Cosmin Paşca primul în ultramaraton, msg Maraton Apuseni în general cu 2.457 participanţi în 4 probe de alergare montană plus una adiţională

Cea de-a 14-a ediţie a prestigioasei competiţii din inima Apusenilor, msg Maraton Apuseni organizată de Clubul Alpin Român Filiala Cluj alături de msg Romania – partener en titre, La Sportiva – partener tehnic şi ProNutrition – partener de nutriţie, a marcat un moment de referinţă pentru trail-running-ul românesc prin inovaţia tehnică, deschiderea faţă de persoanele cu dizabilităţi şi o participare record.

Pentru prima dată, competiţia a deschis traseul persoanelor cu dizabilităţi motorii, prin participarea de excepţie a lui Alex Tache într-o bicicletă adaptată special la acest profil de teren.

Tot în premieră, peste 4.300 de participanţi, susţinători şi voluntari au fost prezenţi la start, pe marginea traseelor de concurs şi la activităţile conexe organizate pentru public.

Şi tot pentru prima oară, poziția fiecărui concurent a putut fi urmărită în timp real pe harta digitală a competiţiei.

Premieră în Apuseni: persoană cu dizabilităţi în cursa de trail running!

Pentru prima dată în istoria de decenii a .msg Maraton Apuseni, la start s-a aflat şi o persoană cu dizabilităţi motorii. Cu ajutorul unei biciclete speciale, achiziţionată de .msg Romania. Alex Tache a parcurs, în regim de concurs, traseul de 10 km.

Premiera este cu atât mai importantă cu cât, până în prezent, competițiile pe trasee montane au fost inaccesibile concurenților cu dizabilități, din cauza condițiilor speciale. Bicicleta va fi donată către Caiac Smile pentru a fi inclusă în programele asociației care susțin dezvoltarea sportului în rândul persoanelor cu nevoi speciale.

Bucuria muntelui, a unei excursii prin pădure, reconectarea cu natura şi înălţimile, sunt experienţe de care trebuie să ne putem bucura cu toţii. Participarea la maraton e doar începutul unui lung şir de experiențe fericite pe care le putem oferi celor ce, până acum, nu aveau acces în zone fără amenajări”, spune Horea Raţiu, Managing Director .msg Romania.

Felicitări comunităţii de alergători care l-au primit cu mult entuziasm la start şi sperăm ca la următoarea ediţie să se alăture şi alte echipaje similare în competiţie!

msg Maraton Apuseni 2025: cifre record!

În 2025, un număr de 2.457 persoane, din 14 ţări, s-au înscris în cele 4 probe competitive – ultramaraton, maraton .msg, semimaraton Banca Transilvania, crosul Garmin şi în cea non-competitivă – Family Gerovital!

Participarea din acest an marchează un nou prag, dar și o revenire sănătoasă a mişcării de trail running din regiune şi din România!

Probele pentru alergătorii adulți au înregistrat un vârf istoric, demonstrând că alergarea montană crește în topul preferințelor iubitorilor de sport în aer liber!

  • 45% au optat pentru semimaraton Banca Transilvania (~23.7 km, D+ 1190m) – 1 punct ITRA, UTMB 20K Qualifier
  • 32% au ales distanța propusă de crosul Garmin (~10 km, D+ 500 m)
  • 17% au optat pentru proba consacrată maraton .msg (~44.8 km, D+ 2531m) – 2 puncte ITRA, UTMB 50K Qualifier
  • 6% au mizat pe ultramaraton (~66.1 km, D+ 3120m) – 3 puncte ITRA, UTMB 50K Qualifier

Repartiţia alergătorilor în funcție de sex – masculin și feminin, indică o ușoară creștere a numărului de alergătoare la fiecare probă. Totuși procentul rămâne în zona unei treimi din total, cu 32% participare feminină, versus 68% participare masculină.

În topul preferinței feminine se află proba de 10 km – Cros (48% F), urmată de cea de 23 km – semimaraton (28% F).

Probele de lungă distanță și mai tehnice, rămân de departe preferatele bărbaților: maraton (82% M) și ultramaraton (91% M).

Remarcabilă este și evoluția probei non-competitive pentru echipajele de familie, cu 12% de la un an la altul.

Performanţele ediţiei

msg Maraton Apuseni 2025 s-a dovedit a fi din nou cadrul ideal pentru atingerea de noi performanțe, în mod special date fiind condițiile de temperaturi ridicate.

Marii câștigători ai ediției sunt desigur alergătorii cele mai lungi distanțe – ultramaraton:

  • Cosmin Paşca, locul I, Open ultramaraton masculin cu 7h 30min 15sec
  • Adriana Ploşniţă şi Ioana Azimi Anariki, ambele locul I, Open ultramaraton feminin cu 8h 43min 42sec

Maratoniştii au alergat distanţa de 44.8 km şi au venit primii la linia de sosire:

  • Paul Hârşan, locul I, Open maraton masculin, cu 4h 48min 01sec
  • Mădălina Amariei, locul I, Open maraton feminin, cu 4h 58min 25sec

Menționăm că maratonul face parte și din Circuitul Carpaților, astfel încât câștigătorii acestei curse au adunat și puncte importante pentru circuit!

Semimaratonul Banca Transilvania s-a derulat în ritm alert și a fost câștigat de:

  • Leonard Mitrică, Locul I, Open semimaraton masculin, cu 1h 51min 20 sec
  • Ingrid Mutter, Locul I, Open semimaraton feminin, cu 2h 24min 09sec

Crosul Garmin a fost o explozie de energie, iar câștigătorii sunt:

  • Bogdan Ibănescu, locul I, Open cros masculin, cu 47min 18sec
  • Emma Kerekes, locul I, Open cros feminin, cu 58min, 10 sec

O premiere aparte a avut loc și cu ocazia decernării titlului de Queen and King of the Mountain, un challenge derulat pe un tronson predefinit și calculat pe fiecare probă în parte!

Sistem nou de cronometrare şi urmărire alergători în timp real

Tot în premieră pentru msg Maraton Apuseni, sistemul de cronometrare pus la punct de Race Hub a oferit posibilitatea de a urmări alergătorii pe harta digitală a traseelor de concurs, pe măsură ce treceau pragurile de control.

Pentru că noi îndrăgim tehnologia și considerăm că trebuie să profităm la maxim de inovarea și progresul din domeniu, mulțumim echipei de cronometrare ca a implementat și această opțiune.

Sustenabilitate şi protejarea mediului înconjurător

Și în 2025, unul din angajamentele echipei de organizare a fost acela de a minimiza poluarea și de a proteja mediul înconjurător.

În acest sens, msg Maraton Apuseni este deja la a șaptea ediție în care:

  • nu se folosesc pahare de unică folosință pe traseu; alergătorii şi-au adus un recipient propriu pentru hidratare!
  • se solicită constant să nu se arunce deșeuri pe traseu. Închizătorii și voluntarii de pe traseu vin în verificare după ce au trecut ultimii alergători.
  • s-a promovat evitarea aglomerării cu autoturisme prin gruparea eficientă pe mașini.

În plus, față de aceste acțiuni concrete din timpul cursei, echipa msg Maraton Apuseni a organizat ateliere educative de împădurire și protecția mediului înconjurător.

Promovarea alergării în rândul noilor generaţii

Cea mai amplă acțiune educativă este organizarea probei Family Gerovital, o cursă destinată echipajelor formate dintr-un copil și un părinte. Scopul este de a insufla plăcerea pentru mișcare în aer liber, pe munte, atât celor mici, cât și celor mari.

Din toamna anului trecut, cursa a luat amploare cu antrenamentele în aer liber organizate alături de Mister Nicu. În acest an, s-a ridicat și aici ștacheta, punând la tombolă un super-premiu – o vacanță pentru întreaga familie în Laponia, oferită de Christian Tour. Extragerea va avea loc în octombrie, la finalul programului de antrenament.

Parteneri şi prieteni

Ediţia nr. 14 a msg Maraton Apuseni a fost posibilă datorită partenerilor şi sponsorilor noştri:

  • msg systems Romania – partener en titre
  • La Sportiva – partener tehnic
  • Pro Nutrition – partener nutriție
  • Banca Transilvania – partener semimaraton
  • Garmin Romania X Garmin Cluj – parteneri cros
  • Farmec-Gerovital – partener cursa Family
  • SUBARU CLUJ prin Twin Motors
  • Christian Tour – partener turistic
  • ITRA – International Trail Running Association – partener index alergare montană
  • Circuitul Carpatilor – partener de profil
  • World Class Romania – partener fitness și încălziri înainte de de curse
  • Buscat Ski&Summer Resort & Muntele Basmelor – partener locație
  • Izvorul Minunilor, Urusus Cooler, Torockoi – De Colțești, Paste Szatmari, Adrenalin Park, Mountex, Nootka, Maramont, ZuMont, Alpin Expe Mountain Shop, și mulți alții
  • Primăria Băișoara, Serviciul Salvamont Salvaspeo Cluj, Consiliul Județean Cluj,– parteneri instituționali
  • RockFM, KISS FM, Cluj.com – Ghid Local, Radio Cluj, Transylvania Mountain Festival, MTB Odyssey – parteneri media

Pe locuri, fiţi #ÎnRitmulMuntelui şi pregătiţi-vă pentru o nouă ediţie în 2026!

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Atletism: