Semifinalele la cadete: ACS Agroland, de 3 ori 3:0, CSȘ Bega Timișoara prim 3:0 iar CSȘ Lugoj, un punct în București

Două victorii categorice și o înfrângere la limită pentru cele 3 reprezentante ale voleiului feminin timișean în ziua a treia, din cinci, din cadrul turneelor semifinale ale Campionatului Național FRV rezervat cadetelor din generațiile 1998 și 1999.

minge volei standard

Marea surpriză continuă să o furnizeze ACS Agroland Timișoara, care a obținut și al treilea succes cu 3:0 în cadrul Seriei a IV-a semifinală în Divizia Cadete, elevele lui Dan Mihai Jitaru dispunând de o altă ”pepinieră” a unei prim-divizionare, LPS Piatra Neamț, pe seturi la 15, 21 și 17.

Clasarea timișorencelor pe locul 2, cu punctaj maxim și setaveraj perfect, 3:0, în cadrul seriei târg-mureșene, una foarte puternică, este cu atât mai meritorie cu cât Agroland aliniază numai 3 jucătoare corespunzătoare categoriei cadetelor, celelalte fiind mai mici ca vârstă, inclusiv de la minivolei. Mai mult, ACS Agroland se prezenta pe Someș după ce se califica duminică în turneul final național al categoriei ”Juniori”, pentru generația 1996-1997, așa încât era mai greu de crezut că timișorencele, aproximativ în aceeași componență, ar putea face față cu brio și unui al doilea turneu semifinal național în săptămâni consecutive.

Agroland are în față, sâmbătă și duminică, duelurile la vârf cu principalele candidate la cele două locuri de calificare în turneul final, jucând pe rând cu CS Dinamo Romprest și gazda CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, care are tot 9 puncte și setaveraj 9:0 după un 3:0 vineri cu dinamovistele. Bucureștencele au cinci puncte din 9 posibile, urmate de CSȘ 2 Baia Mare, învingătoare cu 3:0 a craiovencelor și acumulând 4 puncte, în vreme ce fetele din Bănie și de sub Pietricica au rămas momentan la zero.

După un eșec la limită, miercuri, și o victorie tot la limită, 3:2, joi seară, CSȘ Bega Timișoara și-a adjudecat vineri în sala ”Profesor Mircea Albu” din zona Circumvalațiunii un prim meci cu 3:0 în Seria a III-a semifinală a Divizie Cadete, în dauna celor de la CSȘ Ștei. Elevele profesoarei Cerasellei Șerban s-au impus cu 27:25, 25:16, 25:14 în dauna sextetului din județul Bihor, având 6 puncte după 3 zile de turneu și setaveraj 8:5, în urma celor de la CSȘ Tîrgu Mureș, cu 9 puncte, și CSȘ Sibiu, cu 7 puncte. În alte jocuri disputate vineri la Timișoara, CSȘ Sibiu – LPS Bihorul Oradea 3:0 și CSȘ Tîrgu Mureș – CNS CSVC Deva 3:0. În partea a doua a ierarhiei, fetele din Ștei au 3 puncte, LPS Bihorul Oradea 2 iar devencele – nici unul.

Sâmbătă, CSȘ Bega Timișoara evoluează de la ora 15 cu CSȘ Tîrgu Mureș.

În Seria a II-a semifinală de la București, CSȘ Lugoj a pierdut vineri la limită, 2:3 cu CS Bravol Brașov, după un meci în care a condus cu 2:1 la seturi: 23:25, 25:22, 25:21, 14:25, 15:17. Lugojencele pregătite de profesoara Carmen Todros învingeau cu 3:0 în primele două zile de întreceri, rămânând astfel pe locul 2, de calificare, înaintea meciurilor de sâmbătă și duminică, în care vor da piept cu formațiile locale, din capital, CTF Mihai I și LPS Mircea Eliade. CTF Mihai I are 9 puncte, CSȘ Lugoj 7 (setaveraj 8:3), Bravol Brașov 5, LPS Mircea Eliade 4, CSȘ Târgoviște două și vâlcencele – nici un punct.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× cinci = 10

 


Ultimele articole din categoria Juniori: