Marcel Grigorescu: „O oră ne zbăteam ca salahorii să aşezăm plăcile”

Poartă şapcă şi conduce plutonul. „El e Andrei Bărbuţ”, îmi spune profesorul Marcel Grigorescu, scrutând cu atenţie fuleul juniorilor săi. Atleţii LPS Banatul sunt la încălzire şi antrenorul îşi găseşte timp să-mi spună şi despre bronzul elevului său de 16 ani în ştafeta juniorilor II la Campionatul Naţional, regretând absenţa de la antrenament a băiatului de 14 ani Nicolae Jurjiu, dublu campion naţional la juniori III, în proba de 300 metri respectiv ştafetă, şi care a cules în 2010 alte trei locuri pe podiumuri naţionale. „Ambii sunt de mare perspectivă şi cu legitimare şi la CSM Timişoara, Nicolae fiind în clasa a opta la Liceul 22 iar Andrei într-a zecea la <Banatul>. Avem credinţa că pot accede în vârful piramidei juniorilor, păstrând linia rezultatelor noastre bune”.

Andrei Bărbuţ, elevul lui Marcel Grigorescu, alături de colegul său Teodor Banda-David

Şi nu e laudă de sine. În anul 2001, atleta sa Alina Hazotă, la vremea respectivă în vârstă de 17 ani şi două luni, intra între primele zece în cea de-a doua ediţie a Campionatului Mondial pentru juniori II IAAF/Westel, alergând la Debrecen suta de metri garduri, înălţate la 76,2 centimetri, în 14 secunde 36 sutimi, în condiţiile în care recordul mondial era 14´09´´. Pentru „Banatul” şi Timişoara a strâns atunci Alina titluri naţionale la 100 metri garduri şi de sală, devenind recordmană a României la juniori III pe 80 metri garduri.

Grigorescu, în vârstă de 61 ani, este mâna dreaptă a profesorului Ioan Damaschin în supervizarea atleţilor LPS Banatul, unde a activat între 1994 şi 2001, revenind la catedră în 2005, după un intermezzo la Şcoala Generală 16. Iar fostul fotbalist divizionar B la Ştiinţa Bacău, unde a absolvit facultatea cu specializarea atletism, a rămas fidel „primei iubiri”, nu de alta dar, după cum spune, „şcoala atletismului e baza sportului”, reamintindu-şi că în anii universitari a sărit în lungime 6,23 metri, savurând cursele de 400 metri garduri. Din bloc-starturi, la catedră. „Era un chin, până acum două sezoane. Ne-am zbătut din greu câte o oră să aşezăm plăcile pe pista asta. Ne-au şi căzut atleţi, împiedicându-se de colţurile ieşite. Alea erau condiţiile. Ca salahorii”, şi arată către noua pistă de la MV. „Baza materială s-a îmbunătăţit şi am avut o asemenea iniţiativă în 1996, la LPS, unde în concepţia mea, după schiţa mea, s-a realizat o pistă, acoperită în 2006 cu coritan, cu 8 culoare, pe 96 metri”, aminteşte Marcel Grigorescu.

Marcel Grigorescu şi Ioan Damaschin, antrenorii atleţilor juniori de la LPS

La fel de important, într-o colaborare cu gazda Universitatea „Politehnica”, LPS îşi lasă la arena atletică gardurile reglabile şi bloc-starturile, achiziţionate cu sprijinul profesorului Paul Stiniguţă, în schimbul utilizării acestora şi de către studenţi, la orele de educaţie fizică. Înainte însă de a lansa juniori campioni ai României, Grigorescu a făcut o inedită buclă prin lumea gimnasticii, prelungită până în zilele noastre. „Ca proaspăt absolvent, mi-am dorit specializarea atletism, dar sistemul nu te-a lăsat să faci ceea ce ţi-ar fi surâs. Aşa încât am fost repartizat pe gimnastică, în 1979, la Târgu Jiu, satisfacţia fiind de a fi dus cinci fete la Deva, în pregătiri”.

La Timişoara a prins rădăcini în 1986, cochetând cu grupele de şcolari ai „Palatului Copiilor” pe atletism, tenis de masă şi gimnastică, şi cucerind după numai 3 ani „Cupa Pionierul” pe echipe atât la tenis de masă cât şi pe gimnastică. „Pe-atunci prima numărul, nu performanţa. Aveam vreo 200 de copii, dintre care 130 la gimnastică”, precizează Grigorescu, a cărui soţie, Aurelia, e profilată pe gimnastică şi dans modern la CSŞ1. Entuziast, profesorul Grigorescu a iniţiat şi Festivalul Naţional de dans-modern şi gimnastică „Flori în oraşul florilor”, care va aniversa în 2011 ediţia cu numărul XX, una internaţională. „Florile sunt copiii dar oraşul pare a fi rămas doar cu numele al florilor”, remarcă Grigorescu, pomenind şi de grupul de dans modern „Torent”, sugerând succesivitatea acrobaţiilor, ce îşi rotunjeşte existenţa la 25 ani. Ce n-a rezistat vremurilor, Ministerul nemaisubvenţionând competiţia din anul 2002, a fost cantonamentul de circa 20 echipe „Jocuri fără frontiere”, care în cele 6 ediţii ale sale a promovat pe Timiş, la Chevereş, şi la bazinul Usoda, şcoala înotului, festivalul cu participare din ţările vecine împletind diversele probe atletice în interesante întreceri pe echipe a câte 3 băieţi şi 3 fete.

Ar putea părea desuet, vorbind de competiţii gen „Cupa Pionierul”, dar Grigorescu e pozitiv în privinţa utilităţii unor asemenea concursuri pentru generaţiile în formare. Pregătind ani şi ani copii în sportul de masă, profesorul de la LPS e cu atât mai în măsură să ghideze abil nişte copii mai mari, juniorii, spre treptele performanţei atletice. Oare ce bucurii îi vor aduce Jurjiu, Bărbuţ şi Constantinescu în 2011?

„Ce înseamnă să fii un bun antrenor!?”

Cum e să te antrenezi pentru întrecerile de sală din februarie în frigul de-afară al cumpenei dintre ani? Vă spun atleţii de elită ai Timişoarei, care de lunea până sâmbăta se antrenează uneori şi de două ori pe zi fie pe pista de coritan a arenei Universităţii „Politehnica”, în centru, fie pe pista şi treptele stadionului „Dan Păltinişanu”.

Adelina Pastor, multiplă campioană naţională de juniori, antrenându-se în echipamentul alb-albastru al României

Între aceştia, Adelina Pastor, 17 ani, care a reconfirmat anul acesta titlul de cel mai bun sportiv al anului 2009 în Timiş, devenind multiplă campioană naţională de juniori, cu 6 medalii de aur, şi totodată componentă a lotului olimpic şi a ştafetei naţionale, inclusiv la senioare, pentru viteza sa pe 100, 200 şi 400 de metri. Înscrisul ROMÂNIA, de pe echipamentul de prezentare, răzbate prin pâcla dimineţii, într-o altă zi mohorâtă de antrenament.

O problemă pentru junioare e frigul pătrunzător, unii atleţi declarând forfait de la pregătiri datorită răcelii

„Alţi opt însă nu ne-au sosit, fiind accidentaţi sau răciţi, iar fetiţa aceasta de exemplu, încercând-o rinichii, e practic frânată în pregătiri”, spune arătând către o mezină a grupului Ioan Damaschin, profesorul senior al catedrei de atletism la LPS Banatul: „Atletul se acomodează cu adevărat vremii iernatice abia după vreo două săptămâni de temperaturi scăzute. Şi trebuie efectuate încălziri riguroase, mai ales pentru cei implicaţi în proba de garduri, pentru a nu-i risca. Însă iarna nu-i o scuză. Nu vrem să fim chiar spartani, deşi aşa pare prin aducerea lor pe teren şi în 26 decembrie şi 2 ianuarie, cum a fost cazul în iarna trecută, dar nu acceptăm să pierdem vremea. La urma urmei, ce înseamnă să fii un antrenor bun!? Unul care ţine la ora exactă de aliniere la startul pregătirii. Şi nu numai…” „Sita cerne odată cu urcarea treptelor spre seniorat şi ştachetele performanţei mai că se dublează. Iar fără o creştere a responsabilizării sportivului, progresia poate fi încetinită. Contează să se ferească de accidentări, să ştie să-şi înfrâneze alte plăceri, specifice vârstei, contează ambianţa familială şi rezultatele la şcoală, ce mai, e pentru cine rezistă”, explică Ioan Damaschin duritatea vieţii de atlet. Iar călirea se face mai ales în lunile de iarnă.

Din păcate, spre deosebire de Bucureşti ori Bacău, unde există mici piste circulare în sală, juniorii timişoreni chiar nu pot alerga în zăpadă ori riscă răceli la temperaturi negative. Cât de bine ar prinde măcar 100 de metri de pistă sub un acoperiş şi cu o instalaţie de încălzire, e concluzia logică…