Zoom In

Chiar atât de mare este presiunea?

S-a mai întâmplat o dată ca Sporttim să surprindă în obiectivul aparatului de fotografiat un sportiv al clubului vizitator care se îngrijea de necesități fiziologice în interiorul gardului împrejmuitor al unui teren gazdă la un meci de Liga 2 din fotbalul românesc, mai exact pe arena din Ciarda Roșie, la pauza partidei Ripensia - Academica Clinceni, disputată în ediția trecută de campionat în Timișoara. Atunci, doi componenți din lotul ilfovenilor, în echipamentul grupării secund divizionare, și-au văzut nonșalant pe rând de treaba mică într-unul din colțurile terenului roșu-galbenilor, de parcă n-ar fi putut conștientiza aspectul că sunt în văzul lumii, sub ochii celor din tribună. Din ceea ce poți constata în mediul citadin, în spațiul public, mai ales patrupezii au înclinația de a uda gardurile, însă și exponenți ai rasei umane în trecere pe malurile canalului Bega cu ocazia unor evenimente sportive din ridicola Liga 2 pe dreptunghiurile verzi ale patriei par a-și fi creat prostul obicei de a nu utiliza instalațiile sanitare din dotarea stadionului. Fie nu le-ar fi pe plac gradul de igienă al respectivelor facilități, fie sunt certați cu buna cuviință și niște minime norme de conduită, fie sunt într-atât de nepăsători încât... lenea e mare. Astăzi de la ora 11 s-a jucat pe terenul timișorean ”Electrica” de lângă Gara de Est meciul ACS Poli Timișoara - CS Aerostar Bacău, din etapa a XV-a în Liga 2, câștigat de oaspeți cu 1-2 din lovituri de la 11 metri după 1-0 la pauză pentru bănățeni, iar unul dintre jucătorii de rezervă din efectivul lui Florin Bratu, Alex Sahru, n-a mai făcut pur și simplu față presiunii, văzându-și și el de treaba mică, deși în echipamentul galben-albastru al moldavilor, în interiorul perimetrului arenei ”tramvaiștilor”, la gardul din prelungirea tribunei I. Noi mai sperăm doar atât, că a apucat totuși să se spele pe mâini.
Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sase = 1