Horia Colibășanu se pregătește de o expediție nouă în Himalaya, în premieră românească

Horia Colibășanu anunță expediția în Himalaya din acest an. Împreună cu alpinistul Marius Gane, va încerca prima ascensiune românească pe vârfului Kangchenjunga (8.586 metri), al treilea pisc ca înălțime de pe planetă.

În această primăvară, alpiniștii Horia Colibășanu și Marius Gane vor face din nou echipă pentru un obiectiv important în Nepal: prima ascensiune românească pe Kangchenjunga, un gigant situat de-a lungul graniței dintre Nepal și India, într-unul dintre cele mai izolate locuri din Himalaya. În unele zile poate fi văzut și de la 110 kilometri depărtare, din India. Este încărcat de legende, fiind considerat lăcașul unui zeu ostil, credință întărită de vremea imprevizibilă și avalanșele frecvente.

Statistic, este al doilea cel mai periculos munte din lume. Datele din 2021 indicau o rată a mortalității de 29,1 %, ceea ce înseamnă că 1 din 4 alpiniști care au încercat să îl urce și-au găsit sfârșitul.

După prima ascensiune realizată în 1955 de o expediție britanică, au mai trecut 22 de ani până la o nouă reușită. Din respect pentru credințele localnicilor, niciun alpinist din primele două expediții nu a pus piciorul pe cel mai înalt punct al muntelui sacru, oprindu-se cu câțiva metri înainte de cota maximă. 

Kangchenjunga a păstrat până astăzi reputația de “vârf neatins”. Pentru alpinismul din România încă reprezintă  o provocare majoră: a rămas singurul optmiar (munte de peste 8000 de metri) neurcat de români. 

Horia Colibășanu se reîntâlnește cu Kangchenjunga după 10 ani de la prima încercare. În 2012, a renunțat la ascensiune cu 100 de metri înainte de vârf. Un perete de stâncă nu a putut fi depășit la timp pentru întoarcerea în siguranță în ultima tabără.

La începutul lunii aprilie a acestui an, sportivul din Timișoara va porni spre Nepal alături de Marius Gane, după ce anul trecut au făcut echipă în Dhaulagiri, alt optmiar dificil din Himalaya. Prima parte a expediției se va desfășura pe o rută de apropiere de baza muntelui, la 5.200 de metri altitudine. Sportivii români vor face ascensiunea, ca de obicei, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor.

Horia Colibășanu a participat la 23 de expediții internaționale de-a lungul carierei, fiind românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu opt “optmiari” urcați. 

Este în continuare singurul român care a ajuns pe K2, Annapurna, Dhaulagiri, trei dintre cei mai periculoși cinci munți din lume. A fost distins cu medalia de aur pentru Merit Sportiv din partea guvernului Navarrei și cu “Spirit of Mountaineering” (Piolets d’Or, 2009) din partea British Alpine Club, cel mai vechi club montan din lume. În 2017 a primit cea mai importantă distincție pe care o poate acorda președintele României: Ordinul Național “Steaua României”, grad de Cavaler. Este cetățean de onoare al orașelor Timișoara și Slatina.

Marius Gane are o experiență de peste 30 de ani în alpinismul de mare altitudine. A făcut parte din prima expediție integral românească pe Everest, în 2003. A realizat premiere românești pe mai multe trasee de mare dificultate precum vârful Denali (6194 m., Alaska) pe ruta West Rib și ascensiunea Nanga Parbat (8126 m.) pe fața Rupal, considerat cel mai înalt versant din lume (4600 m. diferență de nivel). Din anul 1988 activează ca salvator montan, voluntar în echipa Serviciului Public Salvamont Argeș (zona Făgăraș Sud).

Expediţia “Kangchenjunga 2022” este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă. Clubul derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Parteneri principali: FAN Courier, Poka, Cargill, Global Vision, Magazinele Himalaya, Comtim. Susținut de SorinS, Atu Advertising și Federația Română de Alpinism și Escaladă. 

 

Acest articol a fost publicat în Alpinism și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Alpinism: