Alin Alexandru Firfirică, locul 4 la aruncarea discului. Cea mai bună clasare a României la cele 5 ediții de Mondial din acest deceniu

Alin Alexandru Firfirică a izbutit luni seară pe Khalifa International Stadium din Doha cea mai bună performanță a atletismului românesc din istoria participărilor în acest deceniu la edițiile Campionatului Mondial în aer liber pentru seniori, urcând pe locul 4 după cea de-a treia încercare în finala masculină de aruncarea discului și păstrându-și poziția la finele celor 6 tentative, cu o reușită de 66 de metri și 46 de centimetri, depășit fiind numai de medaliații Daniel Stahl, din Suedia, laureat cu o aruncare de 67,59 metri la a treia încercare, Fedrick Dacres (Jamaica), cu 66,94m la a doua tentativă, și Lukas Weisshaidinger (Austria), 66,82 metri la a treia încercare.

Atleții ”tricolori” n-au mai izbutit în acest deceniu clasări superioare cel mult locului 6 la edițiile Campionatului Mondial outdoor rezervate seniorilor, o dată obținut în 2011, 2013 și 2015, după care la ediția londoneză din 2017 n-au intrat deloc în puncte, adică între primii opt măcar în una dintre cele 48 de probe, așa încât reușita lui Alin Alexandru Firfirică în Qatar este cea mai bună pentru delegația României de la ediția berlineză de ”Mondiale” din 2009, când Nicoleta Grasu obținea locul 3 și medalia de bronz tot la aruncarea discului iar Monica Stoian se situa la rândul ei pe ultima treaptă a podiumului la aruncarea suliței.

Prima aruncare a discobolului român în finală a fost de 63,94 metri, cea de-a doua a fost ratată, a treia i-a adus clasarea în imediata apropiere a podiumului iar următoarele trei, în ordine, au măsurat 65,19 metri, 63,95 metri respectiv 64,16 metri. Firfirică a început ultimul finala ca ordine de start a celor 12 discoboli la prima rundă de încercări.

Câștigător al locului I și medaliat cu aur, suedezul Stahl a fost unicul care a depășit ”granița” celor 67 de metri, cu 3 dintre cele 6 aruncări ale sale. Iar pe lângă primii 4 clasați, încă un aruncător de disc dintre cei 12 finaliști, cipriotul Apostolos Parellis, a mai depășit limita celor 66 de metri, cu o reușită de 66,32 metri, din a doua încercare, ce i-a asigurat locul 5. 

Declarat sportiv al anului 2018 de către Federația Română de Atletism, Alin Alexandru Firfirică, discobol care în 3 noiembrie va împlini 24 de ani, pregătit fiind la CSA Steaua de Daniela Costian după ce a mai fost legitimat și în cursul acestui an la CSU Suceava, a mai izbutit foarte bune performanțe în a doua jumătate a deceniului actual, devenind campion european la categoria sub 23 de ani în anul 2015, medaliat cu argint la Campionatul European U23 din 2017 și vicecampion la Jocurile Mondiale Universitare din 2017 și de anul acesta, toate la aruncarea discului.

Un număr de 25 de delegații federale au obținut medalii în primele 4 seri de întreceri la cea de-a XVII-a ediție a ”Mondialului” outdoor de seniori din Qatar, în frunte cu SUA (4 de aur, 7 de argint și două de bronz), China (2-2-2) și Jamaica (2-2-0), două medalii de aur mai obținând și Kenya, iar în plus una de bronz, iar câte una de aur Etiopia, Japonia, Olanda, Norvegia, Suedia și Uganda. Dintre europeni au mai urcat pe podium Ucraina, Polonia, Portugalia și Regatul Unit, cu câte o medalie de argint fiecare, iar Germania, Grecia, Italia și Austria cu câte o medalie de bronz. 

A mai fost un atlet scandinav triumfător în cele 6 finale programate luni seară, și anume norvegianul Warholm la 400 de metri garduri, alte 3 probe de alergări pe distanțe de la 800 de metri în sus fiind câștigate de africani, în vreme ce săritura în înălțime feminină a fost adjudecată de rusoaica Mariya Lasitskene cu 2 metri și 4 centimetri, dar nu sub stindardul federației de profil de la Moscova, cu interdicție de participare pe termen nelimitat, ci ca ”atlet neutru autorizat”.

Competiția se încheie duminică iar din România vor mai concura Andrei Gag la aruncarea greutății, Alexandru Novac la aruncarea suliței, Florentina Iușco și Alina Rotaru la săritura în lungime, Andreea Panțuroiu la triplusalt și Claudia Bobocea pe 1.500 de metri. 

”Mondialul” din Qatar s-a dovedit deja a fi într-adevăr marcat de tarele prefațate în aceste pagini în avancronica întrecerilor, legate printre altele de absenteismul din tribune și în special de căldură, dar mai ales de cantitatea excesivă de vapori de apă din aer, creând implicit uriașe dificultăți alergătorilor în cursele de maraton și 50 de kilometri marș desfășurate invariabil noaptea, de la orele locale de start 23.59 și 23.30.  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × = 21

 


Ultimele articole din categoria Atletism: