Câți români n-au fost oare Charlie?

Mulți, mulți, deși n-ar fi fost deloc cazul. La fel de anapoda și pentru a se simți din nou în treabă, unii români vor acum să depună o plângere penală împotriva lui Charlie Hebdo.

De la solidaritatea manifestată în ianuarie 2015 cu publicația franceză, aderându-se în spirit de turmă dar în necunoștință de cauză și din ignoranță la campania ”Je suis Charlie”, la înfierarea la ora actuală a exact acelorași practici exersate de caricaturiști ai revistei pariziene, al căror penel s-a îndreptat însă de astă dată spre Simona Halep și nu înspre oarece profeții, iată extremele pendulării inconfundabilelor trăiri și ieșiri cu iz mioritic, de la afecțiune la resentimente.

Este ceva clasic și tipic, caracteristic spiritului poporului român, de a se manifesta după cum bate vântul și în funcție de interesele de moment, oportunist și după cum îi servește necesității hrănirii orgoliului și mândriei deșarte, strict și exact cum îi convine.

La început de 2015, după pseudo atentatul terorist din Paris, care numai atentat n-a fost ci doar o mizerabilă înscenare ca mică parte a unei uriașe și groase perdele de fum în care omenirea este învăluită, nenumărați au fost românii care, deși n-aveau cu cele petrecute nici în clin nici în mânecă și oricum habar n-aveau despre toate implicațiile ideologice și de natură socio-culturală din contextul general al celor derulate în Franța, au ținut nevoie mare să fie partizani, ”Je suis Charlie”. Că doar așa dădea bine și era la modă, în trend, vorba tuturor jenanților și penibililor care utilizează acest cuvânt de import din limba engleză, totul după mersul turmei. Bhe-hee-eee…

Păi cum, nu intri și tu în tabără, ”Je suis Charlie”!? Musai trebuia să fii solidar, de nu, trebuie că nu era ceva tocmai în regulă cu tine.

N-au trecut nici 3 ani și jumătate și, la fel de înțepați și cu bățul în dorsal, care trebuie că îi sfredelește zilnic rău de tot, sensibili români au sărit din nou ca arși, de astă dată nu întru apărarea trâmbițatului drept la liberă exprimare, ci întru înfierarea lui. Ce mai contradicție.

Tot tărăboiul cu dreptul la liberă exprimare constituia oricum o altă pistă falsă având drept scop ascuns tocmai îngrădirea sa, ceea ce s-a și reușit incremental, și nu prin pseudo așa-zisele atacuri teroriste, ci și pe seama reacției induse a publicului. Un val partizan se isca atunci și din România, deschideai cuptorul și te mai ardea un ”Je suis Charlie”, mai toți o luaseră razna fără a fi câtuși de puțin în cunoștință de cauză, dându-se de ceasul morții când le era pe plac să iasă în evidență pentru a se simți ei înșiși mai bine, un vot în plus întru acceptarea din partea semenilor. Se lua atitudine. Altitudine pe culmile ipocriziei.

Acum, șansele sunt foarte mari ca măcar un ”Je suis Charlie” de altădată să fie cu arme și muniție împotriva aceleiași publicații franceze, care, și atunci, și după turneul de la Roland Garros a rămas consecventă liniei sale editoriale. Abominabilele orori din oribila stare de fapt a omenirii la ora lunii iunie din anul de grație 2018 sunt nenumărate și copleșitoare, covârșitoare pentru orice om de bună credință și măcar cu un dram de discernământ și realism, însă ignorate într-o noapte a minții, mai neplăcută pentru unii fiind în schimb o biată caricatură. Este produsul activității acelei redacții, și în numele așa-zisului drept la liberă exprimare. Stâng.

Vai, s-au luat niște caricaturiști de Simona Halep! Ca să vezi! Vă puteți da seama!? ”Pe de-o parte pentru că şi-a permis să se atingă de Simona Halep”, chiar așa s-a putut exprima într-o intervenție televizată la un post românesc președintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa. Și-a permis să se atingă… Au luat-o unii de tot razna și nu mai au deloc simțul ridicolului, dar au în schimb pe urme cete de compatrioți care îi încuviințează și urmează!? Încotro și până unde cu aceste infantile și dăunătoare complexe ale spiritului românesc?

Iar astfel este coborât în derizoriu triumful unei sportive din România, ca prim succes final într-un turneu de Grand Slam al constănțenei ridicate strict și precis doar pe sudoarea trudei sale și a unui restrâns cerc de apropiați, nu prin faptul că Simona Halep este desenată în revista satirică având trofeul în braţe şi strigând „Fier vechi! Fier vechi!”, ci prin reacția disproporționată a reprezentanților FADERE, ba chiar neavenită ținând cont de intențiile cu iz penal ale inițiatorilor demersului, care nu fac altceva decât să dea apă la moară controversaților caricaturiști parizieni. Se simt însă unii îndreptățiți și în măsură să dea verdicte și să traseze linii de demarcație, și anume ce ar fi specific artiştilor şi oamenilor inteligenţi, asta pentru a-i parafraza, și ce nu.

Pe zi ce trece se îngroașă rândurile românilor tot mai fandosiți și închipuiți, tot mai simandicoși și prețioși din cale-afară, de fapt niște nesuferiți cu aere de mari înțelepți atotștiutori, musai cu ochii dați peste cap, fini manipulanți ai artei de a le ști pe toate. Care va să zică musulmanii n-ar fi fost îndreptățiți să se declare oripilați pe seama unor caricaturi din Charlie Hebdo, măcar atât într-o lume în care existențele le sunt pur și simplu sfârtecate și pulverizate sub cruzimea veritabililor agresori care strigă prindeți hoțul, dar unii români, poate chiar și dintre cei foarte ”Je suis Charlie” prin 2015 și ulterior, sunt ofensați nevoie mare că Simona Halep este subiect al satirei unei publicații franceze. Vai, vai, ca să vezi! Te poate și pufni râsul la viziunea caricaturistului de la Charlie Hebdo dar în tot cazul te apucă plânsul și depresia la fudulia românească.

Este chiar periculos să-ți lași să crească bățul în fund, țanțoș și înțepat, când de fapt acționezi după cum bate vântul, căci s-ar putea să se rupă ceva. Și câtă ipocrizie din partea unora care în fond contribuie la economia unor țări mai puternice și în orice caz agresoare, după ce și-au părăsit ținuturile natale în general din interese financiare și cu caracter personal pe linii legate de carieră și statut social, în a sări ca arși în apărarea unei sportive care, esențial de subliniat, și-a făurit ascensiunea și reputația în România pe propria transpirație și fără a o părăsi, impunându-se tot în nume individual și peste hotare. Căci tenisul de câmp este în primul și în primul rând un sport individual. Halep este într-adevăr româncă și implicit tot românul se identifică mai nou cu ea, deși câți nu i-au fost oare jenanții critici mustind de scepticism până să ajungă inevitabil numărul 1 mondial iar mai apoi până să cucerească inevitabil și întâiul trofeu în turneele de Grand Slam, dar n-ar fi necesar să se identifice cu tânăra și imaginea ei prin asemenea demersuri. Plângeri penale.

Simona Halep a dovedit că știe să-și poarte de grijă, și încă cum, la superlativ, pe când destui români au dovedit că, din fotoliu sau din tribună, au nevoie în viețile lor ca de aer de una precum Halep, și să ne întrebăm oare de ce. Nu o merităm, iar a o mai trage și în vâltoarea unui scandal mediatic cu oarece caricaturiști e de creșă. Nu se duc deștepții și la TAS, că-i la modă pe sfârtecatele plaiuri mioritice!? Să-și vadă mai bine de sârguincioasa lor contribuție în afara granițelor țării, o mândrie precum nici care alta pentru cei din interiorul hotarelor României.

*Sporttim deține rubrica de caricaturi ”Io mi-s Sporttim”, satirică prin denumire pe seama reacției în spirit de turmă după cele puse la cale în ianuarie 2015 la Paris. 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + = treisprezece