UVT Agroland, două weekenduri la rând în sala ”Ioan Kunst Ghermănescu”, gazdă și oaspete. Cuplaj la fileu în play-off-ul feminin din A1 la Lugoj

Timișoara nu stă deloc grozav la capitolul săli de sport, aspect tot mai clar ieșit în evidență de la EuroBasket Women din iunie 2015, ba mai mult, resimte din plin crize acute la ora unor programe competiționale mai încărcate, situația fiind salvată în acest weekend prin mâna de ajutor întinsă la fileul voleiului feminin de CSM Lugoj, gazdă a unui cuplaj în sala ”Ioan Kunst Ghermănescu” a două dintre cele 3 partide ale etapei a II-a în play-off-ul fetelor, anunțat pentru sâmbătă după-amiază și cu conotații caritabile.

UVT Agroland, nou-promovata intrată de la prima încercare în grupa I valorică a locurilor 1-6 în Divizia A1 de volei feminin, a găzduit în săli diferite din Timișoara jocurile considerate acasă în sezonul regular al elitei, și anume mai ales în noua sală a UVT din strada Oituz dar și în sala ”Constantin Jude”, însă aparițiile pe teren propriu din play-off le va demara sâmbătă de la ora 16:30 tocmai la Lugoj, contra Științei Bacău, într-o încleștare a locurilor 3 și 5, despărțite de 6 puncte, în favoarea moldavelor îndrumate de sexagenarul Florin Grapă.

Roșu-alb-negrele de pe Bega lasă așadar locul în sala UVT unui alt sport la fileu, badmintonul, care de astăzi până duminică va intra în scenă cu Cupa României Elite la seniori și Cupa Bega la categoria sub 11 ani, voleibalistele antrenate de Bogdan Paul încercând să reediteze și la Lugoj succesul cu 3:0 repurtat în dauna băcăuancelor la Timișoara în 15 decembrie, la reluarea returului, pe seturi atunci la 18, 20 și 19.

CS Știința Bacău a învins în schimb la Lugoj în chiar prima deplasare din campionatul în curs, 1:3 pe 15 octombrie 2017, în etapa a II-a, în dauna gazdei CSM, partida de sâmbătă de la ora 16:30 având conotații speciale și pentru antrenorul și căpitanul timișorencelor, dat fiind că Bogdan Paul și Diana Balintoni au activat pentru mai mulți ani în numele secției voleibalistice de pe Timiș.

Unica formație învingătoare la startul fazei play-off dintre protagonistele cuplajului de sâmbătă din sala ”Ioan Kunst Ghermănescu” este CSM Târgoviște, oaspete în cel de-al doilea meci, de la ora 19, cu CSM Lugoj în calitate de gazdă, într-o reeditare a întâlnirii de pe același teren din 17 februarie, la ora ultimei apariții acasă a bănățencelor în retur, 2:3 cu dâmbovițencele.

CSM Lugoj și UVT Agroland vor juca și la sfârșitul săptămânii viitoare în aceeași sală, în cadrul rundei a IV-a din turul fazei play-off, dar atunci într-un duel direct, până la care timișorencele vor mai evolua în deplasare și în intermediara de la mijlocul săptămânii viitoare, la Târgoviște, localitate de care le leagă recente amintiri dintre cele mai frumoase.

Până una alta însă, patru dintre cele 6 participante în play-off-ul elitei fetelor, ocupante ale pozițiilor 3-6, vor juca sâmbătă începând cu ora 16:30 pe parchetul principalei săli de sport lugojene, un motiv de mândrie pentru voleiul feminin bănățean. Iar momentul n-a fost deloc irosit, ci punctat în scopuri caritabile, cluburile C.S.M. Lugoj şi UVT Agroland Timișoara organizând o strângere de fonduri pentru Alexandra Mustață, fetiţa de doisprezece ani suferindă de o malformaţie pentru care sunt necesari 25.000 euro în vederea investigaţiilor medicale și tratamentului de specialitate în străinătate.

Astfel, cu ocazia cuplajului voleibalistic la care cele două echipe iau parte la Lugoj, cluburile bănăţene vor scoate la licitație două tricouri cu autografele jucătoarelor, la intrare urmând a fi amplasată și o urnă de donații. Persoanele care doresc să ajute sunt rugate să folosească următoarele conturi bancare deschise la Raiffeisen Bank pe numele mamei fetiţei, Ileana-Olguța Cuza:

-RO48RZBR0000060010042715 cont în lei;

-RO61RZBR0000060020022811, cont în euro.

”Vă aşteptăm la festivalul voleiului din week-end să vă alăturaţi demersului nostru în dorința de a oferi sprijin Alexandrei!”, este invitația din partea organizatorilor. Pentru detalii, mama Alexandrei poate fi contactată la numărul de telefon 0724/188849.

Etapa este inaugurată astăzi, vineri 9 aprilie, cu derby-ul primelor două clasate, CSM București – CSM Volei-Alba Blaj, difuzat în direct de la 19:30 de DigiSport. Clasamentul la zi în 1-6, pe coloana datelor tehnice. În play-out-ul masculin, CSU UV Timișoara joacă sâmbătă de la ora 13:30 la Cluj, cu CS ”U”, tot în cadrul etapei a II-a.

Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 4 = douazeci patru

 


Ultimele articole din categoria Volei: