Mult, mult mai lung drumul decât jocul: CSU Politehnica Timișoara, al șaselea 3:0, în 69 de minute

Voleibaliștii de la CS Universitar Politehnica Timișoara au revenit astăzi pe căi victorioase, odată cu debutul returului în Divizia A2 Vest, întorcându-se în Ardeal, unde sufereau sâmbăta trecută unicul eșec al stagiunii, 3:1 pentru ex-prim-divizionara U Cluj, și dispunând la pas de una dintre noile garnituri în componența de 8 cluburi a seriei, ACS ProVolei Bistrița, care încheiase turul cu doar 3 puncte și 3 seturi, penultima.

După ce în tur, la Timișoara, în urmă cu 7 săptămâni, în runda inaugurală, bănățenii cedau bistrițenilor numai 44 de puncte, și astăzi de la ora 11, în ”Polivalenta” rece din nordul țării, s-au impus în primul set tot la 12, dând tonul unui alt succes conturat în puțin peste o oră de joc: 3:0 (25:12, 25:20, 25:19).

Elevii lui Sorin Grădinaru au contabilizat astfel a treia victorie la zero pe alte terenuri, după cele de la Câmpia Turzii, în octombrie, și Dej, în noiembrie, respectiv a șasea fără replică din totalul celor 8 apariții din ultimele 50 de zile, în noul campionat.

S-au impus fără probleme de Moș Nicolae tinerii Bădiceanu, Bălulescu (Călin), Damian (Mircea Roșu), Dincă (Reitmayer), Vîrlan, Ungureanu (Marius Roșu) și Toma – libero.

Distanța Timișoara – Bistrița, de 432 de kilometri, este parcursă în principiu în 5 ore și 40 de minute, așadar ar fi aproape o jumătate de zi pe drum, dus-întors, pentru o oră și ceva de volei.

A făcut deplasarea dar n-a evoluat Sorin Schiesz, căpitan menajat după o accidentare mai veche, pe care a resimțit-o în deplasarea din weekend-ul trecut, sub Feleac. ”N-a fost un adversar care să ne pună probleme”, a menționat profesorul Grădinaru, care nu i-a convocat pe Unguraș, incomplet recuperat după o mai veche accidentare care i-a scurtcircuitat prima parte a sezonului, și veteranul Balint, menajat dat fiind inferioritatea vădită a partenerului de întrecere.

Voleibaliștii nu sunt încă intrați în vacanță, care vine sâmbăta viitoare, după jocul acasă din runda a IX-a, a doua a returului, cu CSM Câmpia Turzii, programat de la ora 12 în sala ”Universității”.

Returul va fi continuat în 17 ianuarie, când universitarii se vor deplasa la Brașov, urmând ca ultima rundă a sezonului regular și implicit ocazia revanșei cu clujenii să fie pe 14 februarie.

* Tot astăzi, de la ora 18, în antepenultima rundă a turului în elita băieților, Divizia A1, antepenultima clasată, nou-promovata CS VC Banatul Caransebeș, găzduiește la Lugoj, în etapa a IX-a, duelul cu SCM U Craiova, trupă de locul 4, cu 6 succese în cont.

 

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 4 = trei

 


Alte articole legate de acest subiect: