ce trece iar în pregătirea debutului UVT Agroland Timișoara găzduiește turneul amical internațional Cupa Timișoara 2018, în perioada 28-30 septembrie, în sala „Constantin Jude”. În capitala Banatului sosesc CSM Volei Alba Blaj – vicecampioana Europei, Linamar Békéscsaba – campioana Ungariei și CSM Lugoj – proaspăt medaliata cu argint la Cupa Balcanică 2018. Iar tot la finele acestei luni demarează turneul final al celei de-a XVIII-a ediții a Campionatului Mondial de volei fete, în Japonia, unde roșu-alb-negrele pregătite de Bogdan Paul vor avea o reprezentantă în lotul Serbiei, noua achiziție Teodora Pusic.

Până la startul noului sezon, UVT Agroland va evolua săptămâna viitoare în fața publicului timișorean cu ocazia turneului amical Cupa Timișoara 2018, iar trei dintre jucătoarele transferate în vară, Barbora Koseková, Roxana Iancu și Katarina Jovanović, se vor înfățișa în premieră amatorilor de volei de pe Bega, urmând ca până la startul turneului să fie finalizate și negocierile pentru transferul unei sportive pe postul de universal, care să completeze lotul în perspectiva sezonului 2018-2019.

Nu va juca pentru timișorence în patrulaterul internațional și noua achiziție Teodora Pusic, convocată cu numărul 12 în lotul de 22 de voleibaliste al campioanei continentale la zi Serbia, totodată vicecampioană olimpică, una dintre cele 8 exponente ale Europei la turneul final al Campionatului Mondial, competiție care va demara în Japonia tot la finele săptămânii viitoare, sâmbătă 29 septembrie, urmând a se desfășura până în 20 octombrie, cu ultimul act programat la Yokohama.

Serbia, moștenitoare a medaliei de bronz adjudecată de selecționata Serbiei și Muntenegru la ediția din 2006 a turneului final mondial, se numără astfel între cele 14 federații ale căror formații au urcat în timp pe podiumul de premiere al întrecerii fetelor la nivel global, printre care și România, vicecampioană a lumii în 1956, la cea de-a doua ediție a competiției, într-un deceniu în care primele 3 turnee finale erau tranșate de fosta URSS.

În Japonia, gazdă de tradiție a turneului final feminin dar nu numai la fileul voleibalistic, din Europa se vor mai alinia la start și Rusia, Azerbaijan, Turcia, Italia, Germania, Olanda și Bulgaria, sârboaicele fiind la a treia prezență de sine stătătoare.

Serbia, cap de serie numărul 3, este în fruntea listei Grupei D, urmată de Brazilia – și aceasta în calitate de cap de serie, respectiv Republica Dominicană, Puerto Rico, Kazakhstan și Kenya, urmând ca elevele lui Zoran Terzic să debuteze sâmbătă 29 septembrie contra dominicanelor și să continue cu jocuri cu Kenya, pe 30 septembrie, Brazilia în 1 octombrie, Kazakhstan pe 3 octombrie și Puerto Rico pe 4 ale lunii viitoare. Lotul vecinelor este compus din voleibaliste care la echipele de club evoluează în Elveția, Franța, Italia, Polonia, Turcia și România, la UVT Agroland, dar și în Japonia, respectiv la 3 grupări interne.

Titlul mondial este apărat de SUA, care acum 4 ani triumfa în premieră la fileul mondial al fetelor, 3:1 în ultimul act cu China, în Italia, după ce precedentele două finale erau identice, Rusia – Brazilia 3:2 de fiecare dată în Japonia. De fapt, din totalul celor 17 ediții cu punctul de plecare 1952, Rusia are 7 titluri mondiale în palmares, dintre care 5 adjudecate de URSS, pe când Japonia și Cuba câte 3, China două iar Italia și SUA câte unul, cucerite în noul mileniu.

Revenind la patrulaterul ”Cupei Timișoara”, față de ediția sa de anul trecut, iubitorii voleiului de pe Bega vor asista încă din presezon la duelul direct al Banatului la fileul fetelor, UVT Agroland – CSM Lugoj, două dintre cele 10 prim-divizionare. Iar vizitatoarele de pe Timiș sunt proaspăt medaliate cu argint la Cupa Balcanică, găzduită în Kosovo, unde, duminică seară, bănățencele au pierdut cu 3:0 finala cu Besiktas Istanbul, pe seturi 25:14, 25:19, 25:19, Diana Balintoni fiind desemnată cel mai bun ridicător al întrecerii iar Nina Kocic cel mai bun universal, dintr-o formulă de start cu Diana Balintoni, Nina Kocic, Nina Jakic, Daiana Roman, Elena Babic, Ivana Dinic și Katarina Vukomanovic ca libero, pe parcurs mai intrând Bianca Albăstroiu, Alexandra Cauc și Georgiana Popa. În prealabil, lugojencele dispuneau de gazda KV Drita Gjilan cu 3:0 (25:21, 25:12, 25:14).

Celelalte două formații care au confirmat prezența la turneu sunt CSM Volei Alba Blaj și Linamar Békéscsaba, care își pregătesc meciurile din turul al doilea preliminar din CEV Champions League, ardelencele în calitate de vicecampioane europene dar și vicecampioane în Divizia A1.

Accesul spectatorilor în sală la Cupa Timișoara 2018 este gratuit, urmând ca programul competiției să fie stabilit în cel mai scurt timp posibil.

Programul etapei I în Divizia A1 de volei feminin dar și în Divizia A2 Vest la fete respectiv băieți, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei − = 0

 


Ultimele articole din categoria Volei: