Constantina Diţă, campioană olimpică la maraton în urmă cu 17 ani, a câştigat detaşat din primul tur în această după-amiază alegerile la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, preluând astfel ştafeta de la o altă laureată olimpică, Anişoara Cuşmir-Stanciu, care n-a mai candidat.
Mignona Diţă trecând la pas în frunte… linia de sosire a scrutinului de la Bucureşti prin a primi un masiv vot de încredere, cu 123 de sufragii din puţin peste 200 exprimate.
Lucidă opţiune a alegătorilor ca semn de bine şi manifestând maturitate, în condiţiile în care singura candidată reprezentând sexul frumos se identifica drept de departe cea mai credibilă soluţie de moment pentru ramura în sine din trioul aspiranţilor.
Candidatura lui Florin Florea, care a obţinut 38 de sufragii, căutând readjudecarea sceptrului deţinut la şefie – fără a fi ameliorat atunci declinul atletismului intern – până la preluarea sa în actualul deceniu de către Cuşmir-Stanciu, iar cea a lui Mădălin Badea, ales de 40 de votanţi, având strict amprenta filierei politice de coloratură roşie şi de notorietate în lumea arenelor fiind aspectul că persoana activase şi ca şofer al Gabrielei Szabo.
Gorjeanca în vârstă de 55 de ani înhămându-se aşadar unei mai complexe provocări – dat fiind starea reală de fapt complicat negativă din atletismul românesc, decât cele mai solicitante cu care se confrunta în dificila carieră ca alergătoare de cursă lungă, al cărei pisc îl atingea prin câştigarea probei feminine de maraton a ediţiei din 2008 de la Beijing a Jocurilor Olimpice de vară.
În ce măsură va şi reuşi însă administraţia Constantinei Diţă a veni în ajutorul palpabil real al scenei interne, prin a pune mai întâi treptat la punct atâtea aspecte care lasă de dorit şi care au deteriorat calitatea autentică a fenomenului, rămâne de văzut dat fiind tocmai tendinţele eterogene din interiorul său, influenţate de varii mici interese neavând implicit în vizor un veritabil bine colectiv pe termen mediu-lung.
Opţiunea la urne a membrilor afiliaţi ai FRA este însă de foarte bun augur, drept semn al recunoaşterii valorii sub forma unei adeziuni majoritare în favoarea unei emblematice personalităţi a sportului românesc care şi-a adus contribuţia cu vârf şi îndesat la ţinerea steagului sus pentru „tricolor” la cel mai înalt nivel în momentele mai dificile ale regresului atletismului intern în noul mileniu.
Atât Anişoara Cuşmir cât şi Constantina Diţă au cucerit aurul olimpic pentru România, în 1984 în SUA la săritura în lungime respectiv în urmă cu patru ediţii în China la maraton, iar spiritul lor triumfător le-a capacitat forţa interioară de „a striga adunarea” şi a „aduna trupele” în actualul deceniu în faţa celei mai mari provocări cu care se confruntă deja de ani buni arena internă – aceea a stopării declinului şi abordării redresării, pe fondul „moştenirii” realmente „tot mai grele”, deloc cuvinte mari sau exagerate.
Membrii afiliaţi au simplificat firesc scrutinul prin a nu surveni un tur secund decisiv, ci Constantina Diţă întrunind „din prima” sufragiile, dar rămâne de văzut dacă vădita coagulare a fenomenului în vinerea la urne se va metamorfoza într-un suflu comun pentru necesara schimbare în bine ce se lasă aşteptată.
Căci realităţile atletismului intern, o umbră a celui de altădată, poartă totuşi pecetea indubitabilei uzuri şi perimări morale, indiscutabilă indiferent de semnalmentele încurajatoare de la urne.
Devenind treptat bântuit de tot mai numeroase şi felurite probleme ce ar fi trebuit în principiu adresate încă din faşă, într-o întreagă gamă de la cele de exemplu statutare, cu caracter deficitar, până la cele mai agravante din apele tulburi ale dopajului, cât se poate de existent dar abil camuflat.
Influenţat totodată de o nesănătoasa imixtiune politică, profund eronat percepută din interiorul fenomenului ca fiind necesară, percepţie drept dovadă între atâtea altele a vriei în cerc vicios a unei cândva realmente „discipline” care şi-a rătăcit însă valorile de căpătâi.
Atletismul românesc a tot decăzut fără a-i fi putut fi încetinit picajul ca efect al neglijării postdecembriste a cultivării cum se cuvenea a sectorului juvenil, în fiecare alţi patru ani din ultimul deceniu şi ceva limitându-se în consecinţă la constatarea daunelor inerente, iar aceasta este realitatea nespusă drept subiect tabu la lansarea mandatului unei foste competitoare la vârf cu o reputaţie internaţională la zi pe măsură, de fapt cea mai proeminentă actuală ambasadoare a pistei autohtone la nivel mondial.
Iar provocarea pe care o are în faţă este cu-atât mai dificilă în actualul climat socio-economic ce se prefigurează a deveni tot mai complicat, stare de fapt pe fondul căreia eficientizarea la maximum a actului administrativ de gestionare a resurselor şi potenţialului „pistei autohtone” este obligatorie în sensul prioritizării implementării unei strategii de dezvoltare organică durabilă a atletismului intern, cu precădere a vitalului sector juvenil.
S-a repornit însă astăzi cu dreptul ca prim pas sub forma alegerii celor mai potriviţi şi merituoşi dintre candidaţi, căci „familia” atletismului românesc a dat Cezarului ce i se cuvine şi prin a oferi cele mai multe sufragii în scrutinul cu şase aspiranţi la cele 4 posturi de vicepreşedinte renumitei foste „tricolore” de rang mondial Nicoleta Grasu, câştigătoare cu 130 de voturi, urmată de preşedintele CSM Craiova, Mircea Călin, care a întrunit 127, respectiv băcăuana Cristina Ioana Alexe cu 100 şi Alin Cornel Larion cu 88, în vreme ce Oana Pantelimon şi Marian Zărcan, cu 88 respectiv 85, s-au recunoscut învinşi.
Un rezultat la urne direcţionând atletismul intern pe un culoar aparent ceva mai luminos, mandatul completat al Anişoarei Cuşmir-Stanciu având meritul de a fi stins complet datoriile federale, o reuşită în sine în condiţiile „grelei moşteniri” acumulate în timp din diferite puncte de vedere, anihilare a pasivului ce-i drept pe fondul unui buget de austeritate limitat, fără finanţări substanţiale ale fenomenului.
Însă competitivitatea sa rămâne totuşi la cotele inferioare la care a putut aluneca în timp, fiind realmente de nerecunoscut în raport cu propriile standarde de altădată şi tot mai mult „de căruţă” pe scena internaţională, încât nu mai e timp de pierdut şi nici… tempouri de irosit ori preţioase resurse irosite anapoda, ci doar „întoarsă placa”.
Titlul continental de sală obţinut în Olanda la începerea anului cu un record naţional la aruncarea greutăţii, 21,27 metri, ca primă medalie de aur adjudecată de România în probele masculine ale competiţiei după mai bine de o jumătate de secol, câştigător fiind Andrei Rareş Toader, completat de Diana Ion la triplusalt prin clasarea pe locul 2, crescând pulsul aşteptărilor şi născând germenii speranţelor de mai bine, chiar dacă, realmente, fiind vorba abia strict despre startul unui nou ciclu olimpic, aşadar ca „primă strigare” după ediţia pariziană din vara lui 2024, rezultatele lansării în 2025 nu sunt neapărat şi cele mai concludente şi edificatoare prin prisma gradului de participare mai rarefiat din partea unor mult mai competitive federaţii dezvoltate.
Iar pe plan global s-a văzut şi mai recent, în ultima decadă din martie, în China, tot pe fondul absenţelor din varii motive ale mai multor competitori străini de marcă, România a revenit brusc în matca încorsetată de limitările valorice, practic inexistentă în probele de pistă şi fără a salva aparenţele prin intermediul săritoarelor şi aruncătorului, încât nu s-a înscris între cele 19 federaţii europene medaliate, din totalul celor 32 cu exponenţi pe podium.
Cel mai bine clasându-se la Campionatul Mondial de sală de la Nanjing săritoarea în lungime Alina Rotaru-Kottmann, pe locul 5, Rareş Toader încheind întrecerea aruncătorilor greutăţii pe 7 iar Diana Ana Maria Ion pe 9 la triplusalt.
Tot atâtea indicii reper ale povârnişului pe care îl are de urcat Constantina Diţă cu echipa sa în mandatul pe care însă îl merită cu prisosinţă la şefia atletismului românesc, în mare nevoie de a fi scuturat de atâtea şi-atâtea tare, de dăunătoare reflexe.
Ţinând de suflarea din fenomen a se dezbăra de ele – deşi mentalitatea e mereu cel mai greu de schimbat, şi de a se ridica la înălţimea momentului, dacă tot a ales din nou cuvenit a avea iarăşi în frunte o laureată olimpică.
