Catastrofal la „Europene”, nu între cele 27 de federaţii cu medaliaţi crescuţi în propria arenă, atletismul românesc iese contrastant în evidenţă prin însuşirea trudei altora de a lansa tineri performeri

Campionatul European în aer liber, doar o altă scenă, mai redusă decât cea a „Mondialului” budapestan de anul trecut, pe care s-a manifestat din nou căderea în gol a atletismului românesc. 

Care parcă nici n-ar fi răspuns prezent la Roma de vineri până-n această seară de miercuri, prin prisma nealinierii la startul majorităţii probelor de concurs propuse de EAA. 

Căci atletismul românesc nici nu se mai poate califica la „Europene”, dar mai să şi facă faţă pe scena din umbra mai dificilului „Mondial”.

Iar în rest, cu foarte rarele excepţii care nu fac altceva decât să confirme regula, România n-a trecut în general de fazele preliminare ale seriilor de calificare, în cele mai multe cazuri la coada clasamentelor.

Dar nici vorbă ca „tricolorii” să fie „de vină”, ei doar oglindind cam ce-ar avea mai bun de dat atletismul românesc în forma sa crunt devalorizată, reprezentanţi după chipul şi asemănarea „sistemului” în care au avut neşansa de a fi cultivaţi. 

Un sistem corupt, inert, cu minciuna şi ipocrizia ridicate la rang de virtuţi prin atitudinile din fenomen, alterat de sus în jos şi de jos în sus, precum şi pe palierele sale, tot cu excepţiile care confirmă regula.

Şi anume că mentalităţile de 2 bani după „reţeta” furtului propriei căciuli, pe fondul unui nivel scăzut al conştiinţei, stau la baza plantării „relelor seminţe” care au generat în timp buruiana devalorizării arenei interne, nepăsătoare cu anii vizavi de buna cultivare a sectorului juvenil.

Şi culege în anii de graţie 2023-24 roadele de unde nu-s!  

Încât s-a ajuns la un soi de turism sportiv în regim „Daciada”, cu alinieri la start pentru „proptirea” ierarhiilor din seriile de calificare, cu vagi tresăriri de orgoliu în câteva probe. 

Drept consecinţă, deşi a deţinut a 21-a delegaţie ca număr de atleţi convocaţi, mai exact 23 de sportivi, din totalul celor 48 de federaţii implicate, FRA n-a fost capabilă, dat fiind nivelul insuficient al performanţei sportive, de a se număra între cele 27 de naţiuni cu medaliaţi la Roma dintre proprii competitori, crescuţi în sectoarele juvenile ale respectivelor arene interne. 

Nouăsprezece ţări obţinând chiar medalii de aur, în frunte cu gazda Italia, autoare a unui bilanţ de 11 triumfuri, 9 clasări ca vicecampioană a Europei şi 4 „bronzuri”, urmată cu câte 4 medalii de aur de Franţa, Marea Britanie, Norvegia şi Elveţia, iar cu câte 3 de Belgia şi Olanda, câte două obţinând Spania, Polonia, Irlanda şi Suedia. 

Nimic însă de mirare, totul manifestându-se în cazul României în baza resortului cauză – efect, rădăcina răului constând în neglijarea în timp a sectorului juvenil, pe fondul unei mentalităţi inconştiente, în condiţiile în care mentalitatea este şi cel mai greu de schimbat, şi cu atât mai greu pe fondul unui grad aproape nul al conştiinţei, de unde şi consecinţele ulterioare pe scena internaţională. 

Iar faptul că România n-a putut alinia participanţi în majoritatea probelor de concurs dovedeşte neajunsurile în profunzime ale arenei interne, devalorizată sub orice critică.

Mai exact, în concursurile masculine, FRA n-a avut deloc reprezentanţi în 16 concursuri.

Iar nici în probele feminine n-a stat cu mult mai bine, fără exponente la start în 11 dintre acestea.

Şi să mai pomenim despre probele probelor, decatlonul şi heptatlonul, sau despre cele de ştafetă!?! Nu-şi are rostul.

A-i solicita României să alinieze atleţi în seriile probelor masculine de 100, 200, 400, 800 şi 1.500 de metri la „Europene” ar echivala cu o forţare absolută a notei, iar „tricolorii” n-au fost nici la startul probelor de 5.000 şi 10.000 de metri, fără a avea nici o valoare eventuala contraretorică semnalând că de exemplu proba de 10 kilometri a fost adjudecată pentru Elveţia de către refugiatul sudanez Lobalu, asigurând una dintre cele 4 medalii de aur ale celor din Ţara Cantoanelor. 

Atât şi absolut nimic mai mult în probele masculine de alergări, cu prezenţe la start la 110 metri garduri şi semimaraton. Pe 21,1 kilometri Soare sfârşind al 55-lea şi antepenultimul dintre cei care au încheiat cursa, fără ca Anton să treacă de faza seriilor de calificare la 110 metri garduri, al doilea „sub linie”.  

Tot al doilea „sub linie” fiind în preliminarii şi Firfirică la aruncarea discului, cu un deficit de 35 de centimetri faţă de al 12-lea calificat în finală.

Şi-ntr-adevăr, în restul probelor masculine, spre deosebire de cele de alergare, s-a mai mişcat cât de cât ceva, pe când, la fel, la 400 de metri garduri, 3.000 metri obstacole, în întrecerile de ştafetă şi în cea de marş n-a fost ţipenie de „tricolor” la start.  

Revanşa a fost asigurată de Andrei Toader, pe locul 7 în finala de aruncare a greutăţii, mulţumită unei reuşite de 20 de metri şi 43 de centimetri din a 5-a încercare, podiumul fiind ocupaţi de aruncători din Italia, Croaţia şi Polonia.

Însă aproape nici urmă de român în probele de sărituri, nici la cea în înălţime, nici la cea în lungime, nici la cea cu prăjina, ci strict la triplusalt, fără ca Nicoară să treacă însă de serii, al 16-lea, pe când Răzvan Cristian Grecu a „prins ultimul tren” al intrării în finală, rămas detaşat în urmă în competiţia pentru medalii, al 13-lea şi ultimul. 

Cât despre aruncări, nici ţipenie la cea a ciocanului, şi bine c-a avut Republica Moldova un finalist dar românii niciun participant între cei 30 în seriile preliminare, fără ca Alexandru Novac să treacă de serii la aruncarea suliţei, al 17-lea, pe când, la fel, moldovenii au avut parte de un finalist.

De râsul curcilor.

Federaţia Română de Atletism, liber profesionistă şi în probele feminine de 100, 200, 400 şi 800 de metri, strălucind dar lipsind cu desăvărşire, pe când la 1.500 de metri Simiuc a încheiat a 27-a şi detaşat ultima.

Ultima fiind în calificările la 100 de metri garduri şi Nesteriuc, a 21-a în serii, la 39 de secunde în urma penultimei clasate, pe când Uţă nici n-a dus la bun sfârşit proba preliminară de 400 metri garduri, pentru pătrunderea în semifinale. 

Românie totodată strălucitoare prin absenţă şi la 5.000 respectiv 10.000 de metri feminin, şi-n probele de ştafetă. 

Şi cum să şi încropeşti echipe la ştafetă, când n-ai măcar o performeră de Doamne ajută, darmite o formaţie!?! Ceea ce semnalează poate cel mai elocvent penuria valorică şi numerică a arenei interne în profunzimea sa.

De fapt, dacă majoritatea probelor feminine n-au avut reprezentare „tricoloră”, a doua cea mai mare categorie a fost dată de prezenţele fără succes, ratându-se calificarea din serii, dar nu oricum, ci în 3 cazuri de pe ultimul loc, dar şi de pe penultimul ori antepenultimul, într-o situaţie ceva mai fericită de pe locul 20, din 29 la start.

S-a mai trecut totuşi de fazele preliminare, de exemplu Ion şi Iuşco la triplusalt, Ion izbutind chiar un record personal, 14,23 metri, cu care a obţinut locul 5 în finala feminină, mai modest în cazul lui Iuşco, după ce se califica de pe locul 4.

Ghelber n-a prins însă finala în sfera aruncărilor, a 20-a în seriile la ciocan, cu aproape 2 metri în urma ultimei calificate de pe locul 12. Fără românce în schimb la startul seriilor de aruncări ale discului, greutăţii şi suliţei.

Şi revenind la tema săriturilor, medaliata mondială Alina Rotaru-Kottmann a încheiat a noua în finală, după ce se califica de pe locul 5, însă FRA n-a avut nici o reprezentantă de aliniat la săritura în înălţime şi cea cu prăjina.

În rest, Lătăreţu a încheiat a 28-a din 31 la startul probei feminine de 20 de kilometri marş, dominată de italience, urmate pe podium de Olyanovska în 1:28.48 cu un record personal al stagiunii, pe când „tricolora” a trecut linia de sosire în 1:39.22, aviz adepţilor marşului.

