Bogdan Solga (Alergotura), între temerarii Maratonului Olimp

Bogdan Solga, membru al clubului timişorean Alergotura, alcătuit din atleţi amatori şi axat pe antrenamente şi participări în special la curse de anduranţă pe şosea sau de alergare montană, a încheiat cu brio cea de-a 9-a ediţie a „Olympus Marathon”, una dintre nucile tari ale calendarului competiţional anual. Solga s-a clasat pe locul 252, în 8 ore, 54 minute şi 24 secunde, dar temeritatea alinierii la startul unei asemenea încercări constituie un triumf în sine.

„Este un maraton foarte frumos dar foarte greu. Îl consider mai mult un ultra-maraton pe distanţă scurtă, decît maraton”, s-a destăinuit Bogdan Solga colegilor săi de club după revenirea de la competiţia derulată duminică pe „Muntele Zeilor”, în Grecia, ale cărei caracteristici o fac foarte specială. Astfel, pe distanţa de 44 kilometri diferenţa de altitudine (start-sosire) este de 2.800 metri, cîştigul total de altitudine fiind de 3.200 metri, iar împărţirea aproximativă pe porţiuni este după cum urmează: aproximativ 5 kilometri de ‘plat’, ‘de încălzire’, aproximativ 16 kilometri de urcare, de la altitudinea de aproximativ 200 metri pînă la circa 2.700 metri, aproximativ 2 kilometri de ‘plat’, pe sub tronul lui Zeus, cu siguranţă cea mai frumoasă şi spectaculoasă porţiune, dată şi de prezenţa zăpezii pe culmi, aproximativ 13 kilometri de coborîre, foarte dificilă, tehnică şi „omorîtoare de nervi şi speranţe”, după cum a caracterizat-o Solga, aproximativ 8 kilometri de plat, cu urcări şi coborîri, traseul prevăzînd însă urcuşuri pînă şi la kilometrul 42, „porţiune pentru care trebuiesc păstrate cît mai multe resurse”, după cum a mai punctat alergătorul timişorean.

Bogdan Solga, de la Alergotura Timişoara, s-a clasat al 252-lea la finele celor 44 kilometri ai maratonului montan pe Olimp, "Muntele Zeilor", una dintre cursele nu la îndemîna oricărui amator de alergări de anduranţă

Startul a fost dat dimineaţa la ora 6, oră la care temperatura a fost aproximativ 25°C, la sosire variind în funcţie de timpul fiecăruia, de la 32°C în sus: „Eu cred că am <prins> 37°C…”, a mai descris temerarul timişorean, suspinînd uşurat: „Din fericire, l-am terminat cu bine! Din cauza unor mici probleme şi a căldurii sufocante nu am scos însă un timp bun. Sper să-l îmbunătăţesc anul viitor!”

Solga a mai explicat că „datorită căldurii foarte mari, aproape toţi participanţii (care nu au fost la prima ediţie) au scos timpi mai slabi decît în anii trecuţi, adăugînd de la cîteva minute pînă la cîteva ore în plus. Chiar şi cîştigătorul, cel de anul acesta şi anul trecut, Michel Rabat, a făcut cu aproximativ 20 de minute mai mult decît în 2011. Din păcate foarte multe persoane nu s-au încadrat în limita de 10 ore, foarte mulţi concurenţi avînd nevoie de îngrijire medicală, în timpul sau după concurs. Căldura şi dificultatea traseului şi-au spus din plin cuvîntul”.

Doar 396 de concurenţi au reuşit să se încadreze în timpul de 10 ore fixat de organizatori, alţi circa 200 de sportivi nefiind clasaţi datorită fie depăşirii timpului limită fie neparcurgerii întregii distanţe.

După Grecia, ţară gazdă a întrecerii, România a avut cea mai numeroasă echipă de participanţi, circa 40 de concurenţi înscriindu-se la start, dintre care cele mai bune rezultate au fost obţinute de Vlad Florin Dănuţ (5h13.31) şi Adi Bostan (5h18.37), clasaţi pe locurile 5 respectiv 6, francezul Rabat cîştigînd în 4 ore, 55 de minute şi 56 de secunde.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: