În afara podiumului în primele 3 ediții, Continental o câștigă pe cea de-a patra a Campionatului Municipal Timișoara de volei amatori

La nici 4 luni de la debutul victorios într-un nou sezon cu 3:1 pe 16 noiembrie 2016, Continental a învins la începutul acestei săptămâni cu același 3:0 și pentru a șaptea oară din totalul celor 14 apariții din ediția în curs, câștigând-o încă înaintea încheierii acestei runde finale și a disputării celor două restanțe, într-un salt ierarhic de câteva poziții în comparație cu clasările finale din 2014, 2015 și 2016, atunci pe 5, 7 respectiv tot 5 la căderea cortinei.

16681637_1380297908659001_4584580454508251737_n

Depășită doar de două ori în întrecerea pe cale să ia sfârșit, și anume cu 3:2 la început de decembrie la Caransebeș, cu Gugulanii, și cu 2:3 acasă cu Timișoara, formația de sportivi amatori a firmei Continental și-a adjudecat cea de-a patra ediție a Campionatului Municipal Timișoara de volei, prima derulată cu opt formații la start, după ce precedentele 3 se desfășurau cu câte 9 echipe în concurs, învingătoare fiind pe rând din 2014 încoace Timișoara, UMF Timișoara și UMF Timișoara 1.

Continental a câștigat cu 3:0 cele mai multe partide din actuala campanie, o singură întâlnire tranșând-o în 5 seturi, 3:2 la ex-campioana Timișoara, iar câteva în patru seturi, 3:1 cu Politehnica în runda inaugurală, 3:1 cu Alternative, 3:1 la Alternative Flying Steps respectiv 3:1 la UMF.

Continental mai avea nevoie de o victorie în cea de-a 14-a și ultima etapă pentru a-și asigura titlul în avans și fără a depinde de ultimele rezultate, și a reușit-o luni seară în sala de sport a Școlii Generale numărul 30 din zona Soarelui, 3:0 cu Alternative Flying Steps, pe seturi 25:16, 25:15, 25:15, MVP al partidei fiind coordonatorul noii campioane, Manuel Maritescu. Apropo de protagoniștii care au pus umărul la înălțarea lui Continental tocmai pe prima treaptă a podiumului, fruntașa aborda noul sezon cu Igor și Iura Dobreanschi, Adrian Siniteanu, Florian Kaburek, Nazariu Lucușa, Cristian Popa, Tomy Andrei Ciucă, Manuel Ciprian Marițescu Lungocea, Daniel Vanca și Florin Roiban.

Anul trecut, în primăvara lui 2016, UMF Timișoara 1 păstra titlul în vitrina ”mediciniștilor” prin a înregistra o singură înfrângere în 16 jocuri și setaverajul 47:11, Continental încheind în schimb cu un număr egal de victorii și eșecuri, pe poziția a cincea, cu setaverajul 32:26 și la egalitate de puncte cu ocupanta locului 4, Timișoara, în umbra unui podium completat de Politehnica și CS Alternative.

Cu 2 ani în urmă, în 2015, cea de-a doua ediție a Campionatului Județean Timiș de volei pentru amatori era adjudecată înainte de termen pe 23 aprilie de vicecampioana sezonului inaugural, UMF Timișoara, urmată de Tim2Old respectiv Shawarma, care repeta reușita clasării pe locul 3, acontat și în 2014.

Clasamentul final al ediției 2014-2015 a fost: 1. UMF Timișoara, cu 43 de puncte din 48 posibile în 16 jocuri (setaveraj 47:18), 2. Tim2Old 36p, 3. Shawarma 33p, 4. Timișoara 30p,5. CS Alternative 25p,6. UMFT Sport 22p, 7. Continental 20p, 8. Lugoj-Volei 4p și  9. Toxic Periam 3p.

Ediția inaugurală se încheia pe 12 aprilie 2014, cu Continental pe locul 5, în configurația generală: 1. Timişoara 39p (46:21), 2. UMF Timişoara 33p, 3. Shawarma 32p, 4. Alternative 32p, 5. Continental 22p, 6. UMFT Sport 19p, 7. Men of Steel 14p, 8. Bis2Tim 14p, 9. Grădinarii 11p.

Pe lângă jocul clarificator de luni, în care Continental își valorifica statutul de mare favorită, în cea de-a 14-a etapă s-a jucat și marți, CS Alternative dispunând de Timișoara cu 3:2, pe seturi 19:25, 25:21, 22:25, 25:23, 15:13, așadar după ce a revenit de două ori pe tabela de marcaj, MVP fiind desemnat Claudiu Avrămoiu, centrul celor de la CS Alternative.

Vom reveni cu rezultatele celorlalte jocuri din runda finală, UVT – UMF și Gugulanii Caransebeș – Politehnica, respectiv ale restanțelor din etapa a opta și prima a returului, Alternative Flying Steps – UMF și Gugulanii Caransebeș – Timișoara.

Ultimele scoruri și ierarhia la zi, pe coloana dreaptă (imaginile, de pe pagina facebook a competiției).

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Volei: