Denisa Pujky, triumf la Balcaniadă, la 16 ani, şi al patrulea aur!

Bianca Denisa Pujky, o jucătoare în vârstă de 16 ani legitimată la CSM Timişoara şi care a adăugat titlul de campion balcanic celorlalte medalii de aur cucerite în această vară, atât pe plan intern, la Campionatul Naţional de cadete şi junioare, cât şi la Festivalul Olimpic de Tineret, se anunţă ca un potenţial reprezentant al sportului nostru la Jocurile Olimpice de vară de la Rio, în 2016, antrenorul Dan Mihai Jitaru fiind însă mâhnit de nerecunoaşterea acestui sport olimpic încă din 1996 şi pe plaiurile noastre într-o mai mare măsură decât ca o simplă distracţie estivală.

Aşadar în perioada 18-21 august 2011, în Bulgaria, la Kardzhali, a avut loc Balcaniada de Beach-volley, competiţie la care România a fost reprezentată de cuplul Pujky Denisa (CSM Timişoara) – Rotaru Adriana (CSM Bucureşti). După ce au trecut în grupă cu 2-0 de echipa ţării gazdă şi de Albania, fetele de aur, câştigătoare atât a Festivalului Olimpic de Tineret de la Albena – Bulgaria, cât şi a Campionatului Naţional de cadete şi junioare ce au avut loc la Mamaia – Constanţa, au reuşit să se impună şi în semifinală cu acelaşi scor, unde au întâlnit echipa reprezentativă a Greciei, formaţie ce avea în componenţa sa una dintre campioanele balcanice U20 en-titre. În cealaltă  semifinală, puternica şi omogena echipă din Republica Moldova, formată din Polina Idjilova şi Ecaterina Arabadji, s-a impus cu un categoric 2-0 în faţa formaţiei din Bulgaria.

Actul final al competiţiei a fost unul românesc 100%, fiind dominat de fair-play şi sportivitate. Ambele echipe au avut până în finală un parcurs fără greşeală, aspect observat chiar din debutul setului întâi, existând un echilibru aproape perfect între cele două echipe. Factorul psihic a fost cel determinant în adjudecarea cu scorul de 21-18 a primului set de către Pujky şi Rotaru, deşi fiind cu trei ani mai tinere decât adversarele lor. Setul secund a găsit echipa română într-un continuu avantaj, încheindu-se la 21-16.

Aşadar, Pujky Bianca Denisa, la numai 16 ani ai săi, reuşeşte să obţină cea de-a patra medalie de aur anul acesta, de altfel şi cea mai importantă din cariera sa, pentru Timişoara, mai exact pentru Clubul Sportiv Municipal. Antrenorul campioanelor, profesorul Dan Mihai Jitaru este foarte nemulţumit de faptul că, în România, acestei discipline, devenită olimpică încă de la J.O. de la Atlanta din 1996, nu i se acordă niciun fel de importanţă, fiind tratată ca şi sport de sezon, în timp ce aproape toate tările dezvoltate din Europa au înţeles că, pe lângă spectaculozitatea sa, reuşind să strângă în tribune şi 15-20.000 de spectatori, voleiul de plajă este o poartă importantă către Jocurile Olimpice.

„Doresc să obţin pentru România o calificare la J.O. de la Rio din 2016 dar sunt conştient că fără ajutor din partea autorităţilor de profil şi nu numai, acest lucru nu este posibil. Este păcat să avem copii de valoare pe care să nu îi valorificăm, prin care să nu ajungem să fim cunoscuţi şi respectaţi în întreaga lume”, a încheiat Dan Jitaru.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − sapte =

 


Ultimele articole din categoria Volei: