Anita Zaro (CSU Politehnica), locul 2 cu senioarele României la Balcaniada de cros: ”argint” dedicat ”Politehnicii 100 de ani”. Cristina Bălan (CS Athletics Timișoara), locul 3 cu România tineret

Două atlete timișorence au cucerit la sfârșitul acestei săptămâni medalii peste hotare la nivel internațional pentru ”tricolorul” României, Anita Claudia Zaro cu echipa de senioare, clasată pe locul 2 în proba feminină de cros cu distanța de 8 kilometri, iar Cristina Bălan cu formația de tineret, care a încheiat pe locul 3 întrecerea pe 6 kilometri desfășurată tot în cadrul Balcaniadei de profil. Fiind una dintre cele mai prețioase performanțe pe care le-a atins, Anita Zaro, selecționată în lotul național din alb-violetul lui CS Universitar Politehnica Timișoara, a dedicat medalia cucerită în Muntenegru aniversării centenare a Universității Politehnica Timișoara.

Stațiunea turistică Berane din Muntenegru a găzduit în al doilea weekend din noiembrie ediția din anul acesta a Balcaniadei de cros, printre selecționatele lotului feminin fiind și două atlete timișorence, Anita Zaro de la CSU Politehnica și Cristina Bălan, de la CS Athletics.

După un sezon de toamnă foarte bun, Zaro, o sportivă din generația 1999, a reușit împreună cu colegele din echipa de senioare a României, Adelina Bălțoi (n. 1992) și Julia Milena Augsburger (n. 1996), sa câștige medalia de argint, în urma formației Ucrainei dar devansând Kosovo și Muntenegru.

Bălțoi a încheiat parcursul de 8 kilometri în 29 de minute și 49 de secunde, Augsburger în 31 de minute și 7 secunde iar Zaro în 31:40, cel mai bun timp al probei feminine de senioare fiind izbutit pentru Ucraina de atleta Nataliya Lehonkova, care în 27 februarie 2020 va împlini 38 de ani, și anume 27 de minute și 34 de secunde, urmată la 4 secunde de compatrioata sa Khodakivska (n. 1994). Anita Zaro, pregătită la CSU Politehnica de Daniel Chirilă, a fost înscrisă în ultimul moment în echipa senioarelor, pentru completarea formației, de drept câștigându-și locul în garnitura de tineret după ”Naționalele” de cros de la Băile Felix, iar la Berane a reușit o cursă curajoasă, trioul echipei completându-se cu brio. Ca ordine de sosire, Bălțoi a trecut linia a șaptea, Augsburger a zecea iar Zaro a unsprezecea, cu mențiunea că în cursa senioarelor au mai concurat și atlete din Bulgaria, Croația, Macedonia, Serbia, Turcia și San Marino. 

Și ”tineretul” lotului feminin al României a urcat pe podium în Muntenegru, în cursa pe distanța de 6 kilometri participând și Cristina Bălan, a opta la sosire, cu timpul de 23 de minute și 37 de secunde, urmată la 19 secunde de colega de echipă și din generația 1998 Oana Ivăncescu, mai rapid încheind Claudia Prisecaru (n. 1997), a cincea în 21:21. Trioul a contribuit la ocuparea locului 3 în probă, medalie de bronz pentru ”tricolore”.

Cea mai iute la feminin ”tineret” a fost turcoaica Atalay (n. 1998), prima la sosire în 21 de minute și două secunde, urmată la două, trei respectiv 13 secunde de trioul Ucrainei, iar în continuare de Prisecaru, pe 5, celelalte două reprezentante ale formației Turciei și timișoreanca Bălan, atletă născută în anul 1998 și pregătită la CS Athletics Timișoara de Raymond Ioan Gulyas. 

Rămâne de văzut dacă medaliile câștigate de timișorence vor cântări în estimările staff-ului Federației Române de Atletism pentru a le înscrie și la Campionatul European de cros din 18 decembrie din Portugalia, la Lisabona. 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: