Timișorencele Lea Rancz și Alexandra Cauc, cu România – Speranțe în Balcaniada de la Izvorani

Lea Rancz, o coordonatoare de joc, titulară în sextet, și Alexandra Cauc, extremă, sunt cele două tinere voleibaliste crescute de CSȘ Bega Timișoara care evoluează în aceste zile cu reprezentativa de Speranțe a României în Balcaniada categoriei Speranțe, rezervată jucătoarelor născute în 1998 şi mai tinere. Ajunse în sezonul trecut la CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, un Centru Național de Excelență, timișorencele au fost cooptate în lotul de 12 pentru întrecerea internațională regională.

În care româncele au debutat la Izvorani cu 3 victorii la zero, contra Albaniei, pe seturi la 10, 3 și 10, în dauna Bosniei & Herțegovina la 17, 19 și 16, iar cu Bulgaria la 13, 23 și 20.

Ieri după-amiază însă, într-un mai concludent test cu Serbia, jucătoarele ”tricolore” ale categoriei Speranțe s-au înclinat cu 1:3, pe seturi 21:25, 20:25, 25:20, 25:27, rămînîndu-le astfel o singură variantă pentru adjudecarea Campionatului Balcanic, și anume o victorie cu 3:0 în derby-ul de astăzi de la amiază, contra Turciei, care a învins cu 3:0 în toate cele 4 partide disputate de miercuri și pînă ieri.

Dacă va pierde, România are toate șansele să încheie competiția pe locul 3, după Serbia, care are un duel mai facil împotriva Bosniei & Herțegovina.

Miercuri a debutat în sala din Complexul Olimpic „Sydney 2000”, de la Izvorani, Campionatul Balcanic de volei feminin rezervat speranţelor (jucătoare născute în 1998 şi mai tinere), competiţie introdusă abia anul trecut în calendar de Asociaţia Balcanică de Volei, cînd România se clasa pe poziția a treia.

La turneu participă 6 formaţii, forul bosniac înscriindu-se în întrecere după ce Muntenegru şi Grecia au renunțat la a concura, motiv pentru care a fost modificat și sistemul de desfășurare, prevăzut inițial cu două grupe.

Turcia conduce înaintea ultimei zile a Balcaniadei cu 12 puncte, setaveraj 12:0, urmată de România, cu 9 puncte, setaveraj 10:3, și Serbia, cu 9 puncte (9:4). Programul de duminică este următorul: (ora 10.00) Bulgaria – Albania; ora 12.00: România – Turcia; ora 14.00: Serbia – Bosnia-Herţegovina.

Naţionala de speranţe a României s-a reunit pe 2 iulie, la Izvorani, iar din lotul iniţial au făcut parte 22 de jucătoare, antrenorii Vasile Racolţa (de la CSŞ Tîrgu Mureş), Claudiu Simion (de la CSŞ 2 Bucureşti) şi Alexandra Peicea-Crăciun (de la CSŞ 5 Bucureşti) selecționînd 12 dintre ele, și anume Gabriela Gheorghe (Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I” Bucureşti), Bianca Paşca (CSM Baia Mare), Lea Rancz (CSU Medicina CNUE Tîrgu Mureş) – coordonatoare; Cristina Apostol (Dinamo Bucureşti), Teodora Panait (CSŞ „Bogdan Petriceicu Haşdeu” Buzău), Natalia Preda (ADEP Satu Mare), Daiana Roman (CSŞ 2 Baia Mare) – centri, iar ca extreme: Adriana Matei (ADEP Satu Mare), Alexandra Molnar (ADEP Satu Mare), Alexandra Cauc (CSU Medicina CNUE Tîrgu Mureş), Andreea Diaconu (Grupul Şcolar Industrial „Mircea Eliade” Bucureşti), Claudia Lupescu (Grupul Şcolar Industrial „Mircea Eliade”).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + doi =

 


Ultimele articole din categoria Juniori: