Horia Cardoș decide să retragă echipa din Divizia A1. UVT Agroland Timișoara nu mai continuă în returul din 2019

Președintele prim-divizionarei de volei feminin UVT Agroland Timișoara, Horia Cardoș, a luat hotărârea de a retrage echipa din campionat la finalul turului din sezonul regular al Diviziei A1 de volei feminin, conform unui comunicat remis de clubul de pe Bega astăzi după prânz. Pe locul 5, la mijlocul clasamentului elitei înaintea returului pe care l-ar fi început pe 19 ianuarie 2019 la Cluj, bănățencele au jucat așadar ultimul lor meci sâmbăta trecută, victorios cu 0:3 în deplasare la nou-promovata din Galați. Astfel, la 2 ani și jumătate după ce a început dezmembrarea beneficului proiect inițial structurat în special pe categorii de vârstă juvenile, gruparea roșu-alb-negru a renunțat și la formația de senioare care-i mai rămăsese, și care își câștiga în primăvara lui 2017 promovarea în primul eșalon, lăsat acum în doar 8 echipe, un veritabil dezastru.

Iată consemnarea publicată de clubul timișorean pe propriul site, incluzând comunicatul diriguitorului grupării, care atinge subiecte sensibile ale voleiului intern mereu semnalate de Sporttim peste ani prin repetitive ridicări ale mingii la fileu, ca o remarcă fiind de subliniat că UVT Agroland n-a mai și aplicat întocmai din vara lui 2016 ceea ce invocă la ora retragerii în privința axării pe creșterea neabătută a sectorului juvenil, proiect inițial de care eronat s-a îndepărtat în mod treptat.

Așadar…

După aproape cinci ani în care UVT Agroland a obținut cele mai mari performanțe la nivel de club, în voleiul timișorean, Horia Cardoș a decis să se îndepărteze de acest fenomen, din cauza atitudinii ostile a conducătorilor Federației Române de Volei față de clubul nostru. De asemenea, Cardoș critică din nou modul în care este condus voleiul românesc.

Președintele formației noastre transmite că nu i-a fost ușor să ia această decizie, care nu are legătură nici cu partea financiară, nici cu latura sporivă. În plus, Horia Cardoș este în continuare alături de antrenorul Bogdan Paul, care își caută dreptatea în instanțele civile, în cazul suspendării abuzive de 8 luni. Comunicatul președintelui clubului UVT Agroland Timișoara poate fi citit mai jos.

“Așa cum am avertizat din vară, clubul nostru se află sub asediul conducerii Federației Române de Volei, deoarece am început să spunem lucrurilor pe nume. Iată că la jumătatea sezonului regular, am hotărât să nu mai continuăm această luptă, fiindcă, din păcate, voleiul se îndreaptă, din cauza domnilor Vișan și Cotoanță, spre o fundătură. Nu mai vrem să facem parte din acest fenomen.

Nu este nici vina sportivilor, nici a celor din staff. Sunt oameni minunați, i-am cunoscut pe mulți dintre ei. Vina o poartă exclusiv câțiva oameni care conduc destinele acestei federații de foarte mult timp. Dacă ne uităm la numărul de echipe din prima ligă, atât la feminin, cât și la masculin, dacă ne uităm la numărul de echipe de juniori, cadeți și speranțe, vom realiza că voleiul involuează în România, deși în Europa și în lume lucrurile se îndreaptă într-o direcție opusă. Adică voleiul se dezvoltă, numărul de jucători crește. Din păcate, în România, din cauza celor două persoane menționate, așa cum am spus și în vară, lucrurile merg într-o direcție greșită.

Timp de cinci ani am investit, și spun că am investit nu că am cheltuit, bani cu mult drag și cu speranța că putem face ceva semnificativ pentru voleiul din România. Avem jucătoare pe care le-am crescut și care au ajuns în lotul naționalei de senioare, au jucat într-o cupă europeană. Sunt convins că își vor găsi echipe care să le pună în valoarea potențialul. Mă încearcă o mare dezamăgire. Nu am început acest proiect ca să ne oprim după cinci ani. Însă, așa cum am zis, Federația Română de Volei este condusă în momentul de față de doi impostori, care pur și simplu duc acest fenomen spre prăpastie.

În ceea ce privește aspectele juridice ale relației dintre clubul nostru, Federație și antrenorul nostru Bogdan Paul, eu sper ca în procesul care va urma, Bogdan Paul să își dovedească nevinovăția și să ceară daune persoanelor care practic i-au întrerupt cariera, într-un moment în care lucrurile mergeau foarte bine, atât pentru el, cât și pentru clubul nostru. Ceea ce am spus în mai multe rânduri, public sau în discuții private, domnii Vișan și Cotoanță au niște probleme mari, pentru care vor plăti. Au făcut ilegalități pentru care există dovezi. Urmează ca organele statului să cerceteze și să se pronunțe.

Am primit foarte multe mesaje, prin care mi se cerea să nu întrerupt acest proiect. Este o decizie pe care am luat-o alături de familie. Ca să nu existe speculații, din punct de vedere al afacerilor, în 2018 Agroland a avut cel mai bun an din istorie. Cauza pentru care oprim aici activitatea clubului nu este legată de bani. Și nici de partea sportivă. Chiar fără antrenor, echipa este la câteva puncte de podium. După o perioadă mai puțin fastă, jucătoarele și-au revenit și au urcat pe locul 5. Sunt mulțumit de ce au realizat în acest sezon, atât ele, cât și staff-ul tehnic, și nu am motive să mă plâng.

Nu cred că voi reveni în sport în România. Condițiile sunt extrem de vitrege. Știm că infrastructura din Timișoara este practic inexistentă și că nu permite dezvoltarea proiectelor sportive, chiar dacă există finanțare, așa cum a fost în cazul clubului nostru. În general, în România, cred eu, sportul nu este susținut, finanțat la nivelul la care ar trebui să o facă o națiune modernă, care are grijă de sănătatea și viitorul copiilor țării.”

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 3

 


Ultimele articole din categoria Volei: