Primul muzeu dedicat sportului şi turismului montan din ţară, deschis la Brașov

Transilvania365 consemnează că braşovenii au, de astăzi, primul muzeu românesc dedicat sportului şi turismului montan. 

După cum notează publicaţia, ale cărei rânduri sunt enumerate în continuare, acesta este primul muzeu din România dedicat istoriei sportive şi turismului montan, cu o colecţie alcătuită din exponate donate de colecţionari şi iubitori ai sportului şi turismului montan, dar şi de personalități sportive.

“Cu mare bucurie, am primit vestea finalizării proiectului “Olimpia-Muzeul Sportului și Turismului Montan”, găzduit de Muzeul Județean de Istorie Brașov!

Este un obiectiv pe care l-am susținut încă din stadiul de idee, din anul 2016, când eram președintele Consiliul Județean Brașov, alături de alte proiecte în realizarea cărora m-am implicat, precum Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, dar și o serie de investiții în infrastructura spitalicească, rutieră și sportivă.

Transilvania365.ro semnalează aici această premieră, iar fiind vorba despre un asemenea subiect, şi o altă menţiune în sensul că echipa Anii Drumeţiei invită iubitorii de aventură să exploreze frumuseţea naturii, Când, mai exact? Sâmbătă 30 martie, într-o drumeţie în Munţii Făgăraş: vârful Moaşa şi Vârful Suru.

Revenind la subiectul principal al acestor rânduri, proiectul, demarat efectiv în anul 2020, a fost unul dintre cele 9 proiecte câștigătoare ale apelului național privind “Susţinerea expoziţiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”, din cadrul Programului RO-CULTURA. Acest nou obiectiv cultural, adresat, cu precădere, iubitorilor sporturilor montane, pe lângă rolul educativ, va contribui la dezvoltarea, stimularea și promovarea turismului brașovean, aflat deja în topul preferințelor turiștilor români și străini, deopotrivă, dar și la dezvoltarea comunității noastre, a declarat Adrian Vestea, ministrul Dezvoltarii.

În încheiere, mai multe despre invitaţia la drumeţie în Munţii Făgăraş, conform sibiuindependent.ro, la această legătură.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Alpinism, Orientare turistică, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × cinci =

 


Ultimele articole din categoria Alpinism: