Cum poate Clujul?

Fie și în plină ”stare de alertă”, U-BT Cluj s-a aliniat la turneul U18 Adidas Next Generation din Euroleague Basketball, o premieră în cele 6 ediții găzduite de Beograd. 

După peste un an de ”pLandemie”, inițial de ”urgență” și apoi de ”alertă”, în spetele cărora unii s-a ascuns cu scuze ieftine, iată că gruparea U-BT Cluj n-a făcut un pas înapoi, ba din contră, unul înainte, prezentându-se la finele lunii martie cu juniorii sub 18 ani în Adidas Next Generation Tournament din Euroleague Basketball, mai precis în reuniunea cu 8 echipe din 6 țări din capitala Serbiei, pentru al șaselea început de an la rând gazdă a acestei competiții de baschet masculin juvenil, Istanbul și Valencia fiind în actualul sezon celelalte două orașe din circuitul întrecerilor.    

Nu-i deloc puțin lucru să te numeri între cele 25 de cluburi trimițându-și în actuala ediție formațiile sub 18 ani în calificările Adidas Next Generation Tournament, exact ceea ce a izbutit gruparea lider imbatabil între seniori în Liga Națională de Baschet Masculin, U-BT Cluj U18 aliniind la Beograd 9 jucători din generația 2003 și 3 din 2004.  

Benefică experiență căpătată la această categorie de vârstă într-un cerc select, de exemplu finala reuniunii de la Istanbul fiind câștigată de Real Madrid, 85:77 cu Stellazzurra Roma, pe când lituanienii de la Zalghiris Kaunas treceau cu 97:79 de gazda Anadolu Efes în jocul pentru locul 3, iar cea de la Valencia, în iarnă, de FC Barcelona, 79:55 la locul I cu concitadina Joventut, Radiopharm Ulm tranșând finala mică, 69:65 cu Unicaja Malaga.

U-BT Cluj a avut temeritatea de a juca în calificările ANGT de la Beograd, desfășurate la reprogramare după o inițială amânare, întâlnind forțele capitalei Serbiei, 53:89 cu Steaua Roșie și 73:84 cu Partizan NIS, tot atâtea puncte înscriind și în ultimul eșec din grupă, 73:82 cu Maccabi Tel Aviv. Juniorii alb-negri aveau să piardă apoi și meciul de clasament pentru locul 7, cu ocupanta ultimei poziții în cealaltă serie belgrădeană, 67:71 (27:42) cu Lokomotiv Kuban Krasnodar, ruși împotriva cărora Dragoș Lungu a marcat 19 puncte iar Modibo Diaby – un centru de 2 metri, 12 puncte, celălalt centru de 2 metri, Ștefan Grasu, și acesta în 5-ul de start, înscriind 9 puncte în 28 de minute jucate.

Ultimul loc pentru junii români, dar tot ultimul era ocupat la turneul belgrădean de anul trecut, tocmai înaintea împrăștierii ”pLandemiei” și pe bătrânul continent, și de Panathinaikos OPAP Atena, 75:94 cu Asseco Arka Gdynia, tot pentru a semnala pe ce scenă au urcat clujenii. Iar acum 2 ani ultima poziție pe malurile Savei era ocupată de Cedevita Zagreb, în urmă cu 3 ani, când Beograd găzduia ulterior și finalele, treapta a opta fiind a Cibonei Zagreb.

Clujenii au jucat acolo 4 partide, turneul încheindu-se cu derby-ul local Mega SoccerBet Beograd – Steaua Roșie, 82:80, concitadinii de la Partizan luând locul 3, 79:67 cu Buducnost VOLI Podgorica, pe când israelienii de la Maccabi Tel Aviv locul 5, 79:75 cu Cedevita Olimpija Ljubljana, din Slovenia. Și am enumerat așadar reprezentante ale Serbiei, Muntenegrului, Israelului, Sloveniei și Rusiei, românii întâlnind adversari din 3 dintre aceste țări.

Și puține sunt cluburile din țări de nivel valoric mai modest din fostul bloc estic cu exponente la Adidas Next Generation Tournament, în sezonul în curs doar și Basket Brno, din Cehia, în reuniunea de la Bosfor, cu mențiunea că de exemplu în finala belgrădeană de anul trecut jucau parizieni, depășiți de Partizan, în urmă cu 2 ani trecând prin turneul de la Dunăre și formații din Pireu, Istanbul, Sarajevo ori Veneția. 

Clujenii și-au creat o tradiție în creșterea talentelor juvenile sub panouri, și întrețin această bună practică, numărându-se cu succes printre cele 43 de grupări aliniate recent în cel de-al doilea turneu al ediției interne din acest an a Campionatului Național sub 18 ani, dintre care 5 n-au mai și jucat în cele din urmă, reuniunile fiind cu 3-4 echipe iar U-BT triumfând de exemplu la început de aprilie în ”Polivalenta” locală cu 91:41 cu gorjenii, 99:53 cu BC CSU Sibiu și 97:60 cu CSM Târgu Mureș, victorii categorice. În schimb clubul ”Municipal” al Timișoarei nici n-are reprezentantă în 2020-2021 la această categorie de vârstă, steagul fiind purtat de CSȘ Bega, care nu se mai alinia însă în turneul inaugural, pierzând cele două meciuri din reuniunea a II-a, 65:50 și 74:61 la Târgu Mureș pentru gazda ASC Lucky Dragons, învinsă în schimb în toate cele 3 apariții în turneul de deschidere.  

Diferențele sunt cât se poate de elocvente, strategia Clujului sub panouri constituind un exemplu demn de urmat. * foto adidasngt.com

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = cinci