Însă cele mai elocvente dovezi ale incapacităţii atletismului românesc de a mai lansa propriile valori s-au conturat tocmai în probele în care FRA a aliniat sportive naturalizate.

Căci dacă eşti neperformant şi necompetitiv în a cultiva sectorul juvenil, atunci recurgi la însuşirea trudei altora, care şi-au crescut proprii sportivi, preluaţi sub forma unor foloase necuvenite de oportunişti arivişti precum românii, cu Dinu Păturică în sânge şi ADN.

FRA racolând sportive deja formate peste hotare, tocmai pentru a camufla incapacitatea lansării spre medalii a propriilor atleţi, pe fondul neglijării cultivării sectorului juvenil, tot mai acut manifestată în ultimele decenii.

Şi ce să vezi pe Stadio Olimpico din Roma!?  

Că, în proba de 3.000 de metri obstacole, în vreme ce Rutto, preluată de România, s-a calificat a treia în 9:30, tricolora Blaga, formată în atletismul intern, nu a trecut de serii, a 32-a şi ultima în 10:32.84. La mai bine de un minut în urma africancei. Discrepanţă pe post de cea mai bună dovadă, izbitoare prin contrastul său, între ceea ce poate oferi cu adevărat România şi ceea ce cu făţărnicie maschează prin naturalizarea forţată a unei tinere de peste mări şi ţări.

Care bineînţeles că nu este delegată prin ţară de către FRA, pe arene ale atletismului carpatin, să devină exemplu de urmat pentru copilele şi tinerele pistei mioritice, forul federal limitându-se a o folosi pe post de „mască de protecţie” în întreceri internaţionale, pentru camuflarea marelui zero din rest.

Salvarea aparenţelor, sub forma furtului propriei căciuli. 

Şi praf în ochi în naţia formelor fără fond.

Şi bravo lui Rutto că a semnat un PB în finală, 9:22.36 cu care s-a clasat în afara podiumului ocupat de atlete albe, ale rasei caucaziene, din Franţa, Germania şi Marea Britanie, şi-anume Finot, Krause şi Bird, palmă în plus pe adresa FRA.

Care va să zică federaţii consacrate şi consolidate din ţări mai dezvoltate pot alinia propriile sportive, albe, devenite medaliate, dar România caută a parveni prin naturalizări. 

Ceea ce a exersat şi la semimaratonul feminin, în cadrul căruia autohtona Sîrbu a încheiat a 65-a şi penultima dintre alergătoarele trecând linia de sosire, în 1:17.08, pe când naturalizata Chelimo Melly a smuls argintul în numele României în 1:08.55, între norvegianca Grovdal şi Hauger-Thackery din Marea Britanie, şi acestea sub 1:29, scandinava în 1:28.09, insulara în 1:28.58. Meringor încheind a patra pentru România, drept dovadă în plus că FRA nu s-a mulţumit cu o singură naturalizare, ci a jucat… tactic la rupere, forţând uşa în căutarea medaliilor, pe sudoarea altor formatori. 

Se spune că nu-i de reparat o greşeală cu o altă eroare.

Însă, eroarea neglijării în timp a sectorului juvenil, prin „relele seminţe” care s-au tot plantat în fel şi chip postdecembrist în arena internă, a fost completată mai nou de o altă greşeală, cea a naturalizării forţate a unor sportivi selectaţi, crescuţi, instruiţi şi lansaţi din truda altor federaţii naţionale.

Ceea ce constituie şi mai „rele seminţe” împrăştiate cu inconştienţă de FRA, în incapacitate de a înţelege consecinţele în timp ale demersurilor sale, în baza resortului cauză – efect, incapacitatea fiind indusă de acea cel mai greu de schimbat mentalitate, drept urmare a unei conştiinţe limitate. 

Noţiuni elementare pe care decidenţii nici n-au cum să le înţeleagă, cât timp nu stăpânesc cunoaşterea unor asemenea aspecte de bază, cheie a lucrurilor. 

În loc a-şi fi suflecat mânecile pentru a găsi, şlefui şi lansa din propria ţară o viitoare Gabi Szabo, FRA s-a complăcut a prefera cu vădit oportunism calea comodă şi convenabilă a „adopţiilor” pentru „a lua faţa”, doar că minciuna are picioare scurte şi nu poate duce chiar departe.   

Şi s-a dus astfel şi cea de-a XXVI-a ediţie a „Europenelor” atletice în aer liber, nimic nou sub soare în raport cu ultimele participări ale României, devenite sub orice critică.

O, Tempora! 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× opt = 32

 


Ultimele articole din categoria Atletism: