Nou-promovata UVT Agroland primește din nou campioana

Peste o lună, pe 5-6 mai, la București, campioana națională de volei feminin CSM Volei-Alba Blaj va găzdui în premieră pentru România Final4 în CEV Champions League, după o calificare cu 5 succese în 6 jocuri din grupele principale. Până atunci însă, pe tronsonul final din returul fazei play-off a elitei interne a fetelor, gruparea cu străine din Mica Romă va sosi din nou pe Bega, în Joia Mare, nu mult după ce pe 25 februarie trecea cu 0:3 în sala ”Constantin Jude” de timișorence. Dar într-o asemenea companie selectă a ajuns nou-promovata UVT Agroland să-și măsoare forțele în A1 încât, după ce acum o săptămână și jumătate a smuls primele seturi lui CSM București, la a 5-a încercare în compania liderului la zi, acum se pregătește și de o nouă vizită a ardelencelor, cu aceeași speranță de a sparge și ultimul colț de gheață, evitarea în premieră și acasă a unui eșec la zero cu secund clasata din Blaj.

UVT Agroland, în fața celui de-al 25-lea joc din acest campionat în elita Divizia A1, acasă cu secund clasata deținătoare a titlului, din Blaj. Timișorencele au câștigat 14 meciuri până acum

Într-adevăr, UVT Agroland Timișoara este înaintea celui de-al treilea meci consecutiv în play-off-ul locurilor 1-6 cu o formație care a reprezentat în acest sezon sau chiar încă mai reprezintă Divizia A1 de volei feminin în cupele europene, iar după ce și-a adjudecat primele seturi în compania liderului tot mai detașat CSM București, egalat de două ori în sala UVT la finele turului în grupa I valorică, pe 24 februarie, gruparea din capitală fiind o ex-câștigătoare a întrecerii continentale Challenge Cup la mijlocul acestui deceniu, nou-promovata din Banat a încercat răsturnarea ierarhiilor în zona pozițiilor 3-5 și în deplasarea de sâmbătă la Bacău, nereușind de puțin, 3:1 pentru CS Știința, tentativă pe care o va aplica și în Joia Mare, pe 5 aprilie la ora 19, la fileul întins în sala ”Constantin Jude”, contra campioanei țării din Blaj.

Care a tranșat până acum cu 3:0 primele două meciuri directe cu timișorencele, tur-retur în sezonul regular, iar apoi cu 3:1 meciul acasă de la debutul în play-off.

Ștacheta e ridicată, tripla campioană națională la zi fiind preocupată astăzi dar și joi de aflarea identității celorlalte 3 protagoniste ale turneului final european din capitală, în această seară jucându-se returul din PlayOffs6 dintre Dinamo Kazan și Imoco Volley Conegliano, după 3:0 în tur pentru italience, iar joi manșa a II-a în dispute tranșate în tur de gazdele din această săptămână, VakifBank Istanbul – Volero Zurich după 3:0 în Elveția pentru turcoaice și Igor Gorgonzola Novara – Galatasaray după 3:2 la Istanbul pentru peninsulare.

Deja după 6 apariții în play-off, dintre care două câștigate, și ambele la Lugoj în săptămâni consecutive, cu CS Știința Bacău și gazda CSM, nou-promovata timișoreană va încerca să dea totul pentru a se înălța cât mai mult la nivelul gazdei Final4 pe plan european, ocazie prefațată la începutul acestei săptămâni de către antrenorul roșu-alb-negrelor, Bogdan Paul, și libero-ul Mihaela Ozun.

După Paște, între 14 și 21 aprilie, UVT Agroland va bifa și ultimele 3 apariții în acest sezon, pe rând acasă cu CSM Târgoviște și CSM Lugoj, iar apoi în fief-ul liderului CSM București, al cărui avans față de ardelence este reliefat și în ierarhia la zi publicată laolaltă cu ultimele rezultate și programul viitor din etapa a VIII-a în play-off, pe coloana datelor tehnice.

Dar până atunci, restanța din runda a șasea, prima a returului în zona 1-6, lăsată la înțelegere de cele două grupări pentru Joia Mare, de la mijlocul săptămânii trecute. Un meci în felul său ca o finală pentru nou-promovatele calificate încă din primul sezon în elită în prima grupă valorică, și chiar este vremea finalelor la fileul continental feminin, de exemplu marți urmând a avea loc returul ultimului act din CEV Cup, Eczacibași VitrA Istanbul – Minchanka Minsk, după 3:2 pentru turcoaice în manșa I din Belarus, iar astăzi turul finalei Challenge Cup, în Grecia, Olympiacos SFP Pireu – Bursa BBSK, cu revanșa pe 11 aprilie.

Dar iată cele spuse de gazdele jocului de joi seară din ”Constantin Jude”, Mihaela Ozun admițând pe marginea deplasării pe Bistrița că ”suntem un pic dezamăgite, dar în același timp și mândre de noi. Am luptat mult în acest campionat, inclusiv în ultimul meci, de la care nu ne așteptam să nu luăm niciun punct. Nu vreau să iau din merite nimănui, dar poate nici nu am fost lăsate în unele momente să arătăm tot ce putem. Am arătat în alte meciuri cu Știința că putem să luăm puncte. Suntem dezamăgite, dar suntem în continuare luptătoare. Nu vom renunța să luptăm până în ultimul meci. Am muncit foarte mult și chiar dacă momentan clasamentul nu ne permite să urcăm, noi vom munci și vom lua câte puncte putem până la final. Va fi un meci dificil, întâlnim o echipă foarte puternică, întâlnim jucătoare foarte bune. Chiar dacă le lipsește liberoul, noi vom lupta pentru puncte. Nu contează cu cine jucăm, s-a văzut și la meciul cu CSM București, tratăm fiecare meci serios și vrem să luăm cât mai multe puncte. Vom juca fără presiune. Și la ultimul meci direct am încercat, dar probabil experiența lor a făcut diferența. Poate vom avea un plus pentru că jucăm fără presiune, nu se știe ce putem face. Am demonstrat că suntem o echipă de luat în serios și unită. Chiar dacă până la final nu vom reuși să urcăm în clasament, să luăm medalie sau să ne clasăm pe locul al patrulea, vom încerca să scoatem maximum de la fiecare meci”.

Antrenorul Bogdan Paul a completat-o, explicând că ”ne-ar fi ajutat un punct și în momentul de față este tot mai greu, să ajungem pe locul al treilea, chiar și pe locul al patrulea. Pe de altă parte, matematic încă avem șanse să urcăm în clasament și va trebui să luăm puncte și să demonstrăm că putem să trecem peste orice provocare. A trecut amarul sportiv al meciului din Bacău. Ne lingem rănile din punct de vedere sportiv. Gustul amar pe care mi l-a lăsat maniera de arbitraj, nu va trece. Este o dezamăgire imensă, mai ales după ce am văzut filele video că, poate unul dintre cele mai bune cupluri de arbitraj din România, condus de un arbitru FIVB, a putut să gestioneze un meci atât de important, din punctul meu de vedere, cu mult sub potențialul pe care l-am văzut la alte meciuri. Dacă un arbitru FIVB poate să facă așa ceva, stau și mă gândesc cum este apreciată valoarea la acest nivel. Am demonstrat în acest campionat foarte multe lucruri. Cred că putem lua punct și cu Blaj, cum cred că putem lua punct și la CSM București, la fel cum cred că putem lua maximum de puncte la meciurile cu Târgoviște și CSM Lugoj. Se poate întâmpla orice, am demonstrat că putem face față la orice nivel.  Din păcate, sâmbăta trecută am demonstrat că nu putem să ne luptăm și cu arbitrajul. Este o provocare!”

Bogdan Paul a mai semnalat și că ”în momentul de față, trebuie să obținem punct sau puncte de la fiecare meci pe care îl mai avem de disputat. Este final de campionat, fiecare meci câștigat aduce puncte, fiecare punct ne aduce mai aproape de ceea ce am visat frumos. Eu vreau în continuare să visez, așa cum le-am spus și fetelor, probabil am rămas un nostalgic, care încă mai crede în frumusețea sportului de performanță, peste underground-ul care se conturează din ce în ce mai clar”.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Volei: