Universitatea Timișoara revine în elita voleiului masculin românesc: 3:1 cu Chimszed Cluj

La 2 ani fără două zile de la precedenta promovare în Divizia A1, obținută tot la Galați, CS Universitatea Timișoara a revenit astăzi în elita voleiului masculin românesc, obținînd a doua victorie în cadrul barajului de 3 jocuri găzduit de favorita Arcada Galați, 3:1 cu CS Chimszed Cluj Napoca.

Succesul de astăzi este al 20-lea stagional, din 23 de meciuri disputate de elevii profesorului Sorin Grădinaru în A2, care au dovedit cu prima ocazie, la întîiul sezon în liga a doua după retrogradarea de anul trecut, că sunt prea buni pentru eșalonul secund.

În alcătuirea Schiesz, Bălulescu, Flonta, Ungureanu, Unguraș, Grama, cu Toma libero, timișorenii au revenit astăzi de la 0:1 la seturi, cîștigîndu-le pe următoarele 3 și promovînd în Divizia A1. Pe parcurs au mai intrat Reitmayer și Dincă, universitarii dominînd clar seturile 3 și 4 în fața unor clujeni de care au trecut așadar de 4 ori în cursul acestui campionat.

În celălalt meci al zilei, ultimul al patrulaterului de la Galați, gazda CS Arcada a trecut din nou cu 3:0 și de CSM U Suceava, cîștigînd turneul.

Clasamentul final al barajului de promovare în Divizia A1 de volei masculin:

1. CS Arcada Galați 9p (9:0)

2. CS Universitatea Timișoara 6p (6:5)

3. CSM U Suceava 3p (4:6)

4. CS Chimszed Cluj 0 (0:9).

+

Într-o altă știre din volei, CSȘ Lugoj a încheiat pe locul 6 turneul final al Campionatului Național – Divizia Speranțe, junioare III, pierzînd astăzi la Chiajna meciul de clasament cu bucureșteana Constructorul Familia, cu 3:0. A fost cel de-al treilea eșec din 5 jocuri pentru lugojence la întrecerea de 8 formații, în Ilfov.

”A fost o problemă de mentalitate! Să poți și să nu dai totul… Jenant și sunt foarte dezamăgită. Sunt supărată pentru jocul lor, pe ceea ce nu au arătat, pentru că nu au arătat ceea ce puteau juca…”, ne-a spus la final profesoara Carmen Todros.

După turneul final Speranțelor, CSȘ Lugoj se va alinia la finele săptămînii și la turneul final al Diviziei Minivolei, categoria inferioară de vîrstă a piramidei juvenile, tot antrenoarea Todros urmînd a se deplasa cu tinerele de pe Timiș la întrecerea de la Botoșani.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Universitatea Timișoara revine în elita voleiului masculin românesc: 3:1 cu Chimszed Cluj

  1. ctm spune:

    Felicitari Universitatea Timișoara pentru promovare.
    Sper sa se gaseasca finanatare suficienta ca echipa intradevar sa si joace in prima liga, ar fi pacat ca dupa munca depusa sa nu fie ajutata echipa si pentru ca Timisoara sa aiba inca o prim divizionara, asa cum un asemnea oras merita sa ai aiba.

    Multa bafta, si campionatul viitor sa citim despre si sa mergem la meciuri de prima liga.

  2. Alex spune:

    Bravo ! Felicitari acestor minunati baieti si d-lui S. Gradinaru pt. munca si daruirea depusa ! Succes in prima divizie si sper ca cineva din oficialitatile Timisoarei sa-si indrepte atentia si spre aceasta echipa ! Merita !!!!

  3. vali spune:

    Felicitari antrenorului si jucatorilor si sunt f curios daca acestia vor fi rasplatiti pentru meritele lor si mai ales sustinuti in Divizia A !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 2 =

 


Ultimele articole din categoria Volei: