Triumf, într-adevăr! Lugoj bate afară şi răstoarnă ierarhia: pe 7

După ce joi seară, în urma decisivului CSU Medicina Târgu Mureş – LPS Piatra Neamţ 3:0, s-a consfiinţit cîştigarea locului 5 în favoarea ardelencelor ce dispuneau în faza precedentă de timişence, CSM Lugoj a avut onoarea duminică după-amiază să pună punct campionatelor interne în elita masculină şi feminină pe 2011-´12, la Craiova. Pe care, da, a valorificat-o, cîştigînd la mare luptă, 3:2 în faţa lui SCM U, şi răsturnînd practic ierarhia finală, în care a încheiat sezonul pe 7, cu un loc mai sus decît la sfîrşitul returului şi intrarea în play-off, respectiv cu unul mai jos decît la finele lui 2011.

Ceea ce, ţinînd cont de întăririle aproape pe linie ale adversarelor înaintea ediţiei 2011-2012, nu reprezintă aşadar nicidecum un recul, ci o realitate care poate pune pe gînduri. Duminică, în Bănie, a fost 3:2 (30:28, 26:24, 13:25, 18:25, 15:9), elevele lui Bogdan Paul şi Vasile Canea cucerind la mare luptă primele două seturi, văzîndu-se apoi egalate dar adjudecîndu-şi tie-break-ul. Punct şi de la capăt, în 2012-2013, după o stagiune cu 30 de meciuri: per total, 10 victorii şi 20 de eşecuri, succesele venind jumi-juma, la Lugoj respectiv prin deplasări, mai exact la ultimele 4 clasate, şi anume la Sibiu, Piteşti, Cluj şi Iaşi, precum şi duminică, la Craiova.

(clic pe fotografie pentru mărirea clişeului)

CSM Lugoj, locul 7 în 2011-2012 în Divizia A1, la finele celui de-al doilea an în elită

Ultima impresie este şi cea mai puternică, iar după ce oltencele le-au învins tur-retur şi apoi sîmbăta trecută, în prima partidă din disputa pentru locurile 7-8, lugojencele au ripostat cu o revenire miercuri, pe teren propriu, respectiv astăzi: 2-1 la meciuri în play-off. „A fost un meci foarte frumos, iar dacă toate partidele din campionatul nostru ar avea implicarea emoţională existentă în duelul de astăzi, atunci probabil că am avea parte de o competiţie mult mai atractivă. Felul cum s-au bătut pentru fiecare punct şi pînă la capăt şi pentru ceea ce la urma urmei este doar un loc 7, faţă de 8, care nu-ţi aduce nu ştiu ce satisfacţii suplimentare, a făcut cu atît mai frumoasă victoria, muncită şi meritată. N-au depus armele, pînă la capăt. Sunt mîndru de jucătoarele noastre, de ceea ce au reuşit astăzi, le-am spus şi la vestiar că efortul la care s-au angrenat a fost unul de nivel maxim”, a spus Bogdan Paul, antrenor principal al lui CSM Lugoj, locul 7 în 2012.

Continuarea? Joi, un joc demonstrativ, de rămas bun de la 2011-´12 dar şi de aniversare a 10 ani de la înfiinţarea clubului CSM, mai „tînăr” decît deceniile voleiului lugojean.

„În primul rînd astăzi a fost un arbitraj foarte bun, iar punctele s-au jucat în totalitate pe teren. A fost extrem de disputat, cu răsturnări de situaţii, cu revenirile noastre în momente critice, ceea ce ne-a şi ţinut tari în meci”, ne-a spus Bogdan Paul, antrenor care s-a declarat „absolut convins” că efectul mărturisirilor sale în mass-media după precedentul joc la Craiova, înnegurat de maniera de arbitraj potrivnică timişencelor, a avut efectul scontat pe culoarele federale: „Cei care fac delegările au avut de această dată grijă să aleagă în aşa fel ca să nu-şi mai bată cineva joc de activitatea altora. N-am înaintat un memoriu cu dovadă video pentru că era total inutil şi irelevant iar respectivul arbitru oricum se apropie de retragere”.

„La început ne-am propus o clasare între primele 8 cluburi, să prindem play-off-ul, iar apoi am încercat să tindem cît am putut mai sus, cît se poate mai bine. Locul 7 este aproximativ în concordanţă cu valoarea şi evoluţia noastră. Poate s-ar fi putut un pic mai sus, dacă am fi fost ceva mai echilibraţi şi lipsiţi de ghinioane. Să nu uităm că ne-a lipsit totuşi doar un meci cu Târgu Mureş pentru a juca la locul 5. Locul 7 este însă unul onorabil, adjudecat cu muncă!”, ne-a spus Bogdan Paul în privinţa clasării, declarîndu-se deloc surprins de ierarhia finală, una conform cu potenţialul echipelor: „Ca să batem mai sus, trebuie condiţii financiare mult mai bune!” Întrebîndu-l dacă unele grupări au bugetul poate chiar mai mult decît dublul celui al Lugojului, Paul a răspuns „probabil”.

„A fost foarte greu la Craiova, pentru că după ce am cîştigat la mare luptă primele două, setul 3 l-am avut foarte slab iar 4 cu oscilaţii, ceea ce te ducea cu gîndul că urma un set 5 cu deznodămînt favorabil Craiovei. Fetele s-au concentrat, au fost mult mai conectate decît în precedentele două, şi au reuşit un final care le-a încununat munca acestui an. Da, am răsturnat o ierarhie, asta şi este frumuseţea play-off-ului”, a conchis Paul, care a convocat un 11, „lotul normal”, cum îi place să se refere la un colectiv foarte restrîns dar bine sudat, şi anume cu Diana Tătaru ridicător, Irina Alexandru trăgător fals – Larisa Paşca şi Ionela Canea centri – Veronica Lupaşcu şi Laura Lungu atacanţi secunzi, Andreea Smultea – libero, iar Cătălina Bosuioc ridicător, Mădălina Şonda ridicător fals, Alexandra Badea centru şi junioara Maria Matei, atacant secund.

În voleiul feminin, Divizia A1 şi-a definitivat aşadar ierarhia pe 2012: 1. CSV Tomis Constanţa; 2. Ştiinţa Bacău; 3. Dinamo Romprest; 4. CSM Ecorec Bucureşti; 5. CSU Medicina Târgu Mureş; 6. LPS Piatra Neamţ; 7. CSM Lugoj; 8. SCM U Craiova; 9. SCM CSU Argeş Volei; 10. CSM Sibiu; 11. „U” Cluj; 12. Penicilina Iaşi – ultimele două clasate au retrogradat.

În contrast, dacă Lugojul a pătruns cu echipa de fete pentru al doilea an la rînd în play-off, în schimb Timişoara n-a reuşit, în special datorită incapacităţii de a se fortifica prin acapararea de sponsori, menţinerea decît puţin peste 6 luni în elita băieţilor, a cărei configuraţie finală sună astfel: 1. Remat Zalău; 2. CVM Tomis Constanţa; 3. Dinamo Bucureşti; 4. Unirea Dej; 5. Ştiinţa Explorări Baia Mare; 6. VCM LPS Piatra Neamţ; 7. SCM U Craiova; 8. Steaua; 9. CSM Agronomia Bucureşti; 10. „U” Cluj; 11. CSU Galaţi; 12. „U” Timişoara. Ultimele două clasate au retrogradat la loc în A2…

Concluzia ar fi una, şi anume că preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Timişoara, direct răspunzător de modul deplorabil în care s-a aliniat formaţia masculină în elită, pe fondul unei inadecvate minime susţineri a echipei, ar trebui să-şi adreseze întrebarea cum de alţii pot. Rezultatele vorbesc iar faptul că mai micuţa CSM Lugoj s-a menţinut cu brio în elită, fie şi pe 7 faţă de locul 6 în 2011, iar „U” Timişoara a făcut de rîs capitala Banatului printr-un unic succes în 22 de etape, pe seama nesprijinirii unei echipe ca mielul la tăiat, spune totul. Restul sunt doar… inamovibilităţi de decenii dintr-un acelaşi scaun, indiferent de nivelul unor contraperformanţe ca ale galben-albaştrilor în 2011-´12.

Bravo CSM Lugoj! Păcat de Universitatea Timişoara că este pe asemenea mîini.

Acest articol a fost publicat în Timişene, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Timişene: