Atletele de la LPS Banatul Timişoara câştigă ştafeta Campionatului Naţional de juniori 1, la Bucureşti, iar ştafeta băieţilor ia locul 2

Fructuos finish al juniorilor timişoreni la Campionatul Naţional indoor de juniori 1 din Complexul “Lia Manoliu”, atletele de la LPS Banatul câştigând cu aproape 5 secunde avans proba de ştafetă iar băieţii sfârşind pe 2, la nici o secundă în urma clujenilor.

Iar cea de-a doua reuniune a Naţionalului de sală din Bucureşti, disputată astăzi, a adăugat încă o clasare pe podium pentru adolescenţii “Banatului”, Delia Maria Irimia fiind cea mai tânără atletă intrată în primele 3 în proba de 800 de metri, junioara din generaţia 1997 fiind cronometrată în 2:13,12 şi încheind pe locul 3. Iar Irimia s-a regăsit şi în ştafeta învingătoare!

Victorie aşadar în ştafeta junioarelor, Ioana Teodora Gheorghe, Delia Maria Irimia, ambele din generaţia 1997, precum şi Mirabela Trăilescu şi Livia Ana Cristurean, din 1996, încheind primele în 3:35,78, cu aproape 5 secunde în faţa lui LPS Constanţa, cu două junioare de 1999 în componenţă.

Prima în ştafeta sexului frumos, LPS Banatul a încheiat pe 2 la băieţi, Nicolae Jurjiu (n. 1996), Ionuţ Irimia (1997), Marcus Rafael Drăghici şi Alberto Ionel Gheorghescu, ambii din 1995, fiind cronometraţi în 3:12,92 şi la 93 de sutimi în urma câştigătoarei LPS Cluj Napoca.

Naţionalul de sală pentru juniori 1 a reunit la Bucureşti 376 de atleţi de la 92 de cluburi din ţară.

 

Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 4

 


Ultimele articole din categoria Atletism: