Diana Tătaru: „Acesta şi este motivul nostru suprem de mîndrie, că Lugojul se menţine la vîrf într-o companie puternică”

Diana Tătaru, căpitanul prim-divizionarei de volei feminin CSM Lugoj, ne-a acordat un interviu în exclusivitate, ancorat în actualitatea imediată dar vorbindu-ne şi despre primii paşi la fileu cît şi despre viitor, înaintea celui de-al doilea joc stagional pe teren propriu, miercuri de la ora 18,30, cu SCM CSU Argeş Volei Piteşti, această restanţă fiind urmată sîmbătă, de la aceeaşi oră, de un alt meci acasă, cu SCM U Craiova.

Aşadar, de vorbă cu „o lugojeancă pur sînge”, după cum s-a autodeclarat voleibalista născută Balintoni în 19 aprilie 1988, şi care încă din clasa a X-a, pe cînd era deja o medaliată cu succes la nivel naţional, cu echipa juvenilă a CSŞ Lugoj, făcea primii paşi între senioarele clubului de pe malul Timişului, devenind coordonatorul de azi, după ce „am jucat la începuturi şi ridicător fals, jucător universal…” 

Diana Tătaru, de ani buni căpitan al prim-divizionarei de volei feminin CSM Lugoj

www.sporttim.ro: Cum a decurs antrenamentul din această dimineaţă?

Diana Tătaru: Mulţumim lui Dumnezeu, totul e bine, suntem pregătite pentru aceste două jocuri acasă şi doar Daniela Lupescu se confruntă cu o nevralgie la spate, dar va fi bine mîine seară.

– Cînd aveţi în sfîrşit ocazia să învingeţi acasă, după 3 prime etape, dintre care două în deplasare, cu adversari foarte dificili…

D.T.: Este o săptămînă foarte importantă pentru noi şi cred că în urma frumoasei victorii de la Cluj, care ne-a prins foarte bine, suntem într-o situaţie favorabilă pentru a sparge gheaţa şi suntem foarte încrezătoare că de acum vom juca din ce în ce mai bine şi doar vom urca în clasament. Ne dorim foarte mult ca în etapele următoare să arătăm un joc mult mai bun şi să demonstrăm că suntem o echipă în ascensiune. Pot spune că toate fetele sunt motivate pentru aceste jocuri foarte, foarte importante pentru noi şi sperăm să dobîndim ceea ce ne-am propus, printr-o evoluţie exactă, eficientă, aşa cum ştim într-adevăr să jucăm, punînd în practică tot ceea ce am exersat în pregătiri. Şi mulţumim lui Dumnezeu că sîmbătă, la Cluj-Napoca, am reuşit lucrul acesta!

– Cum te regăseşti şi pe mai departe în postura de căpitan al unei prim-divizionare în al treilea sezon în elită?

D.T.: Este o responsabilitate mai mare dar vreau să spun că le simt pe toate fetele foarte implicate în toată activitatea noastră, în pregătiri şi meciuri, ceea ce îmi uşurează misiunea, într-o ajutorare reciprocă. A fi căpitan al acestei echipe nu este o povară ci o plăcere, eu încercînd să-mi ajut cît mai mult coechipierele iar ele la rîndul lor să mă ajute.

– În vară s-au alăturat lotului parcă ceva mai multe jucătoare decît în precedentele presezoane. Cum a decurs integrarea lor?

D.T.: Fetele care au venit sunt extraordinar de ambiţioase, deschise la nou şi receptive, ceea ce le-a ajutat să se integreze mai repede. Sunt foarte uşor de abordat şi am reuşit să consolidăm un colectiv unit, iar relaţiile de joc s-au creat foarte repede. Sosirea lor poate fi numai şi numai un plus şi suntem bucuroase să le avem în echipa noastră. Sper ca şi lor să le placă la fel de mult şi încercăm împreună să creem un joc ca şi uns!

– Este lotul din actualul sezon mai tare decît cel din ediţia precedentă?

D.T.: Nu aş vrea să fac comparaţii între cele două formaţii, din respect pentru fetele cu care am fost coechipiere dar şi pentru rezultatele pe care le-am înregistrat împreună, însă pot cu certitudine să spun că lotul actual est bun, ceea ce vom dovedi pe parcursul sezonului.

– Dînd timpul mult înapoi, rememorează te rog primii tăi paşi în volei…

D.T.: Adevărul este că am ajuns la volei mai mult dintr-o greşeală, după ce vreo un an, doi, am practicat gimnastica, de care însă m-am lăsat la o accidentare. Aveam două colege de şcoală care făceau deja volei şi m-au tot îmbiat, <hai şi tu la sală, la volei>, şi în cele din urmă m-au convins, deşi nu ştiam şi nu auzisem nimic despre acest sport. Primul antrenor mi-a fost domnul Jean Cioloca, aşa am început, şi aşadar se poate spune că am început voleiul din greşeală dar iată că l-am continuat şi am ajuns acum să intru la categoria veterane! (n.n.: Diana rîde); din păcate, nu mai evoluează nici una dintre fostele mele colege care pe-atunci s-au ţinut ca scaiul de mine şi aproape m-au tîrît la sală, Jîghir Mădălina şi Calinciuc Loredana, acum Popovici. Eram eleve la Şcoala Generală numărul 2, iar în liceu am învăţat la Colegiul Naţional Coriolan Brediceanu.

– Şi aţi avut chiar o generaţie foarte bună, dacă poţi reaminti şi succesele din juniorat…

D.T.: Am avut şansa să cresc atunci cu CSŞ Lugoj, care a cîştigat pe parcurs cam tot ceea ce se putea cîştiga la nivel naţional, de la Minivolei şi pînă la junioare II, cînd noi am fost acaparate în echipa de senioare a clubului oraşului şi antrenorul ni s-a alăturat şi la junioare, Dani Jitaru. De la Minivolei şi pînă la junioare I am luat toate titlurile naţionale la fiecare categorie iar la junioare II am fost declarată cea mai bună ridicătoare din ţară şi convocată la lotul naţional. Iar anul acesta calendaristic am ajuns să primesc şi prima convocare la lotul naţional de senioare. Ţin minte că la nivelul junioarelor II am cîştigat turneul de la Tulcea şi, în general, echipele bune cu care ne luptam erau din Sibiu, Baia Mare, Piatra Neamţ…

– Centrul din Piatra Neamţ se regăseşte pe o bună poziţie şi în voleiul la nivel de senioare, care este cu totul altceva…

D.T.: Desigur. Dacă la junioare totul decurgea într-o deplină armonie, cu o foarte mare ardoare şi dorinţă de joc, în acel mare entuziasm copilăresc, plus că presiunea nu era aşa de mare în privinţa rezultatelor şi totul era mai mult de plăcere, aici în schimb există o mai mare tensiune, presiunea rezultatului, şi eşti conştient că eşti plătit pentru ceea ce faci şi te responsabilizezi să dai înapoi celor care ţi-au oferit încrederea în măsura în care eşti şi tu apreciat. În plus, în aceşti ultimi ani, nivelul de joc şi al competiţiei este clar mai ridicat, unele principale cluburi din ţară avînd bugete şi jucătoare luate individual peste ceea ce avem noi, dar atuul nostru, pe care sper să-l punem în practică şi să-l dovedim, sunt legăturile de joc dintre noi, dorinţa de a a arăta că suntem o echipă, şi cred că va fi cheia succesului nostru.

– Revenind încă puţin la sistemul juvenil, din care ai pornit spre actuala carieră în prima divizie, cum ţi se pare că mai este la ora actuală?

D.T.: Din păcate, din ceea ce am văzut în ultima vreme, nivelul este mult mai scăzut decît cel de pe vremea noastră, şi pentru că antrenorii întîmpină multe probleme, în special cu părinţii, care pun şcoala mai presus de orice, condiţionînd prezenţa la anumite antrenamente sau restricţionînd-o, în funcţie de orarul şcolar, de învăţătură. Şi astfel este posibil ca junioarele de azi să nu mai apuce să dea de gustul adevărat al sportului, care înseamnă victorii dar şi sacrificiu, şi cred că este motivul principal al reculului la junioare. Pe vremea noastră copiii erau mai preocupaţi să bată mingea pe stradă, să meargă şi la un volei, pe cînd copilul de 14 ani din ziua de azi e lipit de internet…

– Care dintre fostele colege de generaţie îşi continuă cariera la senioare?

D.T.: La un moment dat, cînd s-a făcut coeziunea, a apărut şi colega noastră Daniela Lupescu, şi mai este Andreea Smultea, care evoluează de-acum la SCM U Craiova. Mai sunt şi Sorina Buz, tot la SCM U Craiova, precum şi Ana-Maria Hambele, în liga a doua, la Târgovişte.

– După atîţia ani de volei, şi te-am ruga să calculezi cîţi ar fi, ce le-ai spune aspirantelor din noul val, ce le-ai povăţui?

D.T.: Dacă nu greşesc, trebuie că am 14-15 ani de volei. Noi avem în pregătiri cu lotul de senioare şi două voleibaliste junioare, una este coordonator de joc, cealaltă atacant secund, şi le sfătuiesc să aibă răbdare şi încredere în ele, pentru că pot fi foarte nerăbdătoare la această vîrstă dar sigur este că rezultatele nu apar imediat. Şi poate să fie puţin mai active la tot ceea ce se întîmplă la antrenamente şi le-aş spune cu toată încrederea din lume că odată ce ajung să guste din frumuseţea sportului, cu victorii dar şi înfrîngeri, care şi acestea te ajută să înveţi şi să te fortifici, să te întăreşti, dar odată ce vor simţi gustul a tot ceea ce e voleiul, nu vor mai vrea cu siguranţă să iasă din lumea sportului. Sportul te învaţă foarte multe pentru viaţă, te face agreabil, responsabil, şi strict ca om ai numai de cîştigat din a practica sportul, şi nu mai punem la socoteală starea de sănătate şi aspectul fizic armonios. Dar strict ca persoană te educă şi formează penru societate, aşa s-a întîmplat pentru mine…

– Ai amintit despre o primă selecţie la lotul naţional, cît erai junioară. A mai fost o alta, ca senioară…

D.T.: La junioare II a venit prima selecţie şi cea de-a doua a venit în anul competiţional precedent, practic anul acesta, pentru Liga Europeană. Am fost convocate 5 ridicătoare, dintre care ulterior am rămas 3 şi la fiecare turneu s-a mers în altă formulă. Am prins turneul din Ungaria, după ce primul nu l-am prins datorită unei fisuri musculare. Au fost 3 jocuri.

– Pomenind de problema musculară, totuşi, cariera ţi-a fost scutită pînă acum de probleme majore…

D.T.: Doamne, mulţumesc de sănătatea de care am avut parte întotdeauna. N-am păţit nimic deosebit, în termen populari sunt bună de carne, deşi un nerv, o durere, au mai apărut, dar n-a trebuit să stau, nu a fost nevoie de pauză, ceea ce este foarte important.

– Apropo de pregătirea pentru viaţă, înafara terenului, după liceu, ce ai urmat? 

D.T.: Am absolvit Universitatea de Vest, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cu Master, în anul 2010, atunci cînd am avut şi barajul de promovare în prima ligă, de la Botoşani, cu gazdele, CSM Bucureşti, Piteştiul, şi am încheiat pe locul 3. Concomitent am absolvit şi Finanţe Bănci în cadrul Universităţii Europene Iosif Constantin Drăgan, în oraşul meu.

– Te-ar tenta aşadar după ce închei cariera competiţională să urmezi un drum într-un alt domeniu? Pentru ce simţi că ai avea o afinitate?

D.T.: Sinceră să fiu mi-aş dori să-mi lansez o afacere proprie şi probabil, dacă mi-aş deschide una, aş încerca în domeniul alimentar. Îmi place să degust dulciurile, cele făcute de mama, deserturi, sunt delicioase, mai împart şi cu colegele, căci noi oricum doar gustăm, noi nu mîncăm. Dar şi dulciurile sunt foarte bune, ne dau energie!

– Altfel, ai continua într-o bună zi în sport, în volei?

D.T.: N-ar fi exclus şi mi-ar şi plăcea foarte mult, pentru că am avut deja ocazia să urmez practica pedagogică iar copiii sunt minunaţi, este un dar să lucrezi cu copiii şi am fost de fapt surprinsă să constat cîte poţi învăţa astfel şi că ai de învăţat de la ei. Dar este poate prea devreme să vorbesc şi să mă gîndesc la aceste planuri, căciîncă mai pot fi jucătoare mulţi ani de-acum încolo. Nu se ştie ce va fi, poate mi se va ivi şi şansa să continui în domeniu…

– Privind înapoi, care ar fi cel memorabil moment din cariera în seniorat?

D.T.: Unul dintre cele mai bune momente, poate chiar cel mai bun, l-a constituit promovarea obţinută în prima ligă la Craiova, cu toată fericirea şi bucuria imensă simţită în acele clipe unice, mulţumirea personală, mai ales după ce am întors soarta turneului din situaţii destul de nefavorabile nouă. Am început cu un 2:3 cu Craiova, care era principala candidată la promovare, dar apoi Craiova a fost înfrîntă de Constanţa şi practic în ultima zi s-a decis totul şi am reuşit un joc extrem de frumos, în care ne-am impus cu 3:1 cu Constanţa, şi astfel am promovat. Era în 2008…

– Ne reaminteşti te rog formaţia voastră de la acea precedentă promovare a Lugojului în prima divizie…

D.T.: Au fost Andreea Hanzel, Andreea Smultea, Loredana Calinciuc, Daniela Pelteu-Moldovan, Sorina Buz, Mihaela Silivestru, Calinciuc Andreea, Imola Toda, Patricia Lugojan, Ana-Maria Hambele, Daniela Lupescu, Andreea Mănăstire, eu…

– Cum a fost acea primă experienţă în liga I? Bănuim, foarte dificilă…

D.T.: Ştiu că fiecare meci a fost încărcat, plin de emoţie, încercam mereu să ne autodepăşim, şi cred că mi-a plăcut foarte mult anul acela, în care am încercat să scoatem ceea ce era mai frumos şi care cred că a fost în măsură să ne ajute pe viitor – cred că fiecare a avut de învăţat din acea experienţă, servindu-ne inclusiv şi în ziua de azi. Aveam să ajungem în play-out, cu meciuri tur-retur, cu IOR, şi să retrogradăm…

Revenirea în prima ligă aţi reuşit-o în 2010, cu Dorin Horvath antrenor, şi iată că aţi reuşit să vă menţineţi, să consolidaţi poziţia în cel de-al doilea sezon în A1, şi să ajungeţi acum deja în cel de-al treilea sezon în elită, cu Bogdan Paul antrenor.

D.T.: Ca dovadă că prima experienţă în liga întîi ne-a prins foarte bine, cu învăţăminte, în primul an după repromovare am avut o revelaţie, o sete de afirmare, şi a fost anul care ne-a propulsat pe locul 6, a fost un an foarte, foarte bun pentru noi, în care am muncit foarte mult şi am reuşit să ne punem în valoare. Al doilea sezon, iarăşi, a fost unul bun, dar s-au făcut modificări semnificative în loturile celorlalte formaţii mari din campionat, însă am reconfirmat totuşi cu un loc 7 supermuncit şi dorit. Consider că este o confirmare şi pe mai departe iar cel de-al 3-lea va fi cu siguranţă un an bun, pentru că suntem dornice de a menţine ridicată ştacheta, suntem dornice de muncă, şi încercăm să ne autodepăşim, ceea ce nu poate decît să ne ducă sus.

– Practic, din ceea ce ai observat la startul lui 2011-2012, v-aţi bătut cu echipe tot mai tari…

D.T.: Fără doar şi poate, de la an la an competiţia a fost într-un progres valoric, în fiecare echipă a mai venit una sau chiar două-trei jucătoare şi din străinătate, fiecare club a încercat să-şi aducă ceva mai bun decît era în ţară. Cu siguranţă astfel am progresat şi noi în joc!

– Rămînînd însă într-o postură de „buturugă mică”, în comparaţie cu bugetele şi jucătoarele pe care alte 5-6 echipe şi le pot permite, şi mai ales comparînd oraşul Lugoj, totuşi mic, cu centre ca Bucureşti, Constanţa, Bacău…

D.T.: Acesta şi este motivul nostru suprem de mîndrie, că Lugojul se menţine la vîrf în această companie puternică, şi mulţumim tuturor oamenilor locului, care ne susţin necontenit, necondiţionat. Am vorbit mai devreme de răsplată şi ştim să apreciem ce sacrificii s-au făcut din partea Lugojului pentru a ne menţine la un anumit standard, iar spectatorii şi suporterii noştri cred că ne-au propulsat pe locurile pe care suntem şi ne-au dat puterea să depăşim momentele mai grele prin care am trecut. Suntem o buturugă mică şi asta vom simţi şi pe mai departe.

Apropo de suporteri, s-a observat în sezonul trecut că victoriile externe au venit parcă mai uşor, pe cînd acasă v-a fost mai greu. Există vreo explicaţie sau este o pură întîmplare?

D.T.: Mi s-a mai adresat această întrebare şi cred că mai degrabă anumite circumstanţe şi situaţii au făcut ca rezultatele să fie de asemenea natură, pur şi simplu circumstanţiale…

În calitate de căpitan al unei prim-divizionare şi, după cum ai calculat, fiind de multă vreme în tot ceea ce înseamnă fenomenul volei feminin, ce ţi-ai dori să vezi îmbunătăţit sau remediat, în ansamblu, pe această scenă competiţională?

D.T.: Mi-ar plăcea să văd la restul echipelor din ligă – şi nu mă refer la jocul în sine – o implicare mai atentă, un pic mai multă implicare în tot ceea ce înseamnă promovarea voleiului feminin ca sport, în beneficiul acestei frumoase discipline. Există ce-i drept o mai mare deschidere spre voleiul feminin, cred că şi transmisiile live din ultima vreme au contribuit, dar se mai pot face lucruri bune pentru volei, iar pentru mass-media, să se informeze mai bine şi să încerce să vadă ambele părţi ale problemei.

– Aminteai de acel motiv suprem de mîndrie şi despre publicul vostru…

D.T.: A fost permanent cald şi în multe momente ne-a ajutat să depăşim momentele delicate, şi vreau să le mulţumesc din suflet că au încredere în noi, că vin să ne susţină, şi vreau să-i asigur pe cuvînt că vom face tot ceea ce putem, să-i răsplătim cu ceea ce merită, evoluţii cît mai bune şi bucuria victoriilor! La un moment dat publicul făcea parte din echipa noastră, ca o mare echipă, şi vreau ca lucrul acesta să existe şi în continuare.

– Vine iarna dar închei prin a te întreba şi despre voleiul estival, pe plajă…

D.T.: L-am practicat 5 ani şi mi-a plăcut foarte mult dar întrecerile erau pe-atunci altfel organizate, pe cînd acum, din păcate, a început să se cam şteargă voleiul de plajă, să se prăfuiască. Am ajuns şi campioană balcanică de senioare, plus cu titluri naţionale. Lugojul şi-a păstrat tradiţia şi este bine, s-a format la nivel de junioare şi chiar am avut şi anul acesta o echipă, două de junioare – una şi la internaţionale. Iar acum 2 ani Irina Alexandru a reprezentat România la Balcaniadă…

Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Timişene, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 63

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: