Debutanta UVT Agroland, repartizată direct pe tabloul principal al Challenge Cup. Tur în deplasare în noiembrie la învingătoarea dintre Vasas și slovene, returul pe 4-6 decembrie în ”Constantin Jude”

La numai 4 ani de la lansarea grupării ACS Agroland la fileul voleiului feminin intern ca secund divizionară de seniori dar preponderent ca ”pepinieră” cu echipe în categorii ale întrecerilor juvenile federale, clubul timișorean a ajuns să fie repartizat deja de la debutul pe plan internațional direct pe tabloul principal al celei de-a treia competiții continentale ca importanță, CEV Challenge Cup, în faza 16-imilor de finală, grație prinderii locului 5 în Divizia A1 în prima sa campanie pe scena elitei. Primei ligi de fete din Carpați i-au fost alocate din noul sezon mai multe locuri în cupele europene, cinci, în virtutea ascensiunii ex-campioanei CSM Volei-Alba Blaj până în fazele finale din Champions League, al cărei ultim act l-a pierdut în capitală. Paradoxal, dacă bănățencele vor debuta la fine de noiembrie, finalista de Champions League va începe deja din octombrie în turul 2 de calificare din Liga Campionilor, contra lui VK UP Olomouc.

Noua campioană a Diviziei A1 la fileul fetelor, CSM București, va debuta ulterior celor din Blaj în ediția 2018-2019 din CEV Champions League, direct în faza principală a grupelor, începând tot de la fine de noiembrie, după ce CSM Volei-Alba va fi transpirat deja în turul 2 de calificare, iar în cazul accederii în faza următoare, și în turul 3, contra învingătoarei dintre MVT Allianz Stuttgart și câștigătoarea turului 1 preliminar, Holding Graz – Sliedrecht.

Tot două formații din Divizia A1 și în cea de-a doua întrecere ca importanță a cupelor europene la fileul fetelor, CEV Cup, și anume CSM Târgoviște și CS Știința Bacău, ocupante ale locurilor 3 și 4 în play-off-ul elitei ediției anterioare, repartizate la start în cel de-al doilea tur, 16-imi de finală, tot de la fine de noiembrie, dâmbovițencele contra lui Galatasaray iar moldavele față în față cu Zeleznicar Lajkovac.

Reprezentanta României în CEV Challenge Cup – Women este nou-promovata de anul trecut în A1 UVT Agroland Timișoara, care va debuta în cupele europene în compania învingătoarei dintre Vasas Budapesta (Ungaria) și Formula Formis Rogoza (Slovenia). La tragerea la sorți efectuată astăzi la sediul CEV din Luxemburg, formația în roșu-alb-negru a fost repartizată direct pe tabloul principal, în faza șaisprezecimilor de finală. Indiferent de numele adversarului, primul meci în Europa pentru ”Agroland” va fi în deplasare, între 27 și 29 noiembrie, iar returul la sala Constantin Jude, între 4 și 6 decembrie.

În sezonul trecut, Vasas Budapesta s-a clasat pe poziția a șasea în campionatul Ungariei, în timp ce Formula Formis a terminat pe ultima treaptă a podiumului în prima ligă din Slovenia. Cele două formații se vor întâlni în prima parte a lunii noiembrie (turul la 6-8 noiembrie, returul la 13-15 noiembrie), în faza I preliminară din Challenge Cup.

”Sunt încântat că vom debuta în Europa. La prima vedere, poate să pară o tragere facilă, dar nu ne permitem să tratăm de sus niciun adversar, mai ales că noi nu avem experiență în cupele europene. Vom pregăti meciurile, inclusiv prin construcția lotului, în așa fel încât să putem să depășim cât mai multe tururi în Cupa Challenge. Sigur, pe hârtie, campionatul nostru este mai puternic decât cele din Slovenia și Ungaria, dar, repet, vom trata extrem de serios aceste întâlniri. Mă bucur că nu trebuie să ne deplasăm în Rusia și Turcia și că am intrat direct pe tabloul principal. Ne-am dorit să punem Timișoara pe harta voleiului românesc în prima fază. Sigur, la nivelul nostru, vrem să contăm și în Cupa Challenge și să facem o figură frumoasă măcar între echipele din țările din Europa Centrală”, a spus președintele clubului, Horia Cardoș, pentru site-ul grupării bănățene, www.volei-timisoara.ro.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = opt

 


Ultimele articole din categoria Volei: