Debutul de sezon de sală mai discret ca niciodată pentru atletismul timișean, ba chiar ca și inexistent, a fost completat și în acest al doilea weekend de competiții indoor la nivel național prin foarte rare alinieri la start, excepții care confirmă regula.
Și totuși, în cadrul probei de 3.000 de metri a Campionatului Național Universitar de sală desfășurat sâmbătă și duminică la Bacău, Andrei Ionuț Bărbuț, reprezentând în acest caz Universitatea de Vest Timișoara, a încheiat al doilea, cu timpul de 8 minute, 49 de secunde și 89 de sutimi, la 40 de sutimi în urma lui Ionuț Valentin Drăgușin, exponent al generației 1996 sub însemnele Universității Craiova.
Andrei Ionuț Bărbuț, născut în anul 1994 și frate mai mare al lui Cristi Bărbuț, de la ACS Poli, care speră la rândul său să-i calce pe urme în performanța sportivă cu reușite pe dreptunghiul verde al fotbalului, a concurat totodată și pe 1.500 de metri, clasându-se al cincilea în 4:03,68. Așadar un debut bun de an pentru Bărbuț, cu prezențe constant bune în ultimele sezoane în diverse probe, inclusiv la nivel internațional.
Un alt loc secund, dar pentru Universitatea Politehnica Timișoara, a izbutit mai tânărul Mădălin Marian Bulgărașu, modelat în atletismul lugojean, și care a fost cronometrat cu timpul de 30:02.08 în proba de 5.000 de metri. Bulgărașu, din generația 1996, a alergat și în proba de 3.000m, încheind al nouălea, în 9:57.48.
La clasarea pe podiumul competiției în ierarhia generală pe medalii a Universității Ovidius Constanța a contribuit însă și timișoreanul Cosmin Ilie Dumitrache, transferat de anul trecut la CSM București și CS Rapid iar ca student la instituția de învățământ superior de la malul mării. Triumfător și weekend-ul precedent, pentru bucureșteni, în etapa inaugurală a Campionatului Național de seniori, tineret și juniori în sală, hurdlerul Dumitrache a bisat acum și la Universitarele de la Bacău, pentru constănțeni, fiind cronometrat în proba de 60 metri garduri cu timpul de 8.18 secunde și 12 sutimi înaintea lui Răzvan Tomozei, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. La București, Dumitrache înregistra timpi mai buni în etapa I a Naționalului FRA de seniori, calificându-se din serii în 8,09 și câștigând finala în 7,89s.
Din cele 26 de probe ale Campionatului Național Universitar indoor de la Bacău, câte 4 au fost câștigate de Universitatea din Craiova și gazda ”Vasile Alecsandri”, iar 3 de ”Ovidius” Constanța, UNEFS București și Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
În următoarele două weekend-uri vor avea loc la București etapa a II-a a Campionatului Național de sală pentru seniori, tineret și juniori 1 respectiv, pe 20-21 februarie, finalele aceleiași competiții și ”Cupa de Cristal”.