Nu iese candidata la alegeri pe Bega să rectifice?

Noul an 2023 a adus decesul subit şi prematur pe terenul de sport al unui medic de familie timişorean, Sorin Râmneanţu (55 ani), ieşit la mişcare cu alţi practicanţi.

Sfârşit de ianuarie îndoliat în breasla medicală din Timişoara, tragedia survenind pe un teren de sport, în cursul unui joc practicat de amatori de mişcare, ceea ce – prin prisma locului în care şi-a găsit sfârşitul medicul de familie Sorin Râmneanţu, o persoană activă atât în domeniul său de activitate cât şi sub forma recreerii, şi al cărui deces în acest context la o vârstă prematură iese cu atât mai mult în evidenţă – nu poate trece neobservat într-un cotidian local de sport.

Cu atât mai mult cu cât, adecvat documentată şi informată în prealabil, Sporttim a fost unica publicaţie din România care încă din martie 2020 a prevenit şi avertizat explicit – conştientizând impactul şi efectele negative de pe urma lansării „stării de urgenţă” asupra unei activităţi necesare şi benefice, cea a sportului – că „măsurile” impuse atunci populaţiei erau nu doar periculoase şi detrimentale binelui individual şi colectiv, ci pur şi simplu şi de-a dreptul înadins extrem de exagerate cu rol de „sperietoare” pretext, ca motivaţie suficient de convingătoare pentru inducerea mai lesne în rândul publicului a sugestiei ulterioare că „unica soluţie salvatoare” pentru „revenirea la normalitate” ar consta într-o „necesară” campanie de aşa-zisă „vaccinare” pe baza unor aşa-zise „vaccinuri” intens mediatizate ca fiind „sigure şi eficiente”, reuşita respectivei „campanii de vaccinare” constând de fapt în ţelul cheie de moment al urzitorilor la scară mondială ai „pLandemiei”. 

Aspecte care necesitau a fi punctate din perspectiva faptului că, pe baza unor informaţii certe, medicul de familie timişorean Sorin Râmneanţu s-a numărat printre cei cărora li s-a efectuat injecţia în cursul aşa-zisei „campanii” de aşa-zisă „vaccinare”.   

Iar dat fiind că, în baza însăşi documentaţiei oficiale a furnizorilor produsului generic denumit „vaccin”, între efectele adverse enumerate în lista desfăşurată pe mai multe pagini este înscris şi „decesul”, cauza morţii survenite subit şi prematur în cazul unui medic în plină activitate şi practicant al mişcării sportive ca o consecinţă indirectă sau chiar directă a injectării nu doar că nu poate fi exclusă din calcul, ci este cât se poate de plauzibilă, mai mult decât probabil să fi fost indusă ca urmare a „vaccinării”. 

„Vaccinare” absolut deloc necesară, nici pe departe „sigură şi eficientă”, ci totalmente contraindicată, din noianul dovezilor implacabile în acest sens începând pe alocuri a pomeni încet, încet chiar şi corupta mass-media, nu doar presa alternativă care „lătra” pe bună dreptate preventiv – mult mai etic, principial şi onest înclinată spre a informa corect publicul, ceea ce a şi întreprins în ultimii 3 ani cu mare succes şi eficienţă, îndeplinind menirea de căpătâi a jurnalismului şi tranşând o incomensurabilă victorie a binelui.   

Pe alocuri, ca rare excepţii confirmând regula, a mai existat şi-n România câte-un jurnalist care în acest răstimp a adresat câte o întrebare pertinentă şi punctuală în cursul „campaniei de vaccinare”, ceea ce a fost cazul unui moderator de la Teleuniversitatea TV Timişoara, care, având-o ca invitată în platou într-o emisiune din 2021 pe Voichiţa Lăzureanu, medic de boli infecţioase cu numeroase apariţii mediatice şi la nivel naţional în cursul „stării de alertă”, şi printre altele candidat la ultimele alegeri locale din septembrie 2020 pentru funcţia de primar al capitalei Banatului, a întrebat-o dacă în mod cert „vaccinurile” sunt totalmente sigure şi eficiente, la care intervievata a răspuns afirmativ sub forma unei pledoarii în favoarea efectuării vaccinării, cum că sigur, sigur ar fi fără probleme. Zău!?

Iar astfel a contribuit nemijlocit în aceşti ani încă un membru al breslei medicale la formarea opiniei publice în favoarea efectuării aşa-zisei „vaccinări”, inducându-i însă în eroare pe telespectatori, ceea ce au făcut din 2020 nenumăraţi invitaţi din sfera medicală sau nu în studiourile mass-media, cu iresponsabilitate şi inconştienţă, pe fondul unei cât se poate de deficitare documentări în speţa în cauză, una de importanţă capitală pentru sănătatea publică.    

N-au trecut însă nici 2 ani de la respectivele spuse în necunoştinţă de cauză şi lipsite de chibzuinţă într-o emisiune televizată în direct de un post local – votul de blam putând fi extins la nivel general, cu excepţiile de rigoare, pe adresa atâtor medici care, din necunoaştere, ignoranţă sau chiar din interes, au dezinformat cu potenţial chiar letal opinia publică – şi iată că tocmai în rândul medicilor survin decese subite la vârste premature, fiind vorba despre persoane vaccinate.

Cu atât mai trist şi tragic cu cât este vorba despre colegi de breaslă pe plan local, concitadini, unul de exemplu dând public asigurări în direct, de o manieră încurajatoare, în favoarea efectuării vaccinării, iar altul, care a efectuat-o, stingându-se subit, nu altundeva decât pe un teren de sport, în cursul recreerii, sub ochii partenerilor de joc.

Va rămâne de văzut dacă în plan individual şi colectiv oamenii au înţelepciunea de pe urmă de a manifesta discernământul, raţiunea, capacitatea de deducţie, luciditatea şi clarviziunea pentru a trage învăţămintele absolut necesare de pe urma „probei de microfon” din 2020-2022, strict doar pregătitoare pentru cele ce vor avea să urmeze, însă se pune totuşi întrebarea dacă n-ar fi cazul ca dintre cei care au lansat în spaţiul public informaţii eronate pro-„vaccinare”, cu potenţial nu doar vătămător dar chiar şi tragic pentru semeni, să manifeste integritatea de a ieşi din nou public, aşa cum zelos au făcut-o iniţial, pentru a recunoaşte de astă dată clar şi răspicat că au fost într-o profundă eroare prin cele declarate în mass-media. Măcar ca un minim gest reparatoriu şi în memoria celor vătămaţi sau răpuşi de aşa-zisul „vaccin” – de fapt cu totul altceva, remarcă strict pentru cunoscători. 

Cât despre scuzele de rigoare, sunt absolut de prisos şi tardive, răul fiind înfăptuit. Iar cine s-ar scuza, s-ar şi acuza.

Psihoza morbidă a aşa-zisei „vaccinări” se stinge, şi a se vedea graficul elocvent în acest sens, puţini mai fiind locuitorii planetei care să se adauge celor 5 miliarde şi 550 de milioane de recipienţi ai serului din 13 miliarde 320 de milioane de doze administrate conform situaţiei la 1 martie 2023, însă „pLandemia” nici pe departe n-a ieşit din scenă, trăgătorii de sfori doar luând un soi de aparentă pauză forţată de împrejurări, căci nu le-a prea ieşit cu adevărat „pasienţa”, pauză însă nu şi totală, pentru a se reavânta ulterior în rele.

Aberaţiile din banul public perpetuându-se, printre altele, un exemplu de la „firul ierbii”, în sensul planului „virtuos” şi „salvator de vieţi” de a amplasa defibrilatoare în spaţiul public al Timişoarei capitală culturală europeană, inclusiv la sala de sport „Constantin Jude”, pe post de „pansament” nespus la un altul dintre multiplele efecte adverse ale aşa-zisei „vaccinări”. Defibrilatoare care n-ar fi avut absolut nici cel mai mic rost şi rol dacă milioane de români nu s-ar fi înţepat şi la îndemnurile medicilor, înţepare mai lesne servită populaţiei prin propaganda de dezinformare ce a agitat înfricoşător „sperietoarea” pretext Stupid-19.  

„Ştiinţa necesită o dezbatere, orice altceva este totalitarist”, motto al site-ului „Ştiinţă bună”, goodsciencing.com, este exact ceea ce a lipsit în privinţa „pLandemiei” din „Agora” mediatică românească din martie 2020 încoace, asfixiată în schimb de luări de poziţie precum ale medicului timişorean de boli infecţioase, luări de poziţie inducând de fapt în eroare. Iar goodsciencing.com ţine actualizat evidenţa cu date exacte şi trimiteri la sursa informaţiei în privinţa vătămărilor şi deceselor din rândurile sportivilor profesionişti dar şi amatori din lume, contabilizând 1.229 de decese de la începutul campaniei de aşa-zisă „vaccinare” – strict în raport cu cazurile care au ajuns la cunoştinţa autorilor statisticii, lista fiind accesibilă la această legătură.    

Sunt însă o mulţime de oameni precum medicul de familie timişorean Sorin Râmneanţu, practicanţi de sport amator şi care au sfârşit tragic într-o cauzalitate indirectă sau directă ca urmare a injectării din cursul „campaniei” demarate în decembrie 2020, dar care nu se vor regăsi în asemenea statistici, îngroşând în schimb treptat şi rând pe rând, în tăcere şi unul câte unul – fără ca parte a opiniei publice să poată face corelaţiile şi conexiunile altfel evidente – numărul celor răpuşi de perfida armă biologică de ucidere în masă din actuala depopulare forţată a planetei. Este cât se poate de reală, un fapt, oricât de mult ar fi încă un subiect tabu în România, şi oricât de mult ar fi luat în derâdere de naivii „idioţi utili” ai „sistemului”.  

În aceste pagini se avertiza de peste un deceniu că maşinaţiunile ocultei satanice se vor manifesta cândva mai smucit pe pielea omenirii, sub forma unei „crize” prefabricate, şi Stupid-19 a fost, şi se mai avertizează că Stupid-19 a fost strict şi doar un „joc de glezne”, însă „câinii latră, caravana trece”. Caravană şi cu halate albe validând abominaţii chiar şi în ceasul al XII-lea, caravană adăugându-şi pe conştiinţă tragediile atâtor şi atâtor victime – şi e doar începutul – de pe urma armei albe prin intermediul acului.    

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× opt = 56