VIDEO. Nick Lucena și Phil Dalhausser câștigă fără set cedat etapa I în Beach Volleyball Major Series, în Florida. Finală braziliană la fete

A început într-adevăr circuitul de patru reuniuni al ediției din acest an în Beach Volleyball Major Series, iar după ce am prefațat ridicarea de cortină pusă în scenă la Fort Lauderdale, în sud-estul Statelor Unite ale Americii, în peninsula Florida, punctăm acum prin câteva fotografii, două înregistrări video și succinte amănunte deznodământul evenimentului scăldat în soare…

Neînvinși fără a ceda nici un set în cursul reuniunii inaugurale pe 2018 în Beach Volleyball Major Series, favoriții gazdelor, Nick Lucena și Phil Dalhausser, s-au impus de aceeași manieră și în finala cu italienii Paolo Nicolai și Daniele Lupo, cu 2-0, pe seturi 21-12, 21-17, după ce în semi-finale treceau și mai clar de balticii Aleksandrs Samoilovs și Janis Smedins, cu 21-14, 21-12), în vreme ce peninsularii dispuneau strâns de brazilienii Pedro Solberg Salgado și George Souto Maior Wanderley, cu 24-22 și 25-23. Nord-europenii urcau totuși pe podium prin a-i învinge pe sud-americani în finala mică la ”bronz”, cu 21-17, 21-17.

Podiumul…

  1. Nick Lucena și Phil Dalhausser (SUA)
  2. Paolo Nicolai & Daniele Lupo (Italia)
  3. Aleksandrs Samoilovs & Janis Smedins (Letonia).

La feminin, duel brazilian la vârf, Barbara Seixas de Freitas și Fernanda Berti Alves triumfând în premieră în acest circuit după ce își alcătuiau echipa în urma ediției Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro din 2016, grație unui 21:16, 21:13 în finala cu compatrioatele Taiana Lima and Carol Horta. În disputa pentru ”bronz” a învinselor sud-americancelor, Brooke Sweat Youngquist și Summer Ross, din Statele Unite ale Americii, au câștigat în fața tinerelor nemțoaice Isabel Schneider și Victoria Bieneck. Câteva fotografii și din concursul fetelor, iar mai jos programul viitor și înregistrările video din întrecerile de gen.

Următoarele trei etape, în vară, pe bătrânul continent: în perioada 10-15 iulie la Gstaad, în Elveția; între 31 iulie și 5 august la Viena, în Austria; între 14 și 19 august World Tour Finals 2018, la Hamburg, în Germania.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − unu =

 


Ultimele articole din categoria Volei: