Rugbişti de la „Avram Iancu” calificaţi pe ţară, vizitaţi de Poli…

„Atenţie… aşa!” Profesorul e în mijloc, cu mingea de baschet în mînă, pregătit să o arunce. „Joacă!” urmează comanda sa. Fetele se înalţă şi începe altă fază. „Şi cu pase” le mai îndeamnă Zoltan Francisc Lanyi, fost pilier la Universitatea Timişoara, actualmente unul dintre cei 4 dascăli de sport la Şcoala cu clasele I-VIII numărul 19 „Avram Iancu”, adunînd circa 1.200 de elevi, şi care găzduieşte anual „Cupa Filip Fiat”, ce reuneşte cam 12-15 clase înscrise în aceşti primi paşi ai rugbyului. „Majoritatea joacă şi rugby tag şi tare le place” face fostul jucător introducerea minibaschetbalistelor. Iar din ardoare, pînă la calificarea la faza pe ţară n-a mai fost decît un pas, făcut în 2010 de băieţii şcolii…

E dimineaţa a doua de şcoală pe 2011, ora 10,20, conform ceasului rotund din înaltul peretelui cu uşa de acces în săliţă. Într-un colţ, saltele, unele peste altele. În celălalt, aparatul de sărituri din gimnastica artistică feminină. E ora de sport a clasei a VI-a B, cu elevele jucînd două contra două sub îndrumarea lui Lanyi şi schimbînd la fiecare cîteva minute sau la două coşuri diferenţă cu altă echipă, dintre cele 7 colege de pe bănci. Da, sala de sport a băieţilor, cu vedere spre Bulevardul Cetăţii, nu e mai mare decît o sală obişnuită de clasă, din care a fost de fapt transformată, dar e loc de un minibaschet iar entuziasmul e general. Aflu că şi săliţa fetelor, perete în perete, e de aceleaşi dimensiuni, amîndouă laolaltă punînd poate cît de-o mini-sală, dar unde e pasiune şi entuziasm, zîmbetele şi îmbujorarea nu dispar.

De la minibaschet în săliţa şcolii, la selecţia lui CSŞ Bega

Cele cîte 5 paliere de gimnastică, dispuse pe pereţii din capete, ţin loc şi de panouri de baschet, iar destule aruncări la coş deviază la întîmplare, chiar şi în plafonul jos, cu grinzi, al încăperii dar – din nou – mişcarea şi zîmbetele contează. Înlocuitoarele stau pe vîrful picioarelor iar exclamaţiile nu mai contenesc. „De-aici, jucîndu-se cu colegii din ciclul primar şi îndrăgostindu-se de baschet, au plecat direct după şcoală şi s-au oprit la CSŞ Bega. Dintre fete, Snejena Iancovici, Denisa, şi băieţi… Victor, Paul Hruşcă”, apucă să explice Zoltan Lanyi, care mi-o arată pe Andreea Florentina Roşu.

Mingea iese din joc şi profesorul îşi prezintă eleva: „E căpitanul echipei noastre de rugby tag, o versiune de noncontact a rugbyului autentic”. Şi celelalte fete se adună în jurul Andreei, ca veritabile echipiere ce-i sunt. Ele joacă minibaschet în ora de sport opţional, ataşată celorlalte două ore de educaţie fizică săptămînale, conform programei pentru clasele V-VII, însă nu le sperie jocul cu balonul oval, fie şi pe iarba moale. Stau mărturie zecile de fotografii de pe panourile de onoare şi prezentare ale şcolii.

„E mai dur dar foarte fain” spune una dintre eleve. „Echipamentul e fain!”, exclamă alta. „La început mi-a fost şi mie tare frică dar acum ne place mult de tot”, adaugă şi Miriam. „Iar la primăvară o să le batem pe cele de la generală 21”, spun alte fete, anticipînd Cupa interzonală şcolară de rugby tag din vestul oraşului, programată de Ziua Femeii, şi care reuneşte în balonul de la CSŞ Bega cinci şcoli generale.

