K2 și Annapurna sunt vârfurile cotate ca fiind cel mai dificil, respectiv cel mai periculos din lume. Un singur român a reușit până în prezent să le atingă, și nu oricum, ci fără oxigen suplimentar și fără șerpași: Horia Colibășanu.
În rândurile ce urmează, povestea timișoreanului care a obținut pentru România cele mai bune performanțe la altitudine extremă.
Horia Colibășanu – Expediția Dhaulagiri ( 2007 )
Alpinist și medic stomatolog, Horia s-a născut la Timișoara în data de 4 ianuarie 1977. Pasiunea pentru munte și natură în general, o are din copilărie, însă aventura la înălțime a început în facultate. Primele ieșiri au fost la Băile Herculane, cu clubul Universitatea. Odată intrat, microbul nu a mai cunoscut vindecare. Ani de zile, Colibășanu a luat la pas traseele mai mult sau mai puțin marcate din Carpații românești, urmând ca la vârsta de 21 de ani să urce primii munți din afara țării: Gumachi (3.805m) si Elbrus (5.648m) din lantul Caucaz; Khan Tengri (7.010m) din lantul Tian Shan și Matterhorn (4.462m) din Alpi.
„Primele expediții au fost dificile, în sensul că la acea vreme altitudinea mare îmi făcea probleme. De fiecare dată însă, am încercat să urc pe munți din ce în ce mai înalți și să abordez trasee din ce în ce mai dificile. În felul acesta, organismul a fost supus unei presiuni permanente și treptat, am ajuns să escaladez vârfuri de peste 8000 de metri. La început am mers pe banii mei. A fost o perioadă destul de lungă, țin minte că primul sponsor l-am avut în expediția din K2. De atunci mă susține, este vorba de Kathrein Romkatel. Treptat s-a rezolvat problema finanțării, dar foarte important este sprijinul pe care l-am avut din partea prietenilor. Ei m-au susținut tot timpul, înaintea fiecărei expediții, cu ce au putut. Practic nu am fost niciodată singur și lor le datorez fiecare ascensiune”, a spus Horia Colibășanu.
K2 – Muntele Munților ( 8611m )
“Să escaladezi muntele K2 este, într-o anumită măsură, un joc de noroc”, scrie alpinistul Kurt Diemberger în cartea sa intitulată K2 – Muntele Munților, între vis și destin. Și norocul nu l-a ocolit pe Horia Colibășanu, care în anul 2004, la vârsta de 27 de ani, a urcat “muntele munților” fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Atunci, vârful K2 nu mai fusese atins de trei ani.
Reușita lui Horia Colibășanu este considerată cea mai importantă performanță individuală din alpinismul românesc.
Horia Colibășanu pe vârful K2
“K2 este primul optmiar pe care am urcat. A fost o șansă. În anii aceia să ajungi în Himalaya era aproape imposibil, din cauza prețurilor foarte ridicate și a nivelului scăzut al economiei românești. Aveai nevoie cam de cinci mii de dolari ceea ce era o sumă imensă pentru mine. S-a ivit însă șansa de a merge cu un prieten, cu Teodor Tulpan. Poate ar fi fost mai bine să încep cu un alt optmiar, cu un munte mai puțin dificil, dar am vrut să profit de șansa de atunci. Am urcat împreună, dar din păcate pentru Teodor, el a fost nevoit să renunțe la ultima parte a expediției din cauza faptului că nu s-a simțit foarte bine. Atunci, în tabăra de bază am format echipă cu spaniolul Iñaki Ochoa, care avea să îmi devină un prieten foarte bun. Am reușit să atingem vârful împreună, ceea ce a fost o mare bucuri pentru noi. Imaginați-vă ca Inaki încerca de zece ani să urce pe K2, și se afla la a patra încercare”, a spus Colibășanu.
Pentru prima dată, vârful K2 a fost atins de italienii Achille Compagnoni și Lino Lacedelli, în data de 31 iulie 1954. În acea perioadă, traseul cuprindea 9 tabere de altitudine, însă în timp, numărul acestora s-a redus la 4, prima la 6000 de metri și ultima la 8000. Ei bine, fiind presați de timp și amenințați de furtună, Horia Colibășanu și Iñaki Ochoa au oprit în doar două dintre ele.
“E o rută frumoasă, dar solicitantă. Traseul pe care l-am urmat e cel clasic, se numește Creasta Abruzzi și e unul dintre cele mai ușoare. Desigur, de pe K2, pentru că în comparație cu cele de pe alți optmiari este extrem de greu. Muntele este foarte dificil pentru că are o pantă abruptă, este tehnic, sunt pereți impresionanți de stâncă pe care trebuie să te cațeri, culoare pe care trebuie să le traversezi. În plus, vremea în Pakistan este schimbătoare și destul de rar se întâmplă ca la o altitudine de peste 8000 de metri, condițiile meteo să îți permită ascensiunea. Vântul este foarte puternic și au fost perioade în care timp de patru ani, niciun alpinist nu a reușit să atingă vârful. Toți acești factori scad șansele de reușită și transformă K2-ul în cel mai dificil munte de urcat”, a precizat alpinistul timișorean.
Pentru a atinge vârful de 8611 metri, trebuie parcurse zone dificile.
Expediția K2 2004
„House Chimney este un culoar mărginit stânci prin care trebuie să te strecori, nu mi s-a părut foarte greu. Black Pyramid este un perete negru de rocă pe care trebuie să te cațeri. Acolo erau puse scări cu bare de aluminiu pe cablu, destul de greu de urcat; era aproape mai ușor să te cațeri pe stâncă. Zona aceea nu a fost dificilă ca și cățărare dar foarte solicitantă, în sensul că respirai cu greutate din cauza altitudinii. Parcurgerea unei porțiuni de trei metri perfect verticali, a fost însă foarte grea. Bottleneck-ul este zona de la 8300 de metri, pe care am parcurs-o destul de rapid, nu ne-a făcut probleme. După aceasta este o altă porțiune numită Ice Traverse, o traversare pe gheață. Acolo e mai dificil dacă gheața este sticloasă, albastră. Atunci există riscul să aluneci, însă noi am avut noroc pentru că era zăpadă în acel an și se putea traversa mai ușor. Vârful este un platou ascendent, are cam 20 de metri. Ultima porțiune nu se atinge pentru că este o cornișă, un fel de balcon de zăpadă pe care dacă te urci te poți prăbuși. Pe vârf de obicei sunt butelii de oxigen, steaguri, steaguri de rugăciune ale șerpașilor nepalezi care vin în Pakistan. În momentul în care atingi vârful trebuie să știi că te afli probabil pe unul dintre cele mai periculoase locuri din lume. Noi nu am stat mai mult de 15 minute, pentru că la orizont se vedeau nori de furtună”, a descris Horia Colibășanu.
După succesul de pe K2, cei doi alpiniști au continuat să urce împreună pe munții lumii timp de 4 ani. Însă în 2008, cărările s-au despărțit.
Annapurna – locul în care viața și moartea devin una.
Expeditia Annapurna din 2008 (fata sudica). De la stanga la dreapta: Alexei Bolotov (Rusia), Don Bowie (SUA), Iñaki Ochoa de Olza (Spania), Horia Colibasanu (Romania).
Colibășanu și Ochoa se aflau pe Annapurna, la doar 100 de metri de vârf, când alpinistul spaniol a suferit un atac cerebral. În loc să coboare, Horia a ales să își pună viața în pericol. A rămas alături de Iñaki la peste 7.500m altitudine, fără hrană, apă și sursă de încălzire, la minus 30 de grade, timp de 72 de ore. Sportivul timișorean a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume s-au mobilizat pentru a-l salva pe spaniol. Din păcate, pentru Inaki a fost prea târziu. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei.
Pe baza acestei întâmplări, Arena Comunicación din Spania și televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar „Pura Vida/The Ridge”, câștigător la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian.
Alpiniștii care și-au riscat viața pentru Iñaki, au primit diverse distincții. Horia Colibășanu a primit o medalie în 2008, „Merit sportiv”, din partea Guvernului Navarrei, și distincția „Spirit of Mountaineering” (la „Pioletul de Aur”, 2009), din partea British Alpine Club, cel mai prestigios club montan din lume.
“Annapurna nu este un munte oarecare pentru mine. Este punctul meu de cotitură”
Annapurna 2010 a fost expediția care i-a adus României o nouă premieră. Horia Colibășanu a atins cu succes vârful de 8.091m, cel mai periculos din lume. Ca de obicei, el a urcat fără să folosească oxigen suplimentar. Horia a dedicat succesul de pe Annapurna din 2010 memoriei prietenului și partenerului său, Iñaki Ochoa.
Horia Colibășanu pe vârful Annapurna în anul 2010
„Annapourna este cel mai periculos, spune o statistică. Aproape jumătate dintre alpiniștii care ating vârful, mor la coborâre. Pe Annapourna, chiar și rutele cele mai simple sunt tăiate de căderi de seracuri, bucăți de gheață care atârnă și pot cădea oricând. Poți să ai ghinionul să fi lovit de o astfel de avalanșă de gheață, din care se scapă foarte greu”, a precizat Colibășanu.
Alpinistul timișorean este unul dintre puținii care preferă “stilul pur”, adică fără oxigen suplimentar și fără șerpași. În spatele acestei alegeri stă o filosofie de viață, învățată de Colibășanu de la prietenul și coechipierul său, Iñaki.
„În anul 2004 pe K2 am ales această variantă de a urca pentru că nu ne permitea bugetul să avem oxigen suplimentar și șerpași. Ulterior aceasta a devenit, și datorită lui Iñaki Ochoa, o filozofie de viață. Felul în care urci muntele definește calitatea și modul în care faci sport. Dacă folosești oxigen suplimentar și șerpași, ascensiunea nu mai este o performanță intrinsecă ci o problemă de management rezolvată sau nu. De atunci am ales această cale. Prietenul meu Iñaki spunea că atingerea unui vârf de 8000 de metri cu oxigen suplimentar este ca și cum ai face turul Franței cu motocicleta”, a precizat alpinistul timișorean.
expediția K2 2004
Horia Colibășanu este singurul român care a urcat pe K2, reușită ce are valoarea unui titlu olimpic. Performanța lui a rămas neegalată în România. De asemenea, timișoreanul a reușit și alte premiere naționale, printre care Dhaulagiri (2007) și Annapurna (2010) din Himalaya nepaleză – munți inclusi ca și K2 în Top 5 vârfuri mortale din lume. În total, Horia Colibășanu a atins șapte vârfuri cu altitudinea peste 8.000m, în stilul expedițiilor clasice, fără oxigen suplimentar și șerpași. El este considerat alpinistul român cu cele mai bune performanțe la altitudine extremă.
Probabil vă întrebați de ce această goană după premiere. Iată părerea lui Horia Colibășanu:
“Alpinismul este un sport puțin mediatizat și atunci să escaladezi un munte pe care au mai urcat o sută de oameni nu înseamnă mai nimic. În schimb, o premieră a devenit un indicator al performanței. De altfel, au mai rămas puține vârfuri neatinse de români. Recunosc, și eu încerc pentru că sunt ascensiunile cele mai motivante”.
K2 în pragul comercializării?!
Potrivit colegilor de la emunte.ro, pentru 2016, cursa pentru K2 are la start două dintre cele mai importante companii din zona comercializării ascensiunilor montane: Madison Mountaineering (SUA) și Himalayan Experience (Marea Britanie). La acestea se adaugă, printre altele, și Adventure Peaks (Marea Britanie) și Field Touring Alpine (SUA). Rămâne însă întrebarea dacă muntele K2 este unul potrivit pentru așa ceva.
“În lumea de azi, una globalizată, capitalistă, dacă sunt bani, dacă există o cerere va apărea și o ofertă. Și când am urcat noi se organizau expediții ghidate, comerciale pe K2. Numai că acest vârf este prea periculos pentru asemenea ascensiuni și de-a lungul timpului au fost mai multe tragedii. Din punctul meu de vedere munții care se pretează la expediții comerciale, la care participă alpiniști nu foarte bine pregătiți, sunt Everest, Cho Oyu, dar nu K2. Până la urmă oamenii plătesc ca să ajungă pe vârf, nu ca să moară”, este de părere Colibășanu.
Alpinistul timișorean va pleca din nou în Himalaya, în primăvara anului 2016.
“Țineam marginea de sus a crestei și turnuri de nori treceau încet pe langa noi…o strălucire eterică a miloanelor de cristale de gheață lovite de lumina soarelui…valuri strălucitoare de gheață se materializau și dispăreau în jurul nostru…Era magia vârfului„.
( citat din Kurt Diemberger – K2 – Muntele Munților, Între vis și destin )
sursă foto: http://horiacolibasanu.com/ro/
