Juniorii lui CSŞ Bega Timişoara îşi iau revanşa pe Olt

Prima dintre cele două deplasări în duminici consecutive a unora dintre tinerii voleibalişti ai Timişoarei la Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cu succes. Juniorii de la CSŞ Bega s-au revanşat ieri cu 3:1 pentru eşecul din tur, urmînd ca şi colegii lor cadeţi, care n-au pierdut încă nici un set în actualul sezon, să-şi apere recordul în fieful Colegiului Naţional Mircea cel Bătrîn, pe malurile Oltului.

Dan Mihai Jitaru şi voleibaliştii săi de la CSŞ Bega Timişoara, la debutul într-un 2013 ce aduce cu sine fazele finale ale naţionalelor în Divizia Juniori şi Divizia Cadeţi

De fapt, în week-end va fi o dublă deplasare voleibalistică la Râmnicu Vâlcea, prin CS Universitatea, pentru jocul divizionar cu CNMB Vartex, respectiv prin cadeţii de la CSŞ Bega, pentru ultima etapă a Seriei D la respectiva categorie de vîrstă.

Juniorii timişoreni au întors ieri de la 1:0 pentru vâlceni, elevii lui Dan Mihai Jitaru dînd semnele unui reviriment încă din acel prim set, cu 6 mingi adjudecate la rînd. N-avea însă să fie suficient: 25:22 pentru gazde. Liceenii de pe Bega au cîştigat apoi la rînd, cu 25:17, 25:19, 25:22, intrînd în posesia a trei puncte cu care pot spera îndreptăţit la încheierea returului Seriei D în Divizia Juniori pe locul secund. Momentan, juniorii au 6 succese în cont şi două eşecuri cu 2:3, ambele acasă, dintre care unul, tocmai în faţa vâlcenilor, în jocul tur din toamnă, risipit atunci printre degete, de la 2:1.

Arbitru al duelului timişoreano-arădean pentru locul 2 va fi liderul CSŞ Şcoala 1 Oţelu Roşu, care se va deplasa în runda următoare pe Mureş, la CS Pro Volei, iar în ultima etapă va primi vizita lui CSŞ Bega.

Jitaru a apelat ieri la Lucian Bădiceanu (cadet), Flavius Mihu (junior), Marius Roşu (cadet), Daniel Luncă (junior), Robert Vîrlan (junior), Vlad Ene (cadet), Florian Kab (cadet) – libero, pe parcurs mai intrînd Alin Itu (junior), Alex Isac (junior) şi Alex Duţă (junior). N-au evoluat Marius Petri (junior) şi cadetul Mircea Roşu.

Juniorii mai au aşadar o deplasare, în Caraş Severin, iar cadeţii descinderea la Râmnicu Vâlcea, duminică. Pînă atunci, referindu-se la întrecerea din Divizia Juniori, antrenorul Jitaru a explicat că „pentru pregătirea turneelor naţionale din fazele sferturilor, semifinalelor şi cel final, este necesară o concentrare mai mare la antrenamente şi în meciurile rămase, un nivel crescut al dorinţei de a fi mai bun şi de a obţine un rezultat valoros anul acesta. Încerc să-i determin să ridice un pic ştacheta!” 

 

Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × patru =

 


Ultimele articole din categoria Juniori: