S-a vorbit zilele acestea cu foarte mare intensitate dând în clocot pe marginea eșecurilor la scor ale ”tricolorelor” la turneul final mondial nipon, ignorându-se în totalitate evidența de netăgăduit că naționala de senioare reflectă tocmai oglindirea la vârf a unui întreg sistem structural, produs finit a ceea ce are mai bun de oferit handbalul feminin românesc. Iar totul pleacă de la baza piramidei, de la atragerea copiilor spre semicerc și instruirea lor, bază atât de dependentă de deciziile de la vârf dar în primul rând în mare nevoie de a fi adecvat susținută.
În consecință, o privire în curtea unui mic club privat ce participă cu grupe de vârstă în competițiile Asociației Județene de Handbal dar și FRF este exemplificarea binevenită a perceperii lucrurilor dintr-o altă perspectivă. Cu puncte bine puse pe i de fosta jucătoare divizionară Mirela Cîtu, conducătoare și antrenor coordonator la AS HC Cîtu Timișoara.
Sunt 5 ani de când a apărut pe semicerc gruparea timișoreană AS HC Cîtu, și cât de bine că mai răsar rampe de lansare ale copiilor și juniorilor, iar nici rezultatele n-au întârziat să apară, Mirela Cîtu subliniind însă apăsat și în mod repetitiv că tocmai graba și gradul de importanță conferit dobândirii unor rezultate imediate în sistemul juvenil generează o adevărată problemă în handbalul românesc, cu răsfrângere în timp la nivel înalt, așadar unde ne arde buza mai tare, pierzându-se în schimb din vedere aspectul vital și esențial al creșterii cât mai bune a copiilor și juniorilor, ca scop în sine, luând prim-planul prioritar în raport cu rezultatele cu orice preț de pe-o zi pe alta.
AS HC Cîtu n-are nici o garnitură în competiții la un nivel superior celui al junioarelor 3, cu care se situează pe locul 3 după etapa a XIII-a în Seria G din Campionatul Național FRH, grupă de vest cu 11 formații din 4 județe, AR-CS-HD-TM, junioarele 4 fiind pe prima treaptă după 3 turnee din Campionatul Județean Timiș cu 7 echipe, cei de la minihandbal urmând a intra în întreceri în 2020.
Ca o noutate, garnitura de junioare 3 va juca în pragul sărbătorilor de iarnă într-un turneu internațional în Austria, având asigurate două meciuri, cu ”pepiniera” lui HypoBank Viena și cu oponente din Ungaria, ”o bună experiență, căci dacă le scoatem peste hotare, le oferim mai mult cunoștințe despre handbal”. Iar tot junioarele 3 vor mai juca pentru ultima oară în acest an în seria vestică tocmai returul cu liderul cu punctaj maxim al seriei vestice, Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița, meci programat miercurea viitoare la Dumbrăvița.
”La noi, ușa este deschisă pentru absolut toată lumea, și orice copil poate să vină, iar la fete interesul este în general chiar mărișor; la băieți, ceva mai puțin. Realitatea este că mai toată lumea se axează foarte mult pe școală, iar învățătura, nimic de zis, e carte de căpătâi, însă și mișcarea, practicarea sportului, îi ajută pe copii tocmai și chiar la învățătură. Cel mai mult căutăm să le insuflăm dorința de a face mișcare, asta-i deocamdată la vârstele mai mici, ale inițierii, să facă mișcare, căci astfel se mai și relaxează în raport cu programul de învățătură. Momentan nu-i vorba neapărat de performanță, dar ar trebui încurajați copiii să vină și să facă mișcare, nu numai această tehnologie… În general, până acum, copiii care ne-au trecut pragul nu s-au lăsat, și oricum nu s-au lăsat pentru școală, noi sugerându-le totodată să încerce mai multe sporturi, dintre care ar putea în timp să-și aleagă pe ce s-ar axa, ideea de bază fiind dată de importanța de a face mișcare. Că e handbal, că e înot, că e atletism sau dansuri sportive, la un moment dat va alege, dar e bine să și jongleze, să observe în ce se regăsește cu adevărat, pentru că dacă de exemplu merge pe unul singur și simte că n-ar reuși, o să spună că nu e bun pentru nici un sport, și nu-i așa”, a spus Mirela Cîtu.
”Avem circa 50 de practicanți de handbal și desigur că ne-am bucura să fie mai mulți, căci în acel caz am putea selecta mult mai bine în perspectiva spre performanță, dar pe de altă parte suntem mulțumite cu sportivii pe care-i pregătim. Nu-i neapărat necesar să fie talentat, dar mai important este să-și dorească să facă sport, să joace meciuri, iar despre performanță vom ajunge să vorbim mai târziu, de la juniori 1, către tineret și seniori. Acum, în perioada de inițiere, esențial este să le facem să iubească handbalul! Avem de la vârsta de 15 ani, cele mai mari, până și la 6 ani…” a completat Cîtu.
”Pregătirile le efectuăm la sala de sport din Dumbrăvița, luni, miercuri și vineri cu junioarele 4 și 3, iar marți și joi băieții, la minihandbal, sub îndrumarea Danielei Ianto. De junioarele 4 se ocupă Daliborca Predescu dar mergem împreună la meciuri. Și intenționăm să începem din noul sezon și la junioare 2, cu mențiunea că avem și două convocate la Centrul Național de Excelență, parte a lotului național de cadete, este vorba despre fiica lui Daliborca, Vanessa Predescu – extremă stângă, și Paula Emili, portar, tot din generația 2004. Sunt deja de 2 ani la Râmnicu Vâlcea și le-am împrumutat să joace la LPS Slatina, să acumuleze meciuri în mână. Și avem și pe plan județean jucătoare împrumutate pentru a prinde meciuri la junioare 2, la ACS Leu Giarmata, care are echipă la acest nivel de vârstă. Fetele ajunse la ”Centru” au căpătat anul acesta experiență competițională la Jocurile Mediteraneene, în Muntenegru, la sfârșitul lunii noiembrie disputându-se două partide cu Elveția la Izvorani, după alte două cu Spania în vară. Iar la anul vor avea mai multe întreceri oficiale…” a mai spus Mirela Cîtu.
”Aș spune, din păcate, că se pune foarte mult accentul pe rezultate, ori eu aș merge pe ideea să-i creștem, nu neapărat să le cerem rezultate, și zic în acest sens că presiunea astfel indusă de goana după rezultate este fără doar și poate prea mare, nejustificată. N-ar trebui să existe presiunea rezultatului nici la juniori 4, nici la 3, căci deocamdată sunt totuși copii iar presiunea rezultatelor nu le face bine. Presiune ce vine din toate părțile, căci se pune problema că dacă n-ai rezultate, n-ai nici banii. Și vine cumva și din partea părinților, să-i vadă acolo sus, pe urmele lui Neagu. Dar noi trebuie să le creștem pas cu pas, cu răbdare, și cu înțelegerea faptului că meciurile se mai și pierd. Așa aș vedea lucrurile, important fiind să crească în timp în asemenea fel încât să poată să aspire spre lotul național, iar de-aici trebuie să începem…”
Ca rezultate ale timișorencelor, locul 9 la junioare 4 în primul an de activitate al clubului, anul trecut junioarele 3 ajungând până în turneul semifinal național, caz valabil și pentru junioarele 4.
”Selecția la lot s-a făcut pe copii la nivelul la care sunt, exact pe ceea ce au știut la momentul respectiv, dar este deschisă, ceea ce contează. Căci unul poate să-și dea drumul ca handbal ceva mai târziu, iar pe de altă parte nu este neapărat că dacă acum e la un anumit stadiu bun, va fi la fel și peste 5 ani, Doamne ajută să fie așa, dar sunt și copii care și la juniori 1 dau satisfacție iar apoi, la seniori, să nu se mai regăsească. Am fost și am văzut exact, și vorbesc de nivelul acesta, iar din ceea ce am văzut sunt bine făcute”, a mai semnalat Mirela Cîtu.
”O problemă mai acută aici, la noi, în ceea ce privește Timișoara, este că n-au finalitate. Căci noi le creștem, însă unde le dăm!? Chiar e o problemă, căci copiii din Timișoara se uită aici, pe plan local, la echipele divizionare de seniori pe care le avem, acolo vrând să ajungă. Poate eu n-am posibilitatea să am și o formație de senioare de Ligă, dar dacă ar fi și la feminin una precum este Poli la masculin, iar băieții au un model, atunci ne-ar fi mai bine tuturora. Își pune problema junioara, eu vreau să văd unde pot să mă duc să joc după ce am absolvit. Asta e problema. Noi, toate cluburile de juniori care suntem, să avem unde să dăm jucătoare, că degeaba suntem <n> cluburi în Timiș, dar nici unul să nu aibă posibilitatea să le dea aici mai departe. Să nu fie nevoit să-și facă echipă de ligă… Să ajungă să fie în Timișoara una de Ligă, una de A, iar fiecare club de juniori să știe, dau una, două jucătoare… La mine n-a venit încă nimeni în acești ani să-mi spună, uite, tu vei da de exemplu pentru U, sau că se va forma o formație divizionară de fete. Potențial există la nivelul Timișoarei, și ar fi păcat să nu fie exploatat, mai ales că Timișoara a spus ceva în handbalul feminin! Și dacă ajung să joace măcar în A, meciurile la orice nivel ajută, căci de-acolo la o adică te-ar putea vedea oricine, să poți merge mai departe. Dar mai ales de ce să nu rămână în Timișoara!? Și fiecare antrenor ar fi mândru să-și vadă fosta junioară jucând pentru echipa orașului. Și-ar spune și eu am lucrat cu ea, și a jucat la mine…”
Mirela Cîtu nu exclude lansarea într-o bună zi a unei formații divizionare a grupării AS CH Cîtu, în eșalonul secund, ”dar toate trebuie să le facem în timp, pas cu pas, iar dacă avem într-adevăr posibilitatea, să ne ducem până sus. Estimez ca peste 4 sezoane să începem în Divizia A. Și s-ar putea ivi și posibilitatea unei eventuale colaborări în Dumbrăvița, unde avem deja sprijin, de exemplu ca de la anul să jucăm pentru CSC Dumbrăvița”.
”Când am lansat clubul, nu m-am gândit niciodată că aș putea să merg până sus, dar în primul rând să pot să cresc juniori, căci nu toți au posibilitatea să ajungă la LPS Banatul, în partea sudică a orașului, așa încât hai să le insuflăm dorința de a practica handbalul și în partea aceasta de oraș, căci acum depinde cu atât mai mult de părinți, cu dus-adus, și nu toți își permit. Să vedem din aproape în aproape, pas cu pas, iar dacă chiar nu se întâmplă nimic ca și la feminin să avem mai sus, să putem avea încotro să le direcționăm pe plan local, atunci hai să încerc eu… Și evident că nu plec cu nici un jucător acasă. Suntem mai multe cluburi de juniori și dintre atâtea nu cred că nu poate Timișoara face în timp o echipă divizionară, chiar de Ligă; dacă fiecare grupare reușește să scoată câte una-două jucătoare, tot faci o echipă… Avem nevoie de un plan comun, de la ideea de a le crește și să ajungă să joacă mai sus, dar și Asociația Județeană de Handbal Timiș ar trebui să sprijine cumva. Ori acum, fiecare n-are altă variantă decât de a merge pe linia lui; niciodată nu a fost vreo ședință comună, în care să dezbatem idei, să ni se spună de exemplu, uite, sunteți 100 de cluburi, haideți să le creștem pentru o divizionară a Timișoarei. Și în acest sens trebuie plecat de undeva! Hai să vedem ce putem avea la junioare 1 și mai ales ce ar mai urma să vină din spate – cine, ce are? Nu simt un ajutor în această direcție dar nici n-are cum să apară, pentru că nimeni nu conturează o strategie în ideea în care toți să facem ceva într-un anumit sens clar definit. Și-atunci, pentru ce lucrăm de fapt, asta stau și întreb, dacă n-ai acea finalitate!? De exemplu, cum n-am avut posibilitatea să înscriu și la junioare 2, dar are Giarmata echipă la acel nivel, am zis fără probleme, O.K., foarte bine, să meargă!”
”Aș spune că AJH Timiș ar putea să se implice cumva mai mult, de exemplu ca legitimațiile de joc să vină gratuite, să caute sponsori, să ajute în sensul în care cluburile implicate să aibă cheltuielile cât de cât mai mici, orice ar fi de ajutor. AJH ar putea întreprinde mult mai mult… De exemplu la nivelul de juniori 4, având în vedere tocmai aspectul că până la un anumit punct se desfășoară sub egida AJH și nu a Federației Române de Handbal, mi s-ar părea normal ca întrecerea să fie gratuită, modalitate prin care să ajuți echipele. Sunt 7 la fete, de exemplu, dintre care merg 4 mai departe, și să jucăm foarte multe meciuri până la Euroregionale este O.K., dar să și ajuți cumva cluburile în plan financiar. Ori noi plătim, când de fapt AJH Timiș ar trebui să iasă și să zică eu vă ajut pe toate să veniți să joace fetele gratuit. Căci apar oricum cheltuieli ulterioare, prin calificarea mai departe… Și dacă reușești să urci până spre finale, cât ajung să fie costurile pe-un sezon!? Și dau un exemplu… Pur și simplu n-am bani să mă înscriu în Județ. Și-atunci ce fac!? Nu particip deși am echipă? Să zic că la Euroregionale am avea de jucat la Reșița, care nici nu e departe, ceea ce ar implica totuși transport, cazare și masă… Iar în funcție de ofertă, și baremul de arbitraj. Apoi, dacă ajung la semifinale – alte cheltuieli. Iar dacă stai să facem o socoteală… Așa încât hai să ajutăm ca în județ să se joace gratuit. Am ajuns anul acesta în turneul de la Caracal – vreo 60 de milioane, și ne-am dus la minim, minim. Și nu zic deloc numai de mine, ca privat. Organizezi gratuit și cred că ar mai exista un club, două, care să dorească să spună prezent, și de exemplu mă și întreb de ce Jimbolia nu s-a înscris, bănuind și că au la junioare 2, ceea ce implică niște cheltuieli chiar mai mari”.
Un alt aspect în sine care ar necesita o amplă dezbatere, cel legat de talii. Iar Mirela Cîtu spune răspicat: ”La mine nu există că talii, consider că e o abordare greșită. Pe mine nu mă interesează talia, căci nu pot să-i spun copilului nu te pregătesc, că tu n-ai talie; nu mi se pare în regulă. Am la junioare 3 fără talie, și le dau tuturor aceeași șansă, dacă e bun – joacă. Mi s-a spus că unul nu venea la antrenamente pe principiul oricum, fără mine nu poți să joci. Și mi-am zis, până aici. Are, n-are talie, joacă, căci unii talentați se lasă numai din cauza asta, a lipsei de talie. Iar altul mai înalt trece pe la numai două antrenamente cu gândul că tot cu mine joacă. Cine nu și-ar dori să n-aibă talie!?”
”În părțile noastre foarte puține sunt de talie, dar sunt copii buni, iar în țară am văzut anul trecut o echipă de junioare 4 care m-a uns pe suflet. Nu știu cum s-a efectuat acolo selecția, și ce-i drept lucrau de 5 ani împreună, dar ce-am văzut la ele ca junioare 4 nu făceau nici la junioare 2, foarte, foarte bine instruite tehnic. E vorba despre cele de la CSȘ6 București. Au într-adevăr o mai mare arie de selecție, dar și la noi sunt o grămadă de comune și sate în jurul Timișoarei. Avem și noi, care vin de la sate, vin și de la Săcălaz, vin din sate de pe lângă Giarmata. Și poate că ar mai fi și alții talentați, dar n-au probabil posibilitatea părinții să-i aducă. La nivel de comune și sate sunt profesori de Educație Fizică și Sport care îl văd pe unul mai talentat, uite am un copil, se pot face multe…”
Și un alt aspect… ”Am mai avea și problema cu sălile, pentru că noi am avut norocul cu sprijinul celor din Dumbrăvița, iar Giarmata are propria sală, dar mai sunt și alte echipe care oare unde se antrenează? Și ai nevoie de multe poziții la sală dacă există mai multe categorii de vârstă, că deja eu mă împiedic. Iar dacă iei în calcul și afterschool, de la 4 trebuie să ai pozițiile la sală. Hai să zici că baby și minihandbal ar face împreună, de la ora 16 la 17:30, dar urmează și celelalte, junioarele 4 de la 17:30 la 19, trei de la 19 la 20:30, și unde ai ajunge eventual cu cele mai mari? S-au schimbat vremurile, comparativ cu perioada în care făceam noi junioratul, când n-aveam atâtea informații și nici posibilitatea de a face prea multe, așa că sportul putea fi singurul lucru în care ne regăseam, să facem un sport. Am practicat atletism, baschet, volei, kaiac, până m-am oprit la handbal. Acum este însă din ce în ce mai greu pentru părinți, care muncesc de dimineața până seara, iar copiii depind de părinți, așa încât n-ai cum să-i aduci prea repede la antrenamente. Și dacă au serviciu până seara, am situații în care nu pot să-l aducă până la ora cutare. Să ai foarte mulți în pregătiri, trebuie să fie undeva după ora 18. Vreo zece avem din Timișoara, majoritatea din Dumbrăvița, dar vin și de mai departe. Iar dacă îi place copilului, asta e cheia, în primul rând, atunci părintele se pliază în această direcție”.
Iar Mirela Cîtu, fostă Săndica, a adăugat: ”Le-am explicat junioarelor că sportul cere sacrificii, asta-i realitatea, și nu prea mai ai timp de altele. Dacă vor performanță, atunci școală și handbal, iar lucrurile se leagă între ele. De aceea le și spun, îmi veniți cu carnetul de note!”
Nu putea fi evitat subiectul spinos al eșecurilor României în Japonia, Mirela Cîtu sesizând corect că toate lucrurile sunt în intercorelație, cauză și efect, identificând unul dintre aspecte: ”Cred că este absolut necesar ca Federația Română de Handbal să dea o linie metodică tuturor cluburilor, dar se mai pune problema și dacă federația dă respectiva linie iar unii se întreabă dacă să o respecte. În sensul în care la cadete trebuie să știi cutare lucruri, la junioare cutare, și tot așa, iar la senioare totul. Doar că mai poate fi și reflexul întrebării dar cine mă învață pe mine. Cert e că se sar anumite etape, și sunt sărite din cauza presiunii rezultatelor imediate…”
Au vizionat junioarele meciurile ”tricolorelor”? ”Noi îi îndrumăm pe copii să se uite, căci trebuie să învețe și au de învățat din așa ceva, dar raportat strict la jocul în sine, cum joacă o echipă, cum joacă cealaltă. Noi tot timpul vorbim și asemenea lucruri, în ideea de a învăța câte ceva, explicându-le că vrem să ajungă să joace la un nivel cât mai înalt, poate chiar și la națională…”
Cât despre stimularea antrenorilor, în ideea existenței cândva a unei bonificații în cazul convocării unui elev la lotul național, la care s-a renunțat, Mirela Cîtu a apreciat că ar fi benefică, orice plus conferind un imbold care să-i însuflețească pe truditorii din sistemul juvenil să creeze jucători cât mai buni, care să poată aspira îndreptățit la convocări sub ”tricolor”, ceea ce ar trebui să constituie un țel comun, mai presus de rezultatul imediat.
