N-ar fi de investit? Calorifere în tribune goale

Eroii martiri din decembrie 1989 se răsucesc în mormânt la ceea ce se întâmplă în Timișoara anului 2021.

Și înțelegem că rămâne valabilă exersarea aplicației din trecut, cea cu ”greaua moștenire”. Clișeu la a cărui utilizare răzbătea de pe margine o vârtoasă înfierare reacționară a setoșilor de putere, dar prompt invocată dacă ”interesele o cere” de către aceleași personaje odată elevate în jilțul ”de la butoane”. Nimic nu se schimbă, totul se transformă, constante rămânând pe de-o parte risipa, ineficiența, revoltătoarea irosire a resurselor, pe de altă parte impertinența gestionarilor care nu par a conștientiza că sunt în slujba unei comunități, care nu deduc că ar avea de dat la o adică socoteală…

Și a venit rândul neamțului Fritz să se confrunte cu cercul vicios al circului din politica românească, circ storcând pe zi ce trece seva vieții sociale din țară. Cu Timișoara studiu de caz, înfrigurată la ceas de octombrie, zecii de mii de familii fără căldură și apă caldă în locuințe, ilustrată realistă și fără perdea din ”Mun’cipiul” gâdilându-i-se ego-ul fudul că în 2021 ar putea fi oarece ”Capitală Culturală Europeană”, chelului tichie de mărgăritar.

Corupția ”sistemului” putred, iresponsabilitatea inconștientă și incompetența crasă, dar și mica mafie a sferelor de influență sunt zale ale lanțului slăbiciunilor dintr-un oraș care-și mătură în neștire sub preșul tot mai subțire mizeria tot mai cu vârf și îndesat, tot mai păguboasă.

O capitală a Banatului deplorabilă în detestabila-i cumplită decădere morală, repulsivă prin fățărnicia fără margini a nătângilor ridicoli în sforțările lor de a salva aparențele. Cad măștile și sare în ochi fardul de clovn scurs pe chipul blazat însă cu aere de superioritate al unui oraș etalon în 1990 – admirat pe-atunci în multe colțuri ale țării, dar care nu mai are căderea morală de a se erija în oarece călăuză exemplară în nesfârșita tranziție spre nicăieri.

Localnicii de rând culeg cioburile, a se citi achitarea notei de plată, ba chiar și umflată prin proaspăta creștere a taxelor și impozitelor, iar caruselul intereselor își urmează rotația.

Rotație care nu-și are printre altele pe desfășurătorul la zi de exemplu nici demolarea bătrânei vechi arene ”Dan Păltinișanu” – expirată după peste o jumătate de secol dar totuși colac de salvare pentru sportul timișorean intrat la apă, nici construirea vreunei Săli Polivalente – celei nefinisate de peste 10 ani dispărându-i între timp și nu foarte întinsul acoperiș, ci astuparea găurilor de milioane și milioane.

Găuri negre precum ”Colterm” într-un oraș sabotat și furat ca-n codru peste decenii, în detrimentul unei majorități constant prostite dar și pasive, de a cărei inerție hrănită din pudoare și false virtuți a profitat o minoritate învârtită. 

Iar cât de mult s-a îndepărtat treptat Timișoara de idealurile democratice din 1989 o sugerează tocmai învestirea principalului funcționar public la alegerile locale din 2012, 2016 și 2020, în persoana lui Robu respectiv Fritz, pe baza votului unei minorități din numărul cetățenilor cu drept de participare la scrutin, cu atât mai minoritare în raport cu numărul total al locuitorilor. Cifrele reci și seci fiind elocvente dar mai ales strigătoare la cer. C-așa-i strâmba lege electorală, înadins și voit astfel croită… 

Și-atunci, realist vorbind, ce așteptări s-ar putea contura pe adresa unor trecători și vremelnici funcționari publici care nici că ar fi putut cât de cât adulmeca și cuteza la jilțul de primar dacă Timișoara ar fi rămas măcar sau ar fi devenit chiar ceea ce ar fi trebuit să devină, prin potențialul său, și nu o pradă ușor manevrabilă în folosul intereselor externe unionale sau ale cercului inelelor loco!?

Niște aleși ai unei minorități servind intereselor majorității? O contradicție în termeni. Iar Timișoara doarme așa cum și-a așternut, cu acești fuduli papagali pe post de funcționari șefi. 

Este o farsă de proporții cu localnici păgubiți fie prin țintuirea lor în case ”frigider”, fie prin punerea lor pe drumuri desfundate, un experiment ca parte a ingineriei sociale constând în premeditata demontare controlată și incrementală a mersului firesc al vieții pentru băștinașii caucazieni care se întâmplă să fie și creștini. Dacă ești component al majorității locale, atunci să-ți fie de bine!, să fii un bun contribuabil, pe deasupra atent la respectarea legilor, normelor și impunerilor, dar prioritățile Municipalității sunt altele, căci nu și-ar putea închipui cineva că insinuarea unora pe ușa din dos a votului unei minorități aduce a slujire a intereselor celor mulți…

De-aici impertinența funcționarului Fritz când cu îndrumarea publică a timișorenilor să se ”descurce” în locuințele lor friguroase. Descurcăreți românii de-o viață, dar poate că visau și ei în cele din urmă la o țară ca afară, a lucrului bine făcut, așa, nemțește. Plin de importuri de mâna a treia în țara asta prost făcută, în care căcații cântă-n loc să pută, importuri de duzină nu doar în arena sportivă, ci și în funcții de primar al unui oraș cât de cât mai măricel. 

În care interesele sunt mari și mizele pe măsură, înlocuitorul fiului Bocsigului fiind o coadă de topor în teritoriu a implementării politicilor unionale în colonia carpatină, înlesnită prin falanga de farmec și vis Uniunea Sovietică România. Și care înlocuitor are de dat socoteală în străinătate, peste hotarele fără granițe, și nu timișorenilor prea blazați și prea absorbiți de propria importanță pentru a putea detecta aspectul că democrația constituie un privilegiu și nu un dar divin, trebuind ca atare apărată nu doar la urne.  

Așadar, la ceea ce se întâmplă în Timișoara cea privată de căldură și apă caldă pentru mulți dintre locuitorii săi, dacă tot este stadionul la stadiul demolării amânate cu anii și dacă tot a fost interzis din nou accesul iubitorilor fotbalului în arenă, sport fără spectatori, atunci poate că n-ar fi tocmai ca nuca-n perete investiția în niște calorifere în tribunele vechi și goale.

Orice este posibil, cu cât ne îndepărtăm tot mai mult de idealurile lui decembrie 1989, iar Timișoara o face cu inconștiență, pe pilot automat. Păcat de sângele vărsat, păcat de cei dispăruți sau arși în crematoriu. Nedemni urmași le suntem, meritându-ne din plin funcționarii de nimic, ”democratic” aleși de către o minoritate. 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 11