„Le insuflă curaj, spirit de echipă şi altruism”

„Le insuflă curaj, le determină să-şi înfrîngă teama de problemele legate de contact, le învaţă spiritul de echipă şi altruismul”, explică Lanyi, a cărui muncă s-a văzut la turneul de rugby tag organizat pe lîngă RCM Timişoara în 17 noiembrie, de către SC Warriors, şi la care invitaţii de la Şcoala 19 „Avram Iancu” au înhăţat locul I la băieţi şi locul II cu echipa de fete. Da, dintre aceste eleve s-au distins deja nişte ocupante al unui loc doi.

„Ele au jucat deja împreună şi împotriva băieţilor. Poate că nu vor ajunge să practice rugby dar ca mame şi-ar putea îndruma copiii spre balonul oval”, completează Lanyi, care a înmuiat şi sufletele părinţilor, la început reticenţi. „Într-adevăr, unul din motivele reţinerii lor este că rugbyul pare un sport dur, dar chiar fetele au constatat pe propria piele că nu e tocmai aşa!”

Entuziast, plin de pasiune, cu ochii zîmbindu-i cald ca în zilele în iarbă, Lanyi regrupează echipele la centru, ceilalţi ne retragem pe băncuţe şi… de la capăt. „Atenţie… aşa… Joacă!” şi înalta Magda Acatrinei o cîştigă din nou. „Hai Blondie!” e încurajată de pe margine. „E fault în atac aşa… Începi de sub coş” fluieră profesorul. Jocul curge, Magda „Blondie” îşi intră în mînă şi înscrie două coşuri în doar un minut. Cum a trecut jumătate de oră… Larma coridorului e indiciul pauzei.

Fetele însă ţin să se alinieze în poziţia de rugby tag, demonstrativ. Magda lasă mingea pentru balonul oval, fiecare îşi strînge tagul în jurul brîului, la căutare între fete fiind cele de culoare galbenă, şi urmează fotografia de grup. Pe linia Magdei, de la stînga, Miriam Sărăcuţ, care îmi spune că în pozele de pe panourile de onoare e jucătoarea în pantaloni roşii din turneul de 17 noiembrie, apoi Ioana Neicu şi Alina Biţă. Faţă în faţă cu Andreea Roşu, căpitana de la fereastră, Alexandra, care trage tagul Magdei, şi Andreea Nicoleta Apojoacei. Pe toate le voi regăsi în poza de grup a echipei, de pe panoul „NE MÎNDRIM CU EI!”, purtînd nişte remarcabile echipamente în dungi alb-albastre orizontale. Iar dintre toate, aflu nu de la Miriam, ci de la profesorul ei, de pasiunea în vîlvătaie: „Miriam a început să plîngă acasă, susţinînd ferm în faţa părinţilor că nu vrea altceva decît rugby tag la opţională”.

Ieşim din săliţă, fetele la sala lor de clasă, eu purtat spre unul dintre panouri. „Marea mea satisfacţie este că foşti elevi de-ai noştri, odată ajunşi la licee dintre cele mai bune din oraş, au introdus jocul rugby tag în acele instituţii. S-au organizat în echipe, s-au înscris în Olimpiada Sportului Şcolar”, povesteşte Zoltan Lanyi, la fel de inimos, cît să împartă bunătate şi îndrumare şi elevilor săi din ciclul primar. „Trei dintre profesori lucrăm nu doar cu ciclul gimnazial şi am reuşit anul trecut să introduc rugby tag şi în clasa a doua, într-un meci demonstrativ între două grupe de acel nivel, atît la băieţi cît şi la fete”.

„De cînd am popularizat rugby tagul, şcoli din zona 1 s-au înscris în interşcolară”

Aşadar şcolarii practicanţi de rugby tag devin liceeni pasionaţi de rugby autentic iar limita de vîrstă se extinde şi-n jos, la cei din primară. „Vreo 10-11 dintre fetiţe au fost la faţa locului şi cînd RCM Timişoara a cucerit Cupa Europei Centrale. Să nu mai spun că sunt mulţi copii în cartier, şcolari de-ai noştri, care merg pe cont propriu la meciurile seniorilor”. Într-adevăr, suntem în „patria lui RCM”, aici nu departe, pe Cetăţii, „iar de cînd am venit în urmă cu şase ani la <Avram Iancu> şi şcolile din zona 1 a oraşului au început să se înscrie la turneul de 8 martie… Generală 7, 16, 18, noi, Generală 6”. A, ultima am auzit-o parcă pe buzele fetelor, pomenindu-le ca adversare. „Da, asta le motivează cel mai tare, vor să izbîndească, foarte, foarte mult”.

Privim pozele jocurilor din 17 noiembrie şi lumea e mică. Pe coridor trece şeptara din teren, Anca Sasu, „iat-o, cea cu cupa în mînă, în poza de grup”. Anca e şi ea în clasa a VI-a şi trup şi suflet acestui spirit al rugby tagului, cel cu 5 jucătoare şi înlocuiri nelimitate.

În fotografia de prezentare a fetelor, şi Debora Chiţac, Maria Diaconu, purtînd şortul clubului maghiar de rugby KARC, Alexandra Bârsan şi Ema Bene, eleva cu mingea ovală la posesor.

Marea problemă a rugby tagului, vremea de-afară. „Cînd ne lasă şi e blîndă, facem orele afară. Ne desfăşurăm. Altfel, ce-aţi văzut azi, în prima oră de sport a anului, a fost o încălzire, în minibaschet…” explică Lanyi. Într-adevăr, privim pe geam şi primele raze de soare din 2011 încearcă să răzbească. Ne întoarcem privirea la panou, la poza de grup a băieţilor, cu povestea lor remarcabilă.

Cătălin Rusuceanu, Sebastian Neagu, Darius Olaru, căpitanul Rudolf Tonegaru, Ionuţ Bacoş, Ştefan Novăcuţ, Denis Szoke, cu toţii pe rîndul de sus. Iar jos, Darius Imbroane, Adrian Burean, Martin Jude, Valeriu Talpaş, Gabriel Baciu, Samuel Niţă, Cristian Pintea şi Claudiu Matiş. E pepiniera, echipa de rugby a şcolii.

„Se vor alege jucători, şi dintre ei. Vi-l dau exemplu pe Cosmin Agatu, acum să tot aibă vreo 16 ani, s-a mai scris despre el. Era şi premiant iar după două-trei luni de rugby tag s-a îndrăgostit de sport şi s-a prezentat la CSŞ Bega, la profesorii <Johnny> Chiriţă şi Mircea Bologa. Iar chiar în primul său joc, contra Clujului, acum doi ani, a marcat două eseuri”, povesteşte Zoltan Lanyi, care explică faptul că „popularitatea fotbalului în şcoală a scăzut de cînd am introdus conceptul de rugby tag, ca un pas pregătitor întru a îndrăgi rugbyul veritabil”.

Cupa Filip Fiat la rugby tag, întrecerea „internă” a şcolii

Iar din faţa panoului, în cămăruţa profesorilor de sport, cu un cabinet plin de trofee, inclusiv cupa cea mare, cu balonul oval în loc de şampanie. „Am fost coleg şi de clasă cu Filip Fiat şi colegi de club, la Universitatea, din 1981 în ´95. Este sponsor principal al competiţiei noastre interne, <Cupa Filip Fiat>, prin bunăvoinţa sa generînd efervescenţa înscrierii a 12-15 clase în turneu. Vine să asiste, cînd are o fereastră, ca director administrativ al Facultăţii de Medicină”, explică profesorul. Totul se derulează în balonul de la CSŞ Bega, graţie sprijinului lui Mircea Bologa, iar jocurile sunt arbitrate de rugbysti activi la RCM…

Într-un dosar, îmi arată pozele de grup ale cîştigătorilor „Cupei Filip Fiat”, dintre care ultima generaţie a constituit scheletul de bază al echipei triumfătoare atît la faza judeţeană cît şi zonală, de la Petroşani. „Am cîştigat acolo cele două jocuri, în 17 martie 2010, calificîndu-ne pe ţară! Atît de mare a fost entuziasmul încît fetele, colegele lor, au făcut chetă şi-au ajuns în Valea Jiului. Am avut astfel mai mulţi fani decît localnicii. Ne-au însoţit şi părinţi, deplasaţi cu maşinile personale, în vreme ce Paul Borzaş, de la RCM Timişoara, ne-a pus la dispoziţie microbuzul seniorilor. Cînd au savurat victoria, ultimele reticenţe ale părinţilor au fost spulberate…”, continuă Lanyi, menţionînd implicarea în „acţiunea Petroşani” a dirigintei clasei, profesoara de geografie Spomenca Petrici, la rîndul dumneaei o partizană a sportului de cînd, „mulţumită orelor de sport, şi-a dat fata la baschet, la insistenţele ei”.

Şcoala 19 „Aurel Vlaicu” a invitat de două ori Politehnica. Torje, Mansour, au călcat aici…

Lanyi n-a întîrziat să le amintească şi pe profesoarele de la cîrma şcolii, directoarea Dana Vidaicu şi Camelia Circu, directoare adjunctă, „foarte deschise către sport, îmbrăţişînd ideea performanţei prin rugby tag, şi implicate activ în competiţiile noastre, decernînd cupele şi premiile. Au avut şi lăudabila iniţiativă de a invita în două rînduri pe Politehnica, şi ţin minte că nu s-au mai ţinut ore în acea zi. Cît de fericiţi au fost copiii! Torje, Karamian, Mansour, printre elevi, era pe vremea lui Alin Artimon… Doamnele directoare vă vor arăta şi mingea semnată de polişti”. Într-adevăr, la final, la fel de prompt cum directoarea Dana Vidaicu îmi deschisese încă de la trecerea pragului bine întreţinutei şcoli uşa săliţei de sport în care profesa Lanyi, adjuncta Camelia Circu ne-a arătat mingea semnată. Pe cînd RCM Timişoara la Şcoala 19? Poate că băieţii lui Sandu Domocoş se vor inspira din exemplul fazei zonale cîştigate de elevi…

Cine sunt ei? Clasa a VIII-a C, cîştigătoare doi ani la rînd a Cupei Filip Fiat, mai întîi într-a şaptea, de cînd şi poza de grup în culorile şcolii, galben-negru-alb: Darius Buzdugan, căpitan, Onisim Cociorvan, Cristian Popa, Sergiu Teodorescu, Alexandru Petcu. Şi ce bine le stă! În 2008, la prima ediţie, învinsese a VIII-a F, cu căpitanul Florin Velnic şi Claudiu Pascu, Daniel Ciobanu, Dănuţ Băiceanu şi Răzvan Rimoveţ.

Singura undă de regret a profesorului, vizavi de deplasarea la faza naţională, pînă la Vaslui. „Regulamentul sportului şcolar prevede că bugetul şcolii acoperă cheltuielile pînă inclusiv la faza zonală, cea naţională trecînd în grija Inspectoratului Şcolar. Care ar fi plătit însă cea mai ieftină variantă, şi anume deplasarea pe timp de noapte cu trenul, cu schimb de garnituri, şi întoarcerea în noaptea imediat următoare, tot cu trenul. Nu puteam să oblig copiii la aşa ceva, să călătorească noaptea şi să joace pe ţară la sosire, totul cu bani cît de hrană rece. Aşa am renunţat”, e epopeea frîntă a rugby tagului şcolar timişean pe 2010.

Îl întreb pe Lanyi care ar fi celelalte dificultăţi, şi îmi pomeneşte sărăcia drept motiv independent de năzuinţele unor foşti elevi de-ai săi în a urma rugbyul veritabil. „Au fost vreo 4-5 care aveau acel ceva pentru rugby. Se simţea încă din şcoală. Le plăcea rugby tagul şi poate s-ar fi lansat, dacă n-ar fi fost greutăţile materiale, ce i-au deturnat. Independent de voinţa mea ori a lor…”

„Suntem şcoala cea mai dedicată rugby tagului din vestul ţării”

În rest, de bine: „În lunile calde mă axez foarte mult pe rugby tag, timpul fiind cu noi. Altfel, doar în balon, la competiţiile interne, găzduiţi de CSŞ Bega… Atît ei cît şi RCM Timişoara ne încurajează şi provoacă să inducem elevilor încă din şcoală rugbyul adevărat dar adevărul e că nu putem aşa ceva, o instruire în placaje şi grămezi, cînd n-avem un teren de iarbă. Acum vreo 4-5 ani ne-a vizitat de la Federaţie domnul Matei, care a spus că nu ţine neapărat ca şcolarii să înveţe rugbyul autentic, ci să-l promovăm prin practicarea preambulului său, rugby tag… Aşa am ajuns şcoala cea mai predispusă acestei activităţi din vestul ţării!”, a adăugat Lanyi, care urmează împreună cu colegii săi de catedră perceptul metodicii de predare demixtată, fiecare alegîndu-şi dintr-un număr mare de clase gimnaziale ale şcolii, 14 în cazul ex-pilierului Zoli, numai băieţii respectiv fetele. „Eu am ore cu băieţii, profesorul Ovidiu Pintea cu fetele… S-a întîmplat să fiu doar înlocuitor la ora fetelor. Şi s-a introdus şi handbalul, la fete, nelipsind bineînţeles fotbalul”.

Iese şi soarele, ieşim şi noi în curtea şcolii. Sunt primele raze pe 2011 şi bocna terenurilor curînd se va risipi. „Terenul îngrădit a fost acoperit cu tartan sintetic”, arată fostul rugbyst spre petecul roşietic răsărit de sub zăpadă. „Iar portiţa terenului am dispus-o pe partea cealaltă, pentru că altfel, în pauză, toţi ar fi dat buzna din săli direct pe tartan. Aşa, au de ocolit. Iar acolo, în capăt, avem şi-o pistă pentru săritura în lungime, de 25 metri, cu o gropiţă de nisip, nu la dimensiuni oficiale. Opinez că din păcate s-a investit anapoda în instalaţia de nocturnă a terenului de tartan, şi asta pentru că rareori ajungem cu adevărat să o folosim. N-avem activităţi atît de tîrzii, în orice perioadă a anului. Mai bine am fi menţinut de exemplu toate cele patru panouri de baschet, şi nu acesta singur”, îmi arată Lanyi spre restul suprafeţei curţii, din preajma stîlpului de coş cu inel fără plasă. „La capăt, unde s-ar fi dorit amplasarea sălii de sport a şcolii, sub formă de balon, şi ar fi fost oarecum spaţiu, dar ne-am lovit de obstrucţionarea luminii ferestrelor blocului de peste gard, am folosit suprafaţa pentru a întinde un fileu de volei”.

De-aici, de la stîlpul panoului, şi pînă la plasă, să tot fie 4-5 porţi de handbal, unele dispuse pentru joc, faţă în faţă, pe spaţiul bituminat unde se adună careul festiv. Îmi imaginez larma! Acum, doar încremenire hibernală.

„Fetele cîştigă duelul cu <Chiflangiii>”

Parcă-mi pare rău să mă despart de uriaşul blînd, vorbindu-mi cu ardoare despre cei 35 băieţi competitivi în rugby tag, despre fetele ce se vor alinia atît la „Cupa Filip Fiat”, la sfîrşit de aprilie, cît şi în jocurile demonstrative de Ziua Şcolii, coincizînd cu Ziua Copilului, cînd „ele cîştigă invariabil duelul cu colegii, <Chiflangiii>”, despre echipa care probabil va ajunge din nou la zonală, la Petroşani.

Dar va trebui să-l las, are şi profesorul orele lui, de la opt la două. Băieţii îl aşteaptă şi Lanyi, pomenindu-mi de „Cocoşii negri”, îmi destăinuie că e „cu Phoenix pînă-n oase”. Dar şi cu rugbyul. Pe care îl începea în ´79 la SSU, „Sport Şcolar îi zicea, cu Stan Duşan, a murit săracul. Am putut participa la selecţia la rugby pentru că orele erau convenabile. De la unu la două. Mic fiind, cum apăruse Rocky I, cu Stallone, mi-am jurat că voi urma o ramură de profil. N-am practicat însă boxul, ajungînd în schimb la nou înfiinţata secţie de judo a Liceului Auto. M-aş fi ţinut de judo, dacă n-ar fi fost orele de antrenament, de la opt jumătate la zece seara. Şi cum mă reapucasem de navetă, de nevoie, înapoi acasă, la Chevereşu Mare, n-am putut continua. În schimb orele rugbyului mi s-au potrivit. Doar ieşeam din internatul liceului…” De unde a ajuns la pomenitul SSU. Ulterior, trecea în 1983 la Universitatea, sub aripa lui Dumitru Titi Ionescu, „mentorul nostru”.

Trei locuri trei ca rugbyst la „U”, vicecampion al Ungariei ca antrenor la KARC

Rezervă, cu Popovici pilier titular dintre Tiţă, Basanciuc sau Duduca, Zoltan Lanyi a prins postul plin abia la vîrsta maturităţii ca „stîlp” în această linie întîi a grămezii, baza ei, pe la 28-30 de ani, şi în urma rămînerii în Franţa a doi colegi pilieri, cu ocazia unui turneu după Revoluţie. „Era să mă las în prealabil dar Dumitru Ionescu a insistat foarte mult să rămîn pe lîngă echipă. Şi am prins să joc cu actualul antrenor, Sandu Domocoş, cu trei locuri 3 cucerite”. În 1995, atît retragerea de pe teren cît şi absolvirea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, cu a doua specializare rugbyul. Care-a condus la anii carierei profesorale.

La Şcoala Generală 4, în Plopi, timp de doi ani. La Şcoala Generală 21, cea cu 10 ore de rugby pe săptămînă, în locul celor zilnice de educaţie fizică şi atelier, unde l-a avut elev în clasa specială de rugby pe Dănuţ Borzaş, fiul conducătorului Paul Borzaş, de la RCM. Iar în ultimii 6 ani la Şcoala 19 „Avram Iancu”, după bucla prin prima ligă maghiară, la cîndva campioana KARC Kecskemet, pe care a reactivat-o vicecampioană, din mai nimic, între 2001 şi 2003, plus cele două meciuri la timona Ungariei sub 20 de ani.

„Sunt şi la copiii şi juniorii fostului jucător, patronul Duţă Nicolici, la SC Warriors, destui elevi de la Şcoala 19, dar nu de-ai mei. Sunt chiar grozavi!” Zoltan Lanyi rămîne fidel rugby tagului său, „creat pentru a ajuta copiii să joace fără pericolul accidentărilor. Au dispărut placajele, apărînd în schimb aceste centuri cu două panglici, de care trebuie să tragi la brîul andversarului, iar pentru a opri atacul sau intra în posesie trebuie să-i-l smulgi şi să strigi tare, TAG! Moment cînd ies din joc amîndoi. Cel care a smuls şi celui căruia i s-a smuls. Se poate ajunge şi în doar 3, dacă doi au smuls deodată… Ţine cam 5-7 minute şi se poate juca şi 7 contra 7. La care Şcoala 19 a cîştigat…” explică Zoli Lanyi.

Doar soare şi căldură le trebuie, pentru antrenamentele la rugby tag. Centurile sunt pregătite în sacul albastru, la fel şi mingea, iar entuziasmul stă să erupă. TAG!

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